În unele comune din „Țara Secașelor, care se învecinează cu Municipiul Blaj, se păstrează de sute de ani numeroase tradiţii şi obiceiuri specifice Crăciunului. Unul dintre cele mai frumoase şi inedite este „Butea feciorilor”.

Vechi de aproximativ 400 de ani, este, potrivit etnografilor, cel mai vechi obicei care se mai practică în satele din Ţara Secaşelor, din judeţul Alba. Tradiţia începe în postul Crăciunului şi se termină în ziua de Crăciun, când ceata de feciori colindă satele, aducând vestea minunată a Naşterii Domnului.

Etnograful Petruţa Pop a cercetat obiceiurile şi tradiţiile populare din judeţul Alba şi spune că, din multitudinea de obiceiuri şi datini practicate în lumea satului tradiţional pe durata sărbătorilor de iarnă, cel mai vechi care se păstrează şi astăzi în Ţara Secaşelor este „Butea feciorilor”.

„Butea feciorilor este un obicei vechi de aproape 400 de ani şi apare atestat documentar în 1647, în Memorialul pastorului Andreas Mathesius din Cergău Mic. Pastorul satului, referindu-se la îndărătnicii săi enoriaşi, spune că „ei arată că de la părinţii şi bunicii lor au primit astfel de tradiţii şi învăţături de urmat, ca în noaptea de Crăciun, tineretul lor să umble cu colindele…când intră în casă jumătate din ceată se aşează la masă, bea şi mănâncă, iar ceilalţi trebuie să stea în picioare şi să cânte româneşte nelegiuitele lor colinde… înainte de Crăciun n-au altă grijă mai mare decât să stea împreună şi să înveţe drăceştile cântece”. Obiceiul Buţii s-a practicat cu regularitate, an de an, cu întreruperi în timpul celor două războaie mondiale”, explică Petruţa Pop.

Obiceiul s-a practicat aproape neîntrerupt în multe comunităţi din Ardeal, excepţie fiind perioada războaielor, când satele ardeleneşti îşi jeleau fiii, morţi pe fronturi departe de cei ai casei, astfel încât preoţii cereau ca obiceiul să nu se mai practice, în semn de doliu.

Petruţa Pop afirmă că descrierea cea mai veche a obiceiului Buţii aparţine lui Septimiu Albini, originar din Cut, care în 1887 scrie, în „Tribuna”, despre „Colindatul junişenilor băgaţi la bute”, iar mai târziu, o cercetare amplă a fost realizată în 1999, de către Ilie Moise, în lucrarea „Confrerii carpatice de tineret. Ceata de feciori”.

• „Butea feciorilor” se practică încă în unele sate din Alba

Chiar dacă este un obicei foarte vechi, „Butea feciorilor” se mai practică încă în unele localităţi din judeţul Alba, fiind o tradiţie cu o organizare complexă.

„Obiceiul se practica în localităţile Roşia de Secaş, Ghirbom, Doştat, Berghin, Şpring, Draşov, Deal, Cut, Daia Română. Astăzi se practică la Cut şi Daia Română, iar în celelalte localităţi, doar sporadic şi în cadru organizat. Complex şi riguros organizat, obiceiul se pregătea cu şase săptămâni înainte de Crăciun, timp în care feciorii satului se grupau pe vârste, iar în alte sate, diferenţierea se făcea după cătănie. Momentele principale ale obiceiului se pot ordona în felul următor: găsirea gazdei, alegerea căpeteniilor, strânsul vinului, colindatul şi butea propriu-zisă”, afirmă etnograful Petruţa Pop.

Potrivit acesteia, feciorii porneau mai întâi prin sat în prima duminică din Postul Crăciunului în aflarea unei case cu încăperi mai mari, unde cereau voie proprietarului pentru a-i găzdui pe durata pregătirii şi desfăşurării obiceiului, iar apoi alegerea conducătorilor buţii reprezenta un moment important pentru ceată.

Potrivit tradiţiei, fiecare îşi are rolul bine stabilit în ceată, astfel că vătaful sau judele conduce echipa de colindători, juratul se ocupă de fete, crâşmarul se ocupă de vin şi răspunde de butea cu vin până în ultima zi de petrecere, ouţa strânge ouăle din sat şi le predă colcerului sau bucătarului, iar pârgarii aduc apa, cară lemne, strâng colacii şi carnea primită de colindători.

„La loc de cinste se situa judele, numit în alte părţi vătaf, ghirău sau primar, acesta fiind cel care poartă întreaga răspundere pe durata celor şase săptămâni de pregătiri şi două săptămâni de desfăşurare a întregului ceremonial. Ajutoarele judelui sunt colăcarul, numit în alte părţi jurat sau crâşmarul mare şi care se bucura de aprecierea colectivităţii, aceştia având roluri importante şi în organizare, răspunzând de cămară şi pivniţă, dar şi de strânsul darurilor. În general, căpeteniile se alegeau din feciorii cu armată făcută care aveau autoritate. Ei alegeau crâşmarul (din grupul celor tineri), ouţa şi pârgarul (din grupul celor care intră prima dată la bute)”, mai spune Petruţa Pop.

Potrivit etnografilor, punctul important al tradiţiei este în ziua de Ajun, când, la ora două după-amiază, feciorii se strâng la gazdă în ţinută de sărbătoare, iar, după ce colindă gazda, ceata porneşte spre casa preotului, unde sunt întâmpinaţi de acesta cu masa pregătită.

„Vinul se strânge, de regulă, din sat, printr-un ritual aparte, în ziua de Sfântul Nicolae. Feciorii prindeau câte patru boi la car, împodobiţi cu ciucuri la coarne şi clopote la gât. În car se punea butea de 60-70 de fierii. Se trecea pe la casa fiecărui fecior prins în Bute, astfel încât se aduna de la o casă câte cinci fierii de vin. Iar când butea era plină, era dusă în pivniţa gazdei. Tot acum se tocmea socăciţa pentru gătitul mâncărurilor, care urma să fie plătită din banii strânşi în seara de colindat, iar un fecior din ceată aducea la gazdă alimente necesare mesei: unsoare, căpăţâni de varză şi ouă. Erau ajutaţi şi de fete, care le făceau tăiţeii în Ajunul Crăciunului”, povesteşte Petruţa Pop.

Banii adunaţi erau folosiţi apoi, potrivit etnografului, pentru organizarea unei petreceri la care erau invitate toate fetele din sat.

„Vătaful dă preotului să închine din plosca cu vin, iar preotul îi cheamă în curte pentru a colinda. Se cere colacul şi se colindă la cererea gazdei, colinde care trebuiau ştiute de către ceata de feciori. Erau răsplătiţi cu daruri în bani, colaci şi carne. După colindatul la casa preotului, grupul de feciori pornea spre casa învăţătorului, a primarului şi a mai marilor satului. Colindatul cetei de feciori se termina în ziua de Crăciun, în jurul amiezii, atunci când feciorii se întorceau la gazdă, unde căpeteniile lor numărau banii adunaţi”, afirmă Petruţa Pop.

În satele din Ardeal se mai păstrează şi astăzi numeroase obiceiuri vechi specifice Crăciunului şi Anului Nou, acestea fiind în vechime un bun prilej de socializare între membrii comunităţii satului. Cetele de colindători formate din flăcăi, „piţărăii”, colindătorii de vârste foarte mici, sau uratul de Anul Nou sunt doar câteva obiceiuri specifice satelor ardeleneşti care au fost intens cercetate de către etnografi şi etnologi