Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Ziua Mondială a Educaţiei, sărbătorită la Școala gimnazială “Simion Bărnuţiu” din Tiur – Blaj

Publicat

în

scoala-simion-barnutiu-tiurAceastă zi închinată celor ce sunt primii care deschid porțile spre calea cunoașterii, toleranței și progresului – educatori, învățători și profesori – a fost recunoscută și sprijinită de cele mai mari organizații mondiale puse în slujba omenirii: UNESCO, ILO, UNEDP și UNICEF, care apreciază în mod deosebit responsabilitatea învățătorilor și profesorilor, recunoscând dificultățile muncii lor în direcționarea cunoștințelor copiilor, inclusiv a celor cu nevoi  speciale.

Lăudabilă inițiativa Școlii gimnaziale “Simion Bărnuțiu” din satul Tiur, care aparține de municipiul Blaj, ca această zi de 5 octombrie, închinată profesorilor, învățătorilor și educatorilor din lumea întreagă să fie sărbătorită în frumosul lor așezământ școlar, nu numai de cei care sunt în câmpul muncii, dar și de cei care s-au pensionat din această școală, care au ținut să onoreze această sărbătoare, fiind prezenți într-un număr important la frumosul eveniment: prof. Virgil Frățilă, fost director al școlii; prof. Ioan Oprean, fost director al școlii; prof. Gheorghe Șuteu, fost director al școlii; prof. Zoiţa Boțan, prof. Ana Torko, prof. Maria Tiurean, înv. Lenuţa Sevestrean, înv. Lenuţa Spătăcean, înv. Cornelia Roșa și ed. Ileana Ciufudean. Invitați speciali au fost prof. Livia Mureșan, viceprimar al municipiului Blaj și corespondentul zonal al ziarului “Unirea”, Aurel Roman. În deschidere, d-na prof. Ana Platon Zehan, după ce i-a prezentat pe toți cei de faţă, urându-le bun venit, a vorbit despre importanța Zilei Mondiale a Educației, mulțumind celor care au fost dascăli în această școală, pensionarilor prezenți, apreciind buna colaborare cu profesorii în activitate, precum și cu  părinții elevilor și preșcolarilor care învață aici. În continuare, d-na profesoară Livia Mureșan, viceprimar al municipiului Blaj, i-a salutat pe toți cei prezenți în sală și a transmis cuvântul domnului primar Gheorghe Valentin Rotar, adresat profesorilor, părinților și pensionarilor prezenți cu ocazia sărbătoririi importantului eveniment. Ea a ţinut totodată să aprecieze în mod deosebit activitatea Școlii gimnaziale din Tiur, care este un exemplu și un model pentru alte școli din județ. Am reținut discursurile d-lor profesorii pensionari: Virgil Frățilă, fost director, aflat acum la venerabila vârstă de 86 ani, care apreciază transformările radicale ale școlii, elogiind și felicitând conducerea actuală; prof. Ioan Oprean, fost director, ce s-a declarat încântat de întâlnirea profesorilor de ieri (pensionari) și cei de azi, care au avut și au aceeași chemare de educare a tinerilor, arătând marea deosebire dintre școala din timpul lui și cea de azi, felicitând conducerea școlii și pe toți profesorii care sunt în activitate; prof. Gheorghe Șuteu, fost director al școlii, care a avut numeroase acțiuni cu școala în timpul activității, reliefând multe reușite pe linie sportivă, unde s-au obținut multe medalii, în special la cros. Cu multe emoții și aprecieri au mai vorbit prof. Ana Torko și înv. Lenuţa Spătăcean.
În partea a doua a sărbătorii a urmat un reușit și frumos program artistic. Am apreciat montajul literar-artistic dedicat în mod special dascălilor, conceput, montat și regizat de talentata profesoară Ioana Nicoleta Marcu, consilier educativ, unde am remarcat talentul a doi elevi – Gheorghe Maier și Alexandra Lepădat, într-o scenetă mult gustată de cei din sală. De remarcat și aportul învățătorului Vlad Bartha, care a instruit grupul vocal, asigurând totodată fondul muzical pe tot parcursul spectacolului. Manifestările închinate importantului eveniment – Ziua Mondială a Educației – desfășurat la Școala gimnazială “Simion Bărnuțiu” din Tiur au fost încheiate de d-na director Ana Platon Zehan, un profesor de excepție, care merită aprecieri deosebite pentru felul cum a fost organizată această zi de sărbătoare a profesorilor din lumea întreagă.

Aurel ROMAN


Învățământ-Cultură

Colindul românesc, comoară a patrimoniului cultural. Întâlnire cu prof. univ. dr. Ioan Bocșa, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” a găzduit vineri, 23 octombrie 2026, un workshop dedicat colindului tradițional românesc, desfășurat în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale ale colindei tradiționale românești”, inițiat de Fundația Culturală TerrArmonia și susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa.

Evenimentul a oferit participanților ocazia de a descoperi semnificațiile culturale și spirituale ale colindelor, precum și rolul acestora în conservarea și transmiterea patrimoniului tradițional românesc către noile generații.

Programul a fost susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa, care a împărtășit din experiența și cunoștințele sale în domeniul folclorului, și de interpretările Ansamblului Icoane. Prin intermediul cântecului tradițional, participanții au fost invitați să redescopere valorile, simbolurile și reperele identitare păstrate de-a lungul generațiilor.

Reprezentanții Colegiului au adresat mulțumiri profesorului Ioan Bocșa pentru contribuția sa la desfășurarea activității, precum și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.

Astfel de inițiative culturale contribuie la promovarea tradițiilor românești și la consolidarea legăturii dintre generații, evidențiind importanța păstrării și valorificării moștenirii spirituale naționale.

Prin acest eveniment, Blajul își reafirmă deschiderea față de proiectele dedicate culturii și educației, care aduc în prim-plan autenticitatea tradițiilor românești și rolul lor în formarea identității culturale.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Școlile Blajului, celebrate la o conferință județeană dedicată educației și culturii

Publicat

în

Conferința județeană „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor” a reunit, în sala festivă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, profesori, invitați și elevi, în preajma zilei de 11 octombrie, când sunt marcate Ziua Școlii Ardelene și Ziua Școlilor Blajului.

Evenimentul a adus în prim-plan valorile Școlii Ardelene și rolul dascălului în formarea și inspirarea generațiilor tinere. Programul a cuprins un discurs intitulat „Școlile Blajului: de la «fântânile darurilor» la noile frontiere ale educației”, lansarea volumului „Școala muzicală blăjeană” și prezentarea proiectului județean „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor”.

Momentele artistice au completat programul conferinței: copiii au interpretat cântece, iar acordurile de orgă au contribuit la atmosfera evenimentului. Au participat corul „Prietenii muzicii”, elevele Anastasia Bunea și Teodora Frățilă, de la Școala Gimnazială nr. 13 din Sibiu, precum și invitații și organizatorii manifestării.

Organizatorii au adresat mulțumiri părintelui dr. Cristian Barta, autorilor Adrian și Carmen Solomon, lui Ioan Mihălțan, profesoarei Cosmina Barna și dirijoarei Mirela, alături de toți cei care au contribuit la desfășurarea conferinței.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Noul an universitar 2026-2027 a fost deschis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj

Publicat

în

Noul an academic 2026–2027 a fost deschis oficial, duminică, 27 septembrie 2026, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Blaj, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și la Seminarul Teologic Greco-Catolic Intereparhial Blaj.

Evenimentul a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. La celebrare au participat preoți profesori, formatori și colaboratori ai celor două instituții, precum și studenți înscriși la programele de licență, masterat și doctorat și seminariștii blăjeni.

Pornind de la Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, „Pescuirea minunată”, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre importanța încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu, dincolo de propriile experiențe și limite.

„Suntem chemați – studenți, profesori și noi cu toții – să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Isus chiar mai mult decât în propria noastră experiență”, a transmis episcopul auxiliar.

În cuvântul de învățătură, acesta l-a prezentat pe apostolul Petru drept imaginea omului care își cunoaște meseria, experiența și limitele, dar care descoperă că adevăratul rod nu vine întotdeauna din propriile puteri. Deși pescuise întreaga noapte fără rezultat, Petru a acceptat îndemnul lui Isus: „La cuvântul Tău voi arunca mrejele”.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a subliniat importanța noului început pentru studenți și seminariști.

„Începe un nou an universitar în care tinerii care se pregătesc în vederea preoției, dar și laicii care doresc să-și aprofundeze credința, încep un nou drum. Și întotdeauna începutul unui astfel de drum trebuie să fie însoțit de rugăciune”, a spus pr. Cristian Barta.

Acesta a mai arătat că studiul teologiei presupune nu doar lectură și rațiune, ci și credință, precum și angajamentul de a urma calea sfințeniei și a slujirii.

Noul an universitar a început, la Blaj, sub semnul rugăciunii și al dorinței de a continua formarea teologică și umană a studenților și seminariștilor.

 

Nicu GOGA


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj