Știri din zonă
Bărbat de 43 de ani din Mihalț reținut de polițiștii din Blaj, după ce a încălcat prevederile ordinului de protecție și și-a agresat concubina
Duminică, 2 februarie 2025, polițiștii din Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
În seara zilei de 1 februarie 2025, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că bărbatul de 43 de ani, din localitatea Mihalț, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o pe concubina sa, în vârstă de 39 de ani, din Mihalț, în timp ce se aflau la locuința de domiciliu.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de partenera sa.
Astăzi, 2 februarie 2025, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că bărbatul nu ar fi părăsit imobilul, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Cercetările sunt continuate.
Polițiștii atrag atenția asupra consecințelor violenței domestice și asupra faptului că o astfel de situație nu ar trebui percepută drept o stare de normalitate.
– Conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate!
– Sesizaţi Poliția, sub orice formă o puteți face – prin SNUAU 112, sesizări formulate în scris (inclusiv prin mijloace de comunicare electronică) sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane!
– Dacă vă simțiți în pericol, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici!
– Cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost etc!
– Nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta!
Știri din zonă
Luni, 1 iunie 2026: Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, va deveni cetățean de onoare al comunei Valea Lungă
Consiliul Local al Comunei Valea Lungă a aprobat, la mijlocul lunii mai 2026, un proiect de hotărâre privind conferirea titlului de cetățean de onoare al comunei cosmonautului Dumitru Prunariu.
Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul comunei Valea Lungă, Dan Aldea. Titlul îi va fi decernat luni, 1 iunie 2026, în cadrul unei festivități programate de la ora 11.00 la Cîminul Cultural Valea Lungă.
Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, este și cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia.
Dumitru-Dorin Prunariu a realizat, în luna mai a anului 1981, un zbor spațial de 8 zile la bordul navei spațiale Soyuz-40 și al stației spațiale Saliut-6, devenind al 103-lea om în spațiul cosmic. În cadrul misiunii cosmice a efectuat numeroase experimente științifice.
Știri din zonă
Bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos reținut de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea cu permisul anulat pe o stradă din Alba Iulia
Miercuri, 27 mai 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din localitatea Crăciunelu de Jos.
În după-amiaza zilei de 27 mai 2026, în jurul orei 18.50, polițiștii au oprit, pentru control, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiu, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 62 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit că bărbatul are anulat dreptul de conducere.
Cercetările sunt continuate.
Știri din zonă
Accident rutier pe DJ 107, între Blaj și Jidvei. Un autoturism s-a izbit de un cap de pod
Pompierii militari din Blaj au fost solicitați să intervină, duminică seară, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier petrecut pe DJ 107, între Blaj și Jidvei, după ce un autoturism s-a izbit de un cap de pod.
„Stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe DJ 107, între Blaj și Jidvei. Este vorba despre un autoturism care ar fi intrat într-un cap de pod, fară persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 7 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



