Rămâi conectat

Administrație

Un pas înainte pentru amenajarea falezei Târnavei Mari. Proiectul ar putea beneficia de finanțare europeană

Publicat

în

Joi, la sediul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Mureș din Târgu Mureș a avut loc o ședință de lucru dedicată armonizării a două proiecte de investiții importante pentru dezvoltarea municipiului Blaj.

Primul proiect, derulat de Administrația Bazinală de Apă Mureș, vizează creșterea gradului de protecție împotriva inundațiilor prin supraînălțarea lucrărilor de îndiguire și modernizarea sistemului de apărare existent în zona râului Târnava Mare.

Cel de-al doilea proiect aparține Municipiului Blaj și urmărește amenajarea urbană a zonei Veza. Investiția prevede transformarea malului stâng al râului Târnava Mare într-un spațiu modern de agrement, care va include o faleză pietonală, alei de promenadă, spații verzi, zone de relaxare, locuri de joacă pentru copii și o plajă urbană.

Potrivit reprezentanților administrației locale, în cadrul întâlnirii au fost identificate soluțiile necesare pentru ca cele două investiții să fie implementate în mod integrat, ca parte a unui proiect urbanistic complex.

În acest context, se conturează posibilitatea ca proiectul de amenajare a falezei Târnavei Mari să fie finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul „Regiunea Centru”, în cadrul priorității dedicate Infrastructurii Verde-Albastre (IVA). Cererea de finanțare urmează să fie depusă până la data de 30 octombrie 2026.

Dacă proiectul va obține finanțare, investiția ar putea contribui atât la creșterea gradului de protecție împotriva inundațiilor, cât și la dezvoltarea unei noi zone de agrement și recreere pentru locuitorii municipiului Blaj.


Administrație

Parcare cu 82 de locuri la baza sportivă din Tiur. Proiectul a primit avizul de mediu

Publicat

în

Direcția Județeană de Mediu Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru proiectul „Amenajare parcare publică autoturisme bază sportivă, localitatea Tiur, municipiul Blaj”, stabilind că investiția nu necesită evaluarea impactului asupra mediului.

Proiectul vizează amenajarea unei parcări publice pe strada Costache Negri, nr. FN, în zona bazei sportive din Tiur, investiția având rolul de a deservi participanții la competiții și evenimente sportive, precum și vizitatorii.

Parcarea va avea 82 de locuri, dintre care 76 pentru autoturisme, 4 locuri destinate persoanelor cu dizabilități și 2 locuri pentru autocare. Valoarea totală a investiției este de 1.044.223,87 lei, cu TVA inclus.

Potrivit documentației tehnice, parcarea va fi amenajată pe o suprafață totală de 3.200 de metri pătrați și va include platforme carosabile realizate din pavele prefabricate, zone pietonale asfaltate și pavate, precum și spații verzi.

Proiectul prevede și realizarea unui sistem de colectare și evacuare gravitațională a apelor pluviale prin rigole prefabricate, marcaje rutiere pentru delimitarea locurilor de parcare și a zonelor interzise, precum și construirea unui podeț tubular din beton armat pentru asigurarea accesului principal în incintă.

Din suprafața totală amenajată, aproximativ 240 de metri pătrați vor fi ocupați de spații verzi, iar restul va fi destinat zonelor de circulație, parcare și lucrărilor conexe.

Accesul principal în viitoarea parcare va fi realizat din Drumul Comunal DC34 (Strada Principală), pe latura sudică a amplasamentului, iar accesul secundar va fi asigurat din drumul pietruit existent pe latura estică. Documentația prevede păstrarea căilor de acces existente.

Conform proiectului, viteza de circulație în interiorul parcării va fi limitată la 5 km/h, pentru a asigura condiții sporite de siguranță și manevrabilitate.


Citește mai mult

Administrație

Iluminatul public din Blaj va fi modernizat cu 2 milioane de euro. Primarul Rotar anunță că a semnat al doilea contract de finanțare

Publicat

în

Municipiul Blaj face un nou pas în modernizarea infrastructurii urbane. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 15 iulie 2026, semnarea celui de-al doilea contract de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), care va permite înlocuirea completă a sistemului de iluminat public din oraș.

Primul contract, care a vizat aproximativ jumătate din municipiu, a fost semnat anterior, iar odată cu noua finanțare va fi modernizată și partea rămasă. Valoarea cumulată a celor două proiecte este de aproximativ 2 milioane de euro.

Blaj, din nou în pas cu tehnologia

În urmă cu 13 ani, Blaj devenea primul municipiu din România care implementa integral iluminatul public cu tehnologie LED. Deși corpurile de iluminat montate atunci sunt încă funcționale, acestea și-au depășit durata optimă de utilizare, iar nivelul de iluminare a scăzut semnificativ.

Prin noul proiect, toate corpurile de iluminat vor fi înlocuite cu echipamente moderne, adaptate celor cinci categorii de drumuri existente în municipiu: drum național, drum județean, drum local, zonă centrală și zonă urbană sau periurbană.

Defecțiunile vor fi detectate automat

Una dintre cele mai importante noutăți este introducerea unui sistem inteligent de monitorizare. Dacă până acum cetățenii trebuiau să anunțe Primăria atunci când o lampă se defecta, noul sistem va transmite automat orice avarie către două servere instalate la sediul administrației locale.

Astfel, echipele de intervenție vor putea remedia defecțiunile într-un timp mult mai scurt, de regulă în prima sau a doua zi de la apariția acestora.

Iluminat special pentru 19 treceri de pietoni

Proiectul prevede și montarea unor sisteme dedicate de iluminat pentru 19 treceri de pietoni din zona centrală a municipiului, măsură care are ca scop creșterea siguranței pietonilor și a participanților la trafic.

„Deși pare banal să schimbăm niște lămpi, valoarea investiției este de aproximativ 2 milioane de euro. Mă bucur foarte mult pentru că acest proiect reprezintă un indicator al calității vieții în comunitatea noastră. Un iluminat public modern și intervențiile rapide în cazul defecțiunilor contribuie la buna funcționare a orașului”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.


Citește mai mult

Administrație

Proiectul noii faleze din Blaj avansează. Primăria începe demersurile pentru avizare

Publicat

în

Proiectul noii faleze de pe râul Târnava Mare, una dintre cele mai importante investiții pregătite de administrația locală din Blaj, intră într-o etapă decisivă. Primarul municipiului, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat că miercuri, 15 iulie 2026, va participa, alături de echipa tehnică a Primăriei Blaj și de proiectant, la o întâlnire cu specialiștii Administrației Bazinale de Apă Mureș pentru discutarea procedurilor de avizare.

Întâlnirea are ca scop analizarea documentației și parcurgerea etapelor necesare pentru obținerea avizelor care vor permite continuarea investiției. Noua faleză va fi amenajată pe malul râului Târnava Mare, în zona Parcului Veza și a Sălii Polivalente din Blaj.

Cum va arăta noua faleză de pe râul Târnava Mare

Potrivit administrației locale, proiectul prevede amenajarea unei faleze cu o lungime de aproximativ 800 de metri și o suprafață de peste 25.000 de metri pătrați, transformând zona într-un spațiu modern destinat recreerii și petrecerii timpului liber.

Investiția va include:

  • alei pentru promenadă;
  • zone de relaxare;
  • spații verzi;
  • locuri de joacă pentru copii;
  • o plajă urbană, inspirată de amenajările realizate pe malul Senei, la Paris.

Autoritățile locale susțin că proiectul va contribui la dezvoltarea zonei de agrement a municipiului și va crea un nou punct de atracție atât pentru locuitorii din Blaj, cât și pentru turiști.

Primarul Blajului: „Continuăm toate demersurile necesare”

Primarul Gheorghe Valentin Rotar a precizat că administrația locală continuă procedurile necesare pentru ca investiția să poată fi implementată.

„Construirea noii faleze este un obiectiv așteptat de mulți blăjeni și un proiect esențial pentru dezvoltarea municipiului. Ne dorim să transformăm această zonă într-un spațiu modern, atractiv și prietenos, care să ofere locuitorilor și vizitatorilor noi oportunități de petrecere a timpului liber. Continuăm toate demersurile necesare pentru ca acest proiect să devină realitate. Fiecare etapă parcursă ne apropie de momentul în care Blajul va avea o faleză modernă, un nou loc de întâlnire, recreere și bucurie pentru întreaga comunitate”, a transmis edilul într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Odată obținute toate avizele necesare, proiectul va putea avansa către următoarele etape administrative, în vederea realizării uneia dintre cele mai ample amenajări urbane pregătite în ultimii ani în municipiul Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj