Rămâi conectat

Știri din zonă

Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită în Parohia Tău, Protopopiatul Blaj

Publicat

în

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în parohia Tău, protopopiatul Blaj, au avut loc mai multe concursuri și activități socio-educative dedicate copiilor, organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Ziua a debutat cu oficierea Paraclisului Maicii Domnului în biserica parohială, la care copiii au participat activ, mulțumind lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra lor.

În continuare, au fost organizate două concursuri sportive cu premii, pe categorii de vârstă. Evenimentul a îmbinat, deopotrivă, partea practică cu cea educativă, prin desfășurarea de activități catehetice, recreative sau artistice. Cu acest prilej, copiii s-au putut bucura de o atenție specială în această zi dedicată lor, zi pe care o putem defini prin cuvintele Sfintei Mucenițe Alexandra, împărăteasa Rusiei: „Bucuria și fericirea le sunt necesare copiilor nu mai puțin decât le sunt necesare plantelor aerul și lumina soarelui”.

În acest fel, și noi am adus o licărire de bucurie și fericire pe chipurile copiilor din parohia noastră. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze toți copiii cu înțelepciune, dragoste, bunătate și puritate, ca, împodobiți fiind cu aceste virtuți, ei să fie la rândul lor bucurie familiilor lor și întregii noastre comunități. La mulți și fericiți ani tuturor copiilor!

Pr. Paroh Denis-Ioan Damian


Știri din zonă

Biciclistul de 25 de ani, rănit grav în accidentul din Bucerdea Grânoasă a murit la spital

Publicat

în

Bărbatul în vârstă de 25 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, rănit grav în urma accidentului rutier produs vineri seara, pe strada Morii, a decedat la spital.

Potrivit informațiilor transmise anterior de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 22:21, după ce polițiștii din Blaj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că tânărul se deplasa cu bicicleta pe o bretea de acces care face legătura între strada Ion Maiorescu și strada Morii. Acesta nu purta elemente reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată cu sistem de iluminare.

La intrarea pe strada Morii, biciclistul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, biciclistul a suferit răni extrem de grave și a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, acesta a decedat, în cursul zilei de duminică.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului. În urma decesului victimei, încadrarea juridică a faptei urmează să fie modificată, potrivit procedurilor legale.


Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier cu un autoturism implicat, produs în localitatea Lupu, comuna Cergău: intervin pompierii militari din Blaj

Publicat

în

Pompierii din cadrul Stației Blaj intervin, sâmbătă, la un accident rutier produs în localitatea Lupu, comuna Cergău.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, în eveniment este implicat un singur autoturism, iar din primele date nu sunt persoane încarcerate.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD, care asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor și acordarea asistenței medicale, dacă aceasta se impune.


Citește mai mult

Știri din zonă

Cum s-a petrecut accidentul rutier din Bucerdea Grânoasă, în urma căruia un biciclist de 25 de ani a fost rănit grav

Publicat

în

Un biciclist în vârstă de 25 de ani a fost grav rănit, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe strada Morii din localitatea Bucerdea Grânoasă.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 22:21, polițiștii din Blaj au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că bărbatul de 25 de ani, din Bucerdea Grânoasă, circula cu bicicleta pe o bretea de acces din strada Ion Maiorescu către strada Morii. Acesta nu era echipat cu elemente reflectorizante, iar bicicleta nu avea sistem de iluminare. La pătrunderea pe strada Morii, biciclistul ar fi intrat pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, biciclistul a suferit răni grave. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj