Rămâi conectat

Știri din zonă

„ASTRA REDIVIVA – 25”, omagiată la Biia

Publicat

în

În opinia marelui canonic Ion Micu Moldovan, unul dintre principalii organizatori ai sărbătorii jubiliare (semicentenarul ASTREI) care s-a ţinut la Blaj în 1911, două lucruri sunt caracteristice de bază ale Asociaţiunii: „întâi ea s-a ferit de politică, totdeauna a tins numai la paza tezaurului nostru cel mai preţios, care este limba noastră românească, dezvoltarea literaturii noastre şi cultura poporului – şi acestea a le apăra fără cea mai mică jignire a celor din jur; al doilea lucru care a adus binecuvântarea pentru Asociaţiunea noastră este că din sânul ei au fost excluse diferenţele de clasă şi confesiuni. Politica şi confesionalismul otrăvesc foarte des relaţiile vieţii româneşti”.

astra redivivaSub acest crez s-a desfăşurat la Biia, comuna Şona, aniversarea a 25 de ani (1990-2015) de la reînfiinţarea ASTREI, începând cu Despărţământul ”Timotei Cipariu” la Blaj, care pe parcurs a înfiinţat o serie de Cercuri ale Astrei pe arealul celor două Târnave, cuprinzând şi zonele  Secaşului şi Geoagiului.
Lucrările au fost deschise şi conduse de venerabila profesoară Silvia Pop, preşedinta Despărţământului „Timotei Cipariu” Blaj, care, după ce a prezentat programul jubiliar şi personalităţile invitate, a dat cuvântul ing. Pop Grigorie, vicepreşedinte al Cercului ASTRA „Ion Bianu” Biia, care, din postura de gazdă şi ca principal organizator, a urat bun venit tuturor participanţilor din sat şi invitaţilor prezenţi la importantul eveniment. S-au intonat Imnul României şi Imnul ASTREI, după care s-a oficiat un scurt TE-DEUM de către părintele Dumitru Frăcea, ca apoi să se intre în fondul lucrărilor jubiliare.
Într-o amplă şi documentată cuvântare, prof. Silvia Pop a vorbit despre ASTRA de la înfiinţarea ei (1861) până în zilele noastre. Au urmat comunicările şi mesajele invitaţilor: jurista Maria Beldea, prima preşedintă a Despărţământului
„T. Cipariu” Blaj, care a vorbit despre înfiinţarea ASTREI Blaj, despre activitatea sa până la preluarea conducerii de către prof. Silvia Pop, încheind cu un citat din marele scriitor şi filozof francez Albert Camus: „Eu nu cunosc decât o singură datorie, aceea de-a iubi”; prof. Marioara Motora, preşedinte al Despărţământului ASTRA Câmpeni-Abrud; înv. Ioan Irimie, pre­şedinte al Despărţământului ASTRA Dumbrăveni, jud. Sibiu, însoţit de scriitorul prof. Liţi Suciu; prof. Ionel Covrig, preşedinte al Despărţământului ASTRA Târnăveni, judeţul Mureş, cu soţia; prof. Ioan Popa, scriitor şi secretar al ASTRA Blaj; ec. Şolea Ioan, vicepreşedinte al ASTREI blăjene; prof. Călina Comşa, preşedinte al Cercului
ASTRA Blaj şi alţii.
O surpriză de proporţii a constituit-o prezenţa în sală a doctorului Mircea Frenţiu, în primul rând ca membru fondator al reînfiinţatului Despărţământ ASTRA Blaj 1990, dar şi ca o personalitate marcantă a municipiului Blaj, în primul rând pe linie profesională şi mai apoi ca un reputat mânuitor al condeiului. A fost invitat pe scenă de către prof. Silvia Pop, unde a ţinut un magistral discurs, cu trimitere la martirii neamului românesc, la iarba verde de acasă, la tinerii plecaţi peste graniţă care nu pot lucra în ţara lor, la traiul greu al românilor, din cauza politicienilor care au adus ţara aproape de colaps, după ce au vândut tot, în afară de pământ, spunând că „dacă ne vindem pământul, ne vindem şi sufletul”. În final, a propus un minut de reculegere pentru morţii de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti.
Printre cei prezenţi aş vrea să remarc unele personalităţi ca: prof. Victor Mateş, patron al societăţii „APIDAVA” şi unul dintre  principalii sponsori ai ASTREI; ing. Dumitru Ilea, patronul firmei de construcţii „PRIMES”, unul dintre sponsorii principali (un virtuoz al jocului popular), împreună cu soţia, o doamnă iubitoare de cultură, prietenă apropiată a scriitoarei prof. dr. Daniela Pănăzan; prof. Ana Hinescu, vicepreşedinte ASTRA Blaj; ing. Ioan Mihălţan, membru al conducerii ASTRA Blaj; scriitorul Ioan Popa, secretar al ASTREI Blaj, ec. Ioan Şolea cu soţia, o iubitoare fidelă a florilor; prof. Ioan Pop, director administrator al ASTRA Blaj; prof. Livia Breaz, preşedinte Cerc ASTRA Cenade; prof. Călina Comşa, preşedinte Cerc ASTRA Valea Lungă; prof. Ana-Maria Oneţ, directoare a Şcolii gimnaziale din Valea Lungă, cu soţul – Ioan Oneţ, bunul meu prieten; prof. Mihai Buia, preşedintele Cercului Sâncel, împreună cu soţia; prof. înv. Maria Zereş, preşedintele Cercului Pănade, împreună cu soţul Gheorghe Zereş, un rapsod şi recitator de excepţie; prof. Ion Mărginean, preşedintele Cercului ASTRA
Cergău Mare, însoţit de primăriţa Lenuţa Aldea, o susţinătoare devotată a ASTREI; prof. Maria Stânea, preşedintele Cercului Mihalţ, cu soţul; profesoara de muzică Adriana Naghi, de la Liceul „Regina Maria” Alba Iulia; ing. Nicolae Sabău, preşedinte al fundaţiei, Ioan Sălcudeanu din Biia, cu soţia Emanuela; dr. Ioan Dulău, medic la Biia şi Valea Lungă, cu soţia; Emil Bărbat cu soţia, gospodari desăvârşiţi, el consilier local la Primăria Şona; Bogdan Gheorghe, primul preşedinte al ASTREI Biia; prof. dr. Cornelia Nicoară, preşedintele Cercului ASTRA la Liceul Tehnologic „Ştefan Manciulea” Blaj; prof. Eugenia Popa (Puşa), soţia scriitorului I. Popa, o permanentă susţinătoare a idealurilor ASTREI; scriitorul Ioan Brad, Alba Iulia; prof. Mărioara Bercea, preşedintele Cercului ASTRA Micăsasa, însoţită de primar; Bogdan Gheorghe (Schmit), un susţinător al ASTREI.
Cu această ocazie, sub îngrijirea prof. Silvia Pop şi prof. dr. Maria Daniela Pănăzan, a fost lansat Albumul jubiliar „ASTRA REDIVIVA 25”, care înmănunchează ilustrativ activitatea ASTREI pe perioada celor 25 ani de la reînfiinţare (cu aportul fotografic al ing. I. Mihălţan, un pasionat al artei ilustrative). În acest context, s-au acordat mai multe Diplome de merit şi excelenţă vrednicilor susţi­nători ai ASTREI,  de la reactivarea Asociaţiunii, din 1990 până în 2015.
A urmat un frumos program artistic, prezentat de Rică Roman, un bun cunoscător al creaţiei artistice. Primii care au urcat pe scenă au fost membrele grupului vocal „Fetele de la Biia”, un grup tânăr, dar foarte valoros, ieşind în evidenţă elevele Raluca Dulău şi Natalia Boancăş. A urmat solistul instrumentist la orgă electronică, talentatul Adrian Zudor, care, într-un colaj de melodii, i-a emoţionat pe toţi cei din sală. Într-o interpretare de un înalt nivel, grupul vocal „Glasuri Blăjene” de la Şcoala Gimnazială „Toma Cocişiu” Blaj, sub îndrumarea prof. Adriana Naghi, i-a încântat pe cei prezenţi, primind multe aplauze. În acest context, aş vrea să scriu câteva cuvinte despre apreciata profesoară de canto, absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, care a cântat pe scena Operei Maghiare din Cluj, a participat la mai multe concursuri naţionale de artă vocală, împătimită fiind mai mult de muzica clasică (cultă), dar şi o valoroasă instructoare a grupurilor vocale folclorice de la Blaj şi Alba Iulia.
Despre prof. Felicia Pop, din Alba Iulia, am mai scris şi continui să o fac, întrucât ori de câte ori o ascult cântând, în special muzică folk, mă transpune, ca şi pe mulţi alţii, într-o stare deosebită. A susţi­nut un recital de înaltă valoare, ceea ce l-a încântat şi pe pretenţiosul ascultător, doctorul Mircea Frenţiu. A urmat apoi Delia Stanciu, fiica Feliciei Pop, o iubitoare a cântecelor din folclorul românesc. Împreună cu orchestra de la Alba Iulia care o însoţea, a reţinut atenţia tuturor participanţilor prezenţi în sală cu doine, învârtite, hore şi jiene. Am apreciat repertoriul bogat, care face să aibă o mare priză la public.
Vreau în mod special să fac un laudatium unei televiziuni de la Târnăveni, judeţul Mureş, TV AS, care este mereu prezentă la manifestările culturale de pe Târnava Mică şi care transmite consecvent folclor din Ardeal, în special de pe Valea celor două Târnave – operator imagine Titi Bărbuleţ, redactor Ioan Burdulea.
Cu modestia care-l caracterizează, ing. Grigorie Pop mi-a zis să nu scriu despre el, dar acum, în încheiere, nu pot să nu reliefez buna organizare şi grija ca în final toată lumea să fie mulţumită, să se simtă bine şi relaxată la mesele încărcate cu bucate alese, stropite din plin cu vinuri de soi şi sucuri diferite pentru doamne.
Sincere felicitări pentru reuşita Jubileului „ASTRA REDIVIVA 25”, care s-a datorat în special prof. Silvia Pop şi ing. Pop Grigorie.

Aurel ROMAN, Blaj
Foto: Ioan MIHĂLŢAN


Știri din zonă

Tânăr din Cenade, reținut după ce ar fi avariat două autoturisme cu un obiect contondent

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Cenade a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat după ce ar fi avariat două autoturisme parcate. Prejudiciul este estimat la aproximativ 4.000 de lei.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 7 octombrie 2026. Tânărul, care ar fi fost sub influența alcoolului, ar fi lovit mașinile cu un obiect contondent. La momentul respectiv, acesta însoțea o turmă de oi în calitate de îngrijitor de animale.

Polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj l-au reținut pe 8 octombrie, pentru 24 de ore. În 9 octombrie, urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările continuă pentru infracțiunea de distrugere.


Citește mai mult

Știri din zonă

Comuna Cenade și-a modernizat sistemul de iluminat public cu tehnologie LED

Publicat

în

Sistemul de iluminat public din comuna Cenade a fost complet modernizat, printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Recepția la terminarea lucrărilor pentru proiectul „Modernizare sistem de iluminat public stradal în Comuna Cenade” a avut loc recent, investiția fiind considerată importantă pentru creșterea siguranței și confortului locuitorilor, dar și pentru reducerea consumului de energie.

În cadrul proiectului, toate lămpile vechi din comună au fost înlocuite cu corpuri de iluminat moderne, bazate pe tehnologie LED. Acestea asigură o iluminare mai bună a străzilor și un consum redus de energie.

Totodată, a fost implementat un sistem modern de telegestiune, care permite controlul individual al corpurilor de iluminat. Astfel, funcționarea și intensitatea luminii pot fi ajustate în funcție de intervalele orare și de necesitățile din teren.

Prin această investiție, administrația locală urmărește reducerea risipei de energie și eficientizarea sistemului de iluminat public, fără a afecta siguranța cetățenilor.

Modernizarea sistemului de iluminat reprezintă un nou pas pentru comuna Cenade în direcția dezvoltării unei comunități mai eficiente energetic și mai moderne.


Citește mai mult

Știri din zonă

Rezervorul de apă potabilă de la Valea Lungă, înlocuit cu unul de 40 de ori mai mare

Publicat

în

Locuitorii din Valea Lungă și Cenade ar putea beneficia de o alimentare cu apă mai sigură în perioadele secetoase, după instalarea unui nou rezervor la gospodăria de apă din Valea Lungă.

Investiția, realizată de APA CTTA Alba, a costat 1.278.000 de lei și a fost finanțată integral din Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare al companiei. Noul rezervor metalic suprateran are o capacitate de 1.000 de metri cubi, de 40 de ori mai mare decât cea a bazinului înlocuit.

Până acum, în timpul verilor secetoase, furnizarea apei în comună a fost uneori făcută după un program temporar, pentru a permite refacerea rezervelor. Compania estimează că noua capacitate de stocare va contribui la asigurarea continuității serviciului și la reducerea consumului de energie în distribuție.

Vechiul rezervor a fost golit, spălat și scos din funcțiune, dar va putea fi repus în uz dacă va fi nevoie de apă suplimentară.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj