Actualitate
Unde este mândria naţională a românului?

Vitalitatea naţiunii se manifestă prin voinţa de a trăi demn şi cinstit pe pământul patriei şi de a lupta cu îndârjire atât cu ascuţişul minţii, cât şi cu ascuţişul sabiei împotriva năvălitorilor şi barbarilor şi de avea o putere morală mare de a se sacrifica până la moarte pentru naţiune. După sentimentul naţional al unui popor urmează imediat sentimentul apărării naţionale transformat în mândrie naţională.
Istoria poporului nostru s-a desfăşurat pe o arie teritorială foarte extinsă, strămoşii noştri daci şi geţi ajungând în expansiunea lor maximă de la Munţii Rodopi şi Valea Mariţei până la Oderul Mijlociu, în est, şi la Vistula Inferioară, în vest. Români trăiesc şi în Valea Timocului, şi în Macedonia, şi la vestul Câmpiei Tisei, şi dincolo de Prut. Dar miezul acestui teritoriu a fost ţinutul din jurul cetăţilor carpatice. Din timpul dacilor şi până astăzi, Carpaţii formează axa neamului românesc, iar scrieri vechi antice spun că dacii se ţin lipiţi de munţi. Aici, în jurul acestor cetăţi, a stăpânit Burebista şi Decebal, aici a fost capitala Daciei, Sarmizegetusa şi apoi, după cucerirea romană, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, aici s-au format cnezatele şi voievodatele lui Glad, Gelu şi Menumorut, aici s-au format cele trei ţări româneşti: Ardealul, Moldova şi Ţara Românească, aici au luptat Basarabii, Muşatinii şi Corvineştii, aici a ajuns poporul român să se realizeze ca stat în 1 Decembrie 1918. Pe acest pământ s-a scris odiseea poporului român de către Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino Stolnicul, Dimitrie Cantemir, istoricii Şcolii Ardelene şi mulţi alţi patrioţi. Aici s-a născut Mioriţa, aici s-au descoperit tezaurele dacice şi tăbliţele de la Tărtăria cu cea mai veche scriere din lume, aici s-a găsit Cloşca cu puii de aur, aici s-a născut Coloana Infinitului a lui Brâncuşi, care sprijinea cerul şi se urca până la Dumnezeu, aici a poposit Apostolul Andrei şi ne-a creştinat pe noi, românii. Toate aceste lucruri deosebite pe care vi le-am descris, istorie, geografie, arheologie, scrieri vechi, toate aceste lucruri dragi nouă trebuie cunoscute de tânăra generaţie de la grădiniţă şi până la facultate. Dacă noi, ca părinţi şi bunici, nu-i vorbim copilului de Dumnezeu şi de Iisus Cristos, Mântuitorul nostru, învăţându-l obiceiuri religioase şi rugăciuni, oare când va fi mare nu se va lepăda de credinţă? Dacă-i formăm tineretului o educaţie religioasă acasă şi în şcoală, atunci el va simţi ca o necesitate sufletească indiscutabilă să se supună poruncilor lui Dumnezeu.
Dacă tot aşa, nu-i vorbim copilului, de mic, despre patrie, despre naţiune, despre eroii neamului, despre armată şi tricolor, despre Decebal, Traian, Mircea, Ştefan, Mihai sau Ferdinand, despre vitejia românilor care-şi dau viaţa pentru ţară, va înţelege el, copilul sau tânărul, noţiunea de mândrie naţională? Eu cred că nu. Pentru ca tinerii să se vindece de această boală incurabilă numită mirajul Occidentului, se impune astăzi, prin toate mijloacele, popularizarea acestor noţiuni sfinte despre pământul patriei şi naţiune, despre toate calităţile şi faptele mari ale poporului român, ca acestea să fie săpate şi implantate din nou în sufletul celor tineri, redându-le mândria naţională pierdută. Mai avem, poate, mândrie naţională la meciurile de fotbal ale echipei României sau la alte sporturi în care excelăm şi aici vorbesc de handbal, gimnastică, volei, dar şi atunci când jucăm în interiorul graniţelor nu avem voie să ascultăm imnul naţional al ţării. Dacă înlocuim la tânăra generaţie idealul naţional cu idealul material şi renunţăm la orice ideal educativ-patriotic, atunci vom pieri ca naţiune pe scena istoriei naţionale. Dacă la o întreagă naţiune dispare mândria naţională, avem în faţă sindromul îmbătrânirii şi al degenerării, avem în faţă sfârşitul naţiunii.
Tineri şi tinere, ţara vă aşteaptă să descoperiţi şi să redefiniţi din nou mândria de a fi român stăpân în propria ţară, nu slugă sau cetăţean second-hand al Europei! Sentimentul, conştiinţa şi mândria naţională formează trinitatea sfântă care asigură viaţa indestructibilă a poporului român.
Dr. Mircea FRENŢIU
Actualitate
Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc
Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.
Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.
Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.
Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.
Actualitate
Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj
Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.
Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Actualitate
Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei
Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.
În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.
Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.
Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


