În opinia marelui canonic Ion Micu Moldovan, unul dintre principalii organizatori ai sărbătorii jubiliare (semicentenarul ASTREI) care s-a ţinut la Blaj în 1911, două lucruri sunt...
În Mica Romă, impozitele pe clădiri și terenuri la persoanele fizice vor fi și în anul 2016 la valoarea minimă prevăzută de lege. Consiliul Local Blaj...
Fundaţia Internaţională Omenia a acordat recent domnului doctor Mircea Frenţiu, medic, şef secţie chirurgie la Spitalul Municipal din Blaj, Diploma de Onoare pentru fapte deosebite de...
Potrivit unei solicitări de emitere a acordului de mediu din partea comunei Valea Lungă către Agenția pentru Protecția Mediului Alba, în satele Lunca și Valea Lungă...
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba (ISU) a stabilit 8 locații unde vor putea fi amenajate baze operaționale pentru situații de urgență în cazul intervențiilor...
Aşa cum remarca marele istoric Nicolae Iorga, „puterea unui popor vine şi din conştiinţa limpede a oamenilor aleşi pe care i-a avut şi-i are şi din...
Elevii trupei de teatru “Comedia Ambulatoria”, din cadrul Colegiului Naţional “I. M. Clain” Blaj au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Concursul Naţional PADIF de la...
Vineri, 23 octombrie, a fost zi de mare sărbătoare în comuna Valea Lungă. Primăria și Consiliul Local Valea Lungă, împreună cu Academia Română, Consiliul Județean Alba,...
Începutul lunii octombrie a rămas în inimile celor ce au participat, la Școala „Ion Micu Moldovan” din Blaj, la activitățile derulate spre a comemora 100 de...
A vorbi despre Holocaust e o datorie a istoricilor şi profesorilor, ce pot modela sufletele tinerilor şi îi pot face atenţi la ce se întâmplă în...
Ultimele comentarii