Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Zilele trecute, la Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” din Blaj a avut loc Conferință de lansare a Proiectului „Împreună reușim!”

Publicat

în

Joi, 27 septembrie 2018, în Sala multifuncțională a Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” din Blaj a avut loc Conferința de lansare a Proiectului „Împreună reușim!”, sub deviza „Prin cooperare, implicare și toleranță spre performanță!”, proiect finanțat cu suma de 30.185 de euro, de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+.

Programul Erasmus+ este programul prin care UE sprijină educația, formarea, tineretul și sportul în Europa.

Dispune de un buget de 14,7 miliarde EUR pe o perioadă de șapte ani (2014-2020), bani cu ajutorul cărora peste 4 milioane de europeni  vor câștiga experiență și acces la studii, formare și voluntariat în străinătate.

Inițiatorul Proiectului este Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj, pe acțiunea Cheie 1: proiecte de mobilitate școlară pentru cadre didactice. Proiectul va avea o durată de 19 luni, din 1.06.2018, până în 31.12.2019, fiind coordonat de directorul adjunct al instituției blăjene, prof. înv. pr. Mirela Bălău și are ca obiective:

  • Perfecționarea cadrelor didactice în utilizarea unor strategii de predare-învățare-evaluare inovatoare
  • Perfecționarea cadrelor didactice în tehnici și metode de muncă incluzivă
  • Îmbunătățirea competențelor interculturale ale cadrelor didactice
  • Reducerea disparităților cu privire la performanțele școlare (la Matematică, Limba Română, Limbi străine, Științe) între elevi din medii defavorizate
  • Creșterea capacității școlii de a opera la nivel european

Prin finanțarea obținută, 13 cadre didactice vor participa la cursuri de formare, cu o durată de 5-7 zile în diferite țări europene precum: Italia, Cehia,Grecia, Norvegia, Spania, Malta, Slovenia. Tematicile cursurilor vor fi:

  • Metode și tehnici moderne de predare ce dezvoltă competențe cheie
  • Proiectarea de lecții și activități diferențiate
  • Integrarea tehnologiei informației și comunicării (TIC) în lecții
  • Modalități de motivare a elevilor și de promovare a toleranței
  • Abordarea problemelor multiculturale
  • Managementul claselor
  • Evaluarea și asigurarea calității în educație

Cursurile vor conduce la dobândirea de bune practici pentru asigurarea calității în educație și la realizarea de noi proiecte Erasmus+. Rezultatele învățării vor fi integrate în activitatea curentă, curriculară și extracurriculară, începând cu anul școlar 2018-2019.

La Conferința de lansare, pe lângă echipa de proiect  au participat Prof. Livia Mureșan, viceprimar al municipiului Blaj, Prof. Laura Marinela Staicu, inspector școlar pentru proiecte educative la ISJ Alba, Prof. consilier Lucia Câmpean, directorul Grădiniței  „Lumea copiilor” din Blaj, alte cadre didactice din școală și din zona Blaj, părinți ai elevilor școlii, agenți economici și alți invitați.

Pentru mai multe informații privind Proiectul „Împreună reușim!”, puteți contacta echipa la e-mail: scoalatc.erasmus@gmail.com  și pe facebook: Proiect Erasmus+Împreună reușim – Școala Toma Cocișiu Blaj

Prof. Mona-Carmen Cârnaț,
Purtătorul de cuvânt al școlii


Învățământ-Cultură

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, recunoscut drept „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj a primit recunoașterea de „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”, în cadrul Congresului UNMUTE, desfășurat în perioada 17-19 iulie 2026, la București.

Evenimentul a reunit 34 de unități de învățământ implicate în proiectul Incubatorul Civic Digital, un program național dedicat educației democratice și cetățeniei digitale.

Colegiul din Blaj a fost reprezentat de o delegație formată din trei cadre didactice – prof. Rodica Matei, prof. Szasz Emilia și prof. Diana Aftenie – și trei elevi de liceu: Daria Bărbat, Alissia Szabo și Matei Aftenie.

Atelierele congresului s-au desfășurat la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica București și au marcat încheierea proiectului Incubatorul Civic Digital, implementat pe parcursul a trei ani. Inițiativa a fost dezvoltată de Școala de Valori București, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și Asociația TechSoup România, cu sprijinul Fundației Botnar.

La Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, programul s-a desfășurat în perioada 2023-2026, sub coordonarea profesoarei Diana Aftenie. Proiectul a avut ca obiectiv promovarea cetățeniei digitale, a educației democratice și a utilizării responsabile a tehnologiei în mediul școlar.

Potrivit reprezentanților colegiului, Congresul UNMUTE a reunit profesori, elevi, directori de școli, cercetători și lideri educaționali din întreaga țară. Participanții au discutat despre viitorul educației, participarea democratică în școli și folosirea responsabilă a inteligenței artificiale în procesul educațional.

„Participarea la acest congres reprezintă o nouă oportunitate de dezvoltare profesională, pe care o vom valorifica în continuarea proiectelor dedicate educației democratice și cetățeniei digitale din școala noastră”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Zece elevi de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj au obținut nota 10 la Bacalaureat. Rata de promovare a depășit 94%

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj se numără și în acest an printre unitățile de învățământ cu rezultate foarte bune la examenul național de Bacalaureat. După afișarea rezultatelor finale, în urma soluționării contestațiilor, rata de promovare înregistrată de colegiu este de 94,57%.

Conducerea instituției a transmis un mesaj de felicitare pentru absolvenți, subliniind că rezultatele sunt rodul muncii depuse de elevi pe parcursul anilor de liceu.

„Ne bucurăm de rezultatele obținute de întreaga generație și apreciem efortul, consecvența și implicarea fiecărui absolvent. În spatele acestor rezultate se află ani de muncă, momente de provocare depășite și încrederea de a merge mai departe cu propriile forțe”, au transmis reprezentanții colegiului.

Un motiv de mândrie îl reprezintă și cele zece note de 10 obținute de absolvenți la probele scrise ale examenului de Bacalaureat.

La proba de Matematică, nota maximă a fost obținută de:

  • Chelarescu Theodora-Maria;
  • Dehelean Medeea-Diana;
  • Melente Anda;
  • Stroia Andrei;
  • Trîmbițaș Henrietta.

La Informatică, au obținut nota 10:

  • Melente Anda;
  • Muntean Ioana-Vanesa;
  • Petruța Gabriel;
  • Șilean Raul-Cristian.

La proba de Biologie, nota 10 a fost obținută de:

  • Popa Carmen-Denisa.

„Aceste performanțe reflectă seriozitatea, consecvența și nivelul de pregătire al elevilor, fiind răsplata unui efort susținut și a dorinței de a-și valorifica pe deplin potențialul”, au mai transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Performanță deosebită obținută de Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, la etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”

Publicat

în

Între  26 și 30 mai 2026, elevii Foca Sara (X D), Sărătean Andrei (X D) și Baba Bogdana (X C) au reprezentat cu o demnitate exemplară nu doar colegiul, ci și întreg județul Alba la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” (Secțiunea I), desfășurată la Târgu Mureș.

Parcursul lor a fost unul cu adevărat remarcabil. După o fază a grupelor extrem de disputată, în care au învins echipe puternice din Vaslui, Vrancea și au reușit o victorie strălucită în fața reprezentativei din Cluj (una dintre marile favorite ale competiției), tinerii noștri s-au calificat în faza eliminatorie de pe o poziție de top, într-un turneu de un nivel valoric extraordinar de ridicat.

Deși drumul lor în competiție s-a oprit în optimi în fața echipei din Hunedoara, elocința, maturitatea și fair-play-ul lor nu au trecut neobservate. Juriul i-a recompensat cu un Premiu Special, o recunoaștere directă a modului în care au impresionat arbitrii prin coeziune și un spirit de echipă desăvârșit – demonstrând că, dincolo de argumente, dezbaterile sunt despre unitate și respect.

„Suntem profund mândri de voi și de modul în care ați onorat numele școlii noastre! Alese mulțumiri și felicitări cadrelor didactice coordonatoare, prof. Solomon Adrian și prof. Comșa Ana, pentru dăruirea, ghidarea și dedicarea extraordinară cu care i-au susținut pe drumul spre excelență!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj