Rămâi conectat

Sport

Volei Alba Blaj – CSM Sibiu: 3-0

Publicat

în

Volei Alba Blaj şi-a respectat statutul de favorită şi a învins clar în etapa a 13-a a Diviziei A1 pe CSM Sibiu, continuându-şi astfel parcurul de regularitate, scor 3-0 (25-13, 25-11, 25-17). Nou-promovata din “Mica Romă” rămâne pe poziţia a 4-a a clasamentului, cu 25 de puncte (9 victorii şi 3 înfrângeri), aflându-se la al 4-lea succes în campionat la rând, ultimele 3 fără a pierde vreun set.

“Am preferat să le utilizez cât mai mult pe cele două nou venite, pentru a omogeniza un sextet pe care dorim să mizăm la Constanţa. N-a fost un simplu antrenament cu public, a fost un joc pe care l-a abordat concentraţi, diferenţa de valoare fiind una netă“, a declarat Marius Macarie, antrenorul echipei blăjene.

Gruparea blăjeană a depăşit astfel momentul dificil cauzat de eliminarea din Cupa României, după ce a condus cu 2-0 la seturi în compania liderului Ştiinţa Bacău, şi cu ajutorul publicului, din nou prezent în număr mare, peste 700 de spectatori (dovadă de ataşament), în sala “Timotei Cipariu”.

În etapa viitoare, revelaţia stagiunii se va deplasa pe terenul campioanei, Tomis Constanţa. Pentru formaţia pregătită de Marius Macarie au evoluat Alice Kapelovies, Valentina Rusu, Josefina Fernandez, Sherisa Livingston, Adriana Dudnic, Marija Sandic, Laura Mastahac, au mai intrat Irina Alexandru, Bojana Stojkovic (n-au jucat Melinda Dobeş, Andreea Niţulescu, Alexandra Ciontoş).

“Ne-am respectat locul din clasament şi am realizat o victorie fără dubii. Din nou publicul a fost extraordinar şi mă bucură faptul că echipa a tratat foarte serios acest duel, câştigând aşa cum era normal, fără emoţii“, a declarat Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Alba Blaj, echipă pe care o aşteaptă o serie de foc: Tomis Constanţa (deplasare), Medicina Tg. Mureş (la Blaj) şi Dinamo (joc extern).

FOTO: ARHIVĂ


Sport

CIL Blaj, remiză de prestigiu cu CFR Cluj 1-1 (0-1)

Publicat

în

CIL Blaj și-a confirmat forma excelentă traversată în această perioadă, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată marți după-amiază, în compania formației CFR Cluj, pe terenul Bazei Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.

Formația gazdă a deschis scorul în prima repriză, prin Billel Omrani, însă CIL Blaj a revenit după pauză și a restabilit egalitatea în minutul 55, prin Ștefan Blănaru.

Antrenorul Daniel Tătar a început partida cu următorul „unsprezece”: Păduraru – Vodă, Alexandru Radu, Jica, Lungar, Tineiu, V. Boldea, Crivac, Micu-Cristea, Macarie, Gallini.

În repriza secundă, CIL Blaj a evoluat în formula: R. Damian – C. Pîntea, Vereșmortean, Băican, Roșca, A. Pîntea, Beza, Gâțan, Bran, Cîșlariu-Câmpean, Blănaru. Pe parcursul reprizei a mai intrat și Fleșer.

CIL Blaj ocupă primul loc după șase etape în Seria a 7-a a Ligii a 3-a. În următoarea rundă, echipa din „Mica Romă” va evolua în deplasare, împotriva formației Progresul Pecica. Partida este programată sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 15:00.


Citește mai mult

Sport

Marți, 29 septembrie 2026: super amical între CFR Cluj și CIL Blaj

Publicat

în

CIL Blaj, liderul Seriei a a 7-a din Liga a 3-a, va disputa marți, 29 septembrie 2026, un meci amical de gală împotriva formației CFR Cluj, participantă în Superliga României.

Partida este programată de la ora 16:00 și se va desfășura la Baza Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.

Pentru echipa blăjeană, întâlnirea cu CFR Cluj reprezintă o oportunitate importantă de pregătire, dar și un moment special pentru jucători, care vor avea ocazia să evolueze împotriva unuia dintre cele mai importante cluburi din fotbalul românesc.

„Băieții noștri merg la Cluj pentru un superamical împotriva celor de la CFR Cluj. Pentru echipa noastră, este o oportunitate extraordinară de a întâlni un nume important al fotbalului românesc și de a trăi o experiență deosebită. Mergem la Cluj cu respect, ambiție și dorința de a ne bucura de fotbal! Hai, CIL Blaj!”, au transmis oficialii formației blăjene.


Citește mai mult

Sport

Vicecampioana României, al doilea succes la turneul internațional din „Alba Blaj” Arena: Volei Alba Blaj – Maritza Plovdiv 3-1

Publicat

în

Volei Alba Blaj, vicecampioana României, a obținut a doua victorie în turneul internațional organizat în „Alba Blaj” Arena. Formația pregătită de Guillerme Naranjo Hernández s-a impus cu scorul de 3-1 în fața echipei Maritza Plovdiv, campioana și deținătoarea Cupei Bulgariei.

Scorul pe seturi a fost 25-18, 25-15, 23-25 și 25-21.

Tehnicianul spaniol a utilizat întreg lotul avut la dispoziție, cu excepția extremelor Elina Rodríguez, menajată, și Ksenia Oprya, care așteaptă obținerea vizei.

În celelalte partide ale turneului, rezultatele au fost:

• Volei Alba Blaj – ŽOK Ub 3-1 (25-19, 25-15, 25-21, 25-27);
 • ŽOK Ub – Maritza Plovdiv 4-0 (25-16, 25-13, 25-17, 25-18).

Pentru Volei Alba Blaj, acestea sunt cele mai recente succese din seria meciurilor de pregătire. Anterior, echipa din „Mica Romă” a disputat două partide amicale cu Mladost Zagreb, încheiate cu o victorie, scor 3-1, și o înfrângere, scor 1-3.

Următorul turneu internațional este programat în Grecia, între 1 și 3 octombrie, și va fi găzduit de AO Thiras, formație clasată pe locul al treilea în ediția precedentă și participantă în Challenge Cup.

Volei Alba Blaj va debuta în noul sezon al Diviziei A1 pe 10 octombrie, în deplasare, la Constanța. O săptămână mai târziu, echipa va întâlni CSO Voluntari, la Tulcea, în Supercupa României, primul trofeu pus în joc în stagiunea următoare.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj