Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Ion Micu Moldovan – comemorat la şcoala blăjeană ce-i poartă numele

Publicat

în

Începutul lunii octombrie a rămas în inimile celor ce au participat, la Școala „Ion Micu Moldovan” din Blaj, la activitățile derulate spre a comemora 100 de ani de la trecerea în eternitate a patronului spiritual al unităţii de învăţământ.

ion micu moldovanLa eveniment au participat: insp. şcolar gen. adj. Alexandra Popa şi Narcisa Bucureștean, insp. şcolari Codruța Lodroman şi Dumitru Panţa, viceprimarul Blajului prof. Livia Mureşan, directorul onorific al Bibliotecii „Școala Ardeleană” Blaj – prof. Ana Hinescu, directorul Muzeului de Istorie „Augustin Bunea” Blaj – Simona Frâncu, președintele Despărțământului „Timotei Cipariu” Astra Blaj – Silvia Pop, realizatorul TV Ioan Moldovan, preotul Lucian Moșneag, cadre didactice şi elevi.
După cum ne-a informat consilierul educativ Natalia Isailă, manifestările au debutat cu un program artistic prezentat de educ. Bota Victoria, prof. înv. primar Nistor Mariana Elena, prof. Barna Vasiliu Anuța, prof. Dușa Emeșe şi coordonat de prof. înv. primar Natalia Isailă. Elevii claselor V – VIII, îndrumaţi de prof. Borcea Ioan, au realizat o expoziție de desene și picturi reprezentând școala și portretul lui Ion Micu Moldovan. Într-un mediu încărcat de istorie invitaţii au picurat în sufletele auditoriului stropi de înțelepciune din ce a reprezentat marele cărturar Ion Micu Moldovan. Activitatea a fost coordonată de directorul unității, prof. Hațegan Comșa Marilena.
Profesoara de istorie Codruța Ianoș a subliniat aspecte ale personalității lui Ion Micu Moldovan. Dintre acestea amintim: ilustrul intelectual a marcat istoria școlilor românești din Ardeal în secolul XIX și la început de secol XX, fiind totodată o emblemă a Blajului și a luptei românilor din Ardeal pentru drepturi politice între națiunile recepte. Moldovănuț, cum i se spunea cu duioșie, datorită staturii scunde, a fost fiu de ţărani români, născut la Varfalău, azi comuna Moldovenești lângă Turda. A urmat studii elementare în satul natal, iar secundare la Blaj. A studiat istoria și teologia la Pesta și Viena, anii studenției încheindu-i la Blaj. A fost profesor de teologie la Seminarul Greco-Catolic și director al Tipografiei Diecezane (ambele din Blaj). În 1879 devine canonic metropolitan, iar în 1895 e numit vicar general arhidiecezan. A deținut funcția de președinte al Societății “Astra” (1894 – 1901), și a fost ales membru activ al Academiei Române în 1895. În 1901 ajunge prelat papal.
A editat prima revistă de pedagogie din Transilvania – “Foaia scolastică”, a alcătuit manuale de istorie și geografie contestate de maghiari și a realizat cea mai amplă colecție de folclor din ținutul transilvan din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1857 e profesor la Liceul Teoretic și la Institutul Teologic. S-a aflat în slujba școlii 30 de ani, străduindu-se să fie sprijin învățământului românesc, elevilor şi dascălilor. La inițiativa sa au apărut manuale pentru școlile confesionale greco-catolice.
A fost continuatorul liniei politice deschise de episcopul unit Inochentie Micu Klein, privind drepturile și libertățile românilor din Transilvania. A participat la Dieta de la Sibiu 1863 – 1864, când, prima dată în cadrul imperiului austriac, datorită politicii liberale a momentului, românii au avut reprezentarea cea mai numeroasă în acest organ legis­lativ al Transilvaniei. A fost principalul autor al Pronunciamentului de la Blaj (1868), cel mai important document politic al românilor din Transilvania după Adunarea Națională de pe Câmpia Libertății din mai 1848, protestând împotriva încorporării Transilvaniei la Ungaria. Datorită activității febrile duse de el au fost intensificate legăturile culturale cu românii de dincolo de munți.
I. M. Moldovan e patronul spiritual al Școlii Gimnaziale din zona Ciufud, înființată în 1920. În 2003 aceasta primește numele marelui cărturar ca semn al recunoștinței pentru truda depusă în slujba culturii și educației.
Activitățile au continuat cu depunerea de coroane la mormântul cărturarului și rostirea de rugăciuni. Seara s-a încheiat într-o atmosferă caldă evidențiată printr-o agapă la care au participat toți cei prezenți. Conducerea unității educative le mulțumește cadrelor didactice pentru tot ce au făcut ca manifestarea să fie un real succes, dar și invitaților întrucât au venit la un eveniment deosebit din viața școlii.

Ioan Adrian POPA


Învățământ-Cultură

Colindul românesc, comoară a patrimoniului cultural. Întâlnire cu prof. univ. dr. Ioan Bocșa, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” a găzduit vineri, 23 octombrie 2026, un workshop dedicat colindului tradițional românesc, desfășurat în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale ale colindei tradiționale românești”, inițiat de Fundația Culturală TerrArmonia și susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa.

Evenimentul a oferit participanților ocazia de a descoperi semnificațiile culturale și spirituale ale colindelor, precum și rolul acestora în conservarea și transmiterea patrimoniului tradițional românesc către noile generații.

Programul a fost susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa, care a împărtășit din experiența și cunoștințele sale în domeniul folclorului, și de interpretările Ansamblului Icoane. Prin intermediul cântecului tradițional, participanții au fost invitați să redescopere valorile, simbolurile și reperele identitare păstrate de-a lungul generațiilor.

Reprezentanții Colegiului au adresat mulțumiri profesorului Ioan Bocșa pentru contribuția sa la desfășurarea activității, precum și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.

Astfel de inițiative culturale contribuie la promovarea tradițiilor românești și la consolidarea legăturii dintre generații, evidențiind importanța păstrării și valorificării moștenirii spirituale naționale.

Prin acest eveniment, Blajul își reafirmă deschiderea față de proiectele dedicate culturii și educației, care aduc în prim-plan autenticitatea tradițiilor românești și rolul lor în formarea identității culturale.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Școlile Blajului, celebrate la o conferință județeană dedicată educației și culturii

Publicat

în

Conferința județeană „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor” a reunit, în sala festivă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, profesori, invitați și elevi, în preajma zilei de 11 octombrie, când sunt marcate Ziua Școlii Ardelene și Ziua Școlilor Blajului.

Evenimentul a adus în prim-plan valorile Școlii Ardelene și rolul dascălului în formarea și inspirarea generațiilor tinere. Programul a cuprins un discurs intitulat „Școlile Blajului: de la «fântânile darurilor» la noile frontiere ale educației”, lansarea volumului „Școala muzicală blăjeană” și prezentarea proiectului județean „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor”.

Momentele artistice au completat programul conferinței: copiii au interpretat cântece, iar acordurile de orgă au contribuit la atmosfera evenimentului. Au participat corul „Prietenii muzicii”, elevele Anastasia Bunea și Teodora Frățilă, de la Școala Gimnazială nr. 13 din Sibiu, precum și invitații și organizatorii manifestării.

Organizatorii au adresat mulțumiri părintelui dr. Cristian Barta, autorilor Adrian și Carmen Solomon, lui Ioan Mihălțan, profesoarei Cosmina Barna și dirijoarei Mirela, alături de toți cei care au contribuit la desfășurarea conferinței.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Noul an universitar 2026-2027 a fost deschis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj

Publicat

în

Noul an academic 2026–2027 a fost deschis oficial, duminică, 27 septembrie 2026, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Blaj, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și la Seminarul Teologic Greco-Catolic Intereparhial Blaj.

Evenimentul a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. La celebrare au participat preoți profesori, formatori și colaboratori ai celor două instituții, precum și studenți înscriși la programele de licență, masterat și doctorat și seminariștii blăjeni.

Pornind de la Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, „Pescuirea minunată”, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre importanța încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu, dincolo de propriile experiențe și limite.

„Suntem chemați – studenți, profesori și noi cu toții – să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Isus chiar mai mult decât în propria noastră experiență”, a transmis episcopul auxiliar.

În cuvântul de învățătură, acesta l-a prezentat pe apostolul Petru drept imaginea omului care își cunoaște meseria, experiența și limitele, dar care descoperă că adevăratul rod nu vine întotdeauna din propriile puteri. Deși pescuise întreaga noapte fără rezultat, Petru a acceptat îndemnul lui Isus: „La cuvântul Tău voi arunca mrejele”.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a subliniat importanța noului început pentru studenți și seminariști.

„Începe un nou an universitar în care tinerii care se pregătesc în vederea preoției, dar și laicii care doresc să-și aprofundeze credința, încep un nou drum. Și întotdeauna începutul unui astfel de drum trebuie să fie însoțit de rugăciune”, a spus pr. Cristian Barta.

Acesta a mai arătat că studiul teologiei presupune nu doar lectură și rațiune, ci și credință, precum și angajamentul de a urma calea sfințeniei și a slujirii.

Noul an universitar a început, la Blaj, sub semnul rugăciunii și al dorinței de a continua formarea teologică și umană a studenților și seminariștilor.

 

Nicu GOGA


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj