Rămâi conectat

Actualitate

Un tânăr de 27 de ani și un adolescent de 17 ani potoliți de jandarmi după ce s-au înjurat într-o parcare din Blaj

Publicat

în

jandarmi-amenda-martisoare-blajJandarmii din Blaj au intervenit ieri, 29 aprilie 2014, la ora 21.00, pentru aplanarea unui scandal izbucnit într-o parcare din municipiu. Protagonişti au fost doi tineri din localitate, care au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 600 de lei.

”După ce a consumat în exces băuturi alcoolice, M.D.C. (27 de ani) se găsea marţi, 29 aprilie, în jurul orei 20.00,  în  parcarea unui supermarket din Blaj. La un moment dat, în câmpul sau vizual a intrat B.I.C. (17 ani) şi, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, acutizate de consumul de alcool, i-a adresat acestuia injurii şi l-a ameninţat cu bătaia. La rândul său, minorul, în loc să-şi continue deplasarea sau să apeleze 112, a răspuns într-un mod asemănător, ceea ce a determinat o scenă de violenţă verbală la care au asistat mai mulţi trecători şi clienţi ai magazinului. Unul dintre aceştia a semnalat incidentul la numărul unic de urgenţe, iar în scurt timp a intervenit un echipaj de jandarmerie care a aplanat conflictul”, precizează Cosmin Jurcoveț, reprezentantul IJJ Alba.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat vinovăţia celor doi şi, în funcţie de participaţie, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, M.D.C. în valoare de 500 de lei, iar B.I.C. cu 100 de lei.

Aceștia  au fost îndrumaţi să evite astfel de comportamente şi respecte normele legale de convieţuire în societate reamintindu-li-se că, un unele situaţii, amenda contravenţională pentru cei găsiţi vinovaţi de provocarea şi participarea la un scandal poate ajunge la un cuantum de 3000 de lei. ( bază: art. 2, pct.24, coroborat cu art.3, alin. 2 din Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice).

FOTO: ARHIVĂ


Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei

Publicat

în

Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.

În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.

Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.

Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj