Rămâi conectat

Actualitate

Un blăjean a estimat încă din august zona în care a căzut planorul pilotat de Mircea Crăciun!

Publicat

în

planorDupă trei luni de la dispariție, mai exact sâmbătă, 21 noiembrie, epava planorului pilotat de Mircea Crăciun a fost descoperită, întâmplător, de un turist, în Masivul Postăvaru.

La manșa aparatului de zbor au fost găsite și rămășițele trupului neînsuflețit al pilotului. Trist, dezarmant și cât se poate de nefiresc, date fiind amplele căutări desfășurate de personalul MAI, MApN, de voluntari și de toți cei care au sperat, până în ultimul moment, la un deznodământ fericit. Și mai trist este faptul că cineva estimase încă din primele zile după anunțata dispariție, locul probabil al prăbușirii. Este vorba de blăjeanul Marius Augustin Abuşeanu, inginer constructor de avioane, care a lucrat în aviație, construind avioane și planoare la Reghin, ba mai mult a participat și la făurirea primului elicopter românesc. Potrivit acestuia, în jurul datei de 13 august, a sesizat telefonic ISU, cu privire la bănuielile sale. A cerut să vorbească la București dar legătura i s-a dat la ISU Alba, unde a insistat până când un reprezentant al Poliției Blaj s-a prezentat la el, la domiciliu, pentru a-i lua declarația, care, ulterior, a fost transmisă, spune domnul Abușeanu, către ISU, spre analiză. ”Am sesizat ISU pentru cercetări în zona în care aveam motive să cred că a dispărut planorul de performanță. Întâi am sunat la Salvamont Brașov, am vorbit cu un domn, ne-am contrazis puțin. El spunea că a fost vreme bună în zonă și că nu crede că sunt șanse să fie găsit în arealul indicat. Părerea mea a fost că planorul a fost lovit de trăsnet. I-am spus atât lui cât și celor de la ISU că acesta se află căzut în zona Muntelui Postăvaru, înspre care aflasem de la familia pilotului că acesta intenționa să se deplaseze. Ulterior, această variantă mi s-a confirmat”, a precizat inginerul blăjean.

Nu pot să nu mă întreb pe ce considerente au desconsiderat cei abilitați să caute și să găsească planorul, calculele lui Marius Augustin Abușeanu. Peste 1.000 de pompieri, jandarmi, salvamontiști și voluntari, cu aproape 200 de mijloace de intervenție, l-au căutat pe trasee din județele Prahova, Argeș, Brașov, Vrancea, Buzău, Bacău, Covasna și Harghita. Echipele de căutare de la sol au avut la dispoziție un elicopter al MAI, pentru intervenții în caz de nevoie sau pentru verificarea unor informații. Dacă toți acești oameni ar fi fost canalizați cu precădere către Masivul Postăvarul, poate că altfel ar fi stat acum lucrurile, mai ales pentru familia care l-a căutat frenetic pe cel despre care spuneau: ”Tatăl nostru a iubit enorm munții peste care a zburat și care l-au ajutat să-și țină aripile sus. Pe aceiași munți trebuie să-i convingem acum să ni-l dea înapoi. Mircea Crăciun, omul pasăre, trebuie să se întoarcă la familia și prietenii lui”. Or chiar așa de neputincioși să fi fost în fața naturii? Iată ce a declarat ISU Brașov după identificarea aparatului de zbor: ”În cursul verii, Masivul Postăvarul, o zonă de peste o mie de hectare, a fost inclusă în arealul de căutare de mai multe ori, cu personal de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, de la Jandarmeria Montană, inclusiv cu alpiniști în zonele abrupte, precum și cu alte forțe venite în sprijin. De asemenea, zona a fost verificată și din aer atât cu elicoptere, cât și cu drone, dar cu toate eforturile depuse, aparatul de zbor nu a putut fi identificat din cauza pădurii foarte dese. Misiunea de identificare a aeronavei a rămas permanentă pentru personalul din zonă, care a efectuat verificări, de mai multe ori, pe baza indiciilor furnizate de la persoanele care au frecventat zona ca turiști. Acum, o astfel de sesizare s-a confirmat.” Dumnezeu să îi odihnească în pace!

D. M. S.


Actualitate

Incendiu la o locuință situată pe strada Luncii din Blaj. Un bărbat a fost găsit inconștient și transportat la spital

Publicat

în

Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Luncii din municipiul Blaj.

La locul intervenției au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Pompierii au identificat și extras din interiorul locuinței un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, aflat în stare inconștientă, dar cu semne vitale. Acesta prezenta arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului.

Victima a fost predată echipajului medical și urmează să fie transportată la CPU Blaj. Incendiul a fost localizat, iar pompierii intervin pentru lichidarea completă a acestuia și verificarea locuinței.


Citește mai mult

Actualitate

DN 14B, reconfigurat pe o lungime de 620 de metri, la Blaj. Când va fi deschis traficul

Publicat

în

Circulația rutieră pe un sector de aproximativ 620 de metri al DN 14B, reconfigurat în cadrul proiectului Variantei Ocolitoare Blaj, va fi deschisă în această toamnă. Anunțul a fost făcut luni, 29 septembrie 2026, de reprezentanții companiei Prenis, antreprenorul care execută lucrările.

Porțiunea de drum național este situată în zona noului sens giratoriu (Girația 3), care asigură legătura cu Varianta Ocolitoare Blaj.

În cadrul lucrărilor, platforma drumului a fost ridicată și adusă la cotele prevăzute în proiect. Diferența de nivel față de configurația inițială a terenului și a drumului existent ajunge, în anumite puncte, la aproximativ 10 metri.

Până în prezent, traficul rutier s-a desfășurat pe un traseu provizoriu, amenajat pe durata lucrărilor. În această toamnă, circulația urmează să fie transferată pe sectorul reconfigurat al DN 14B, realizat conform soluției tehnice prevăzute în proiect.

Reprezentanții Prenis nu au precizat, deocamdată, data exactă la care va fi deschisă circulația pe noua porțiune de drum.


Citește mai mult

Actualitate

La un an după Cardinalul Lucian Mureșan: comemorarea este de ajuns?

Publicat

în

La 25 septembrie 2025, Cardinalul Lucian s-a stins din viață, precum o lumânare care s-a consumat oferind lumină până la capăt.

La un an de la trecerea la Domnul, recunoștința noastră este firească. Se cuvine să îl amintim și să ne rugăm pentru odihna sufletului său, deoarece Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică îi datorează mult. Cunoscându-i smerenia și simplitatea, am convingerea că nu ar fi agreat evocări elogioase, dar ar fi înțeles nevoia ca Biserica să-și cinstească păstorii și să nu uite oamenii prin care Dumnezeu a lucrat în istoria ei. Totuși, memoria, personală sau colectivă, poate deveni un refugiu confortabil în trecut, dacă nu este gestionată cu prudență. Trebuie să recunoaștem că este mai ușor să comemorăm decât să transformăm în criterii de viață principiile și curajul celor pe care îi evocăm. De aceea, merită să ne punem o întrebare: comemorarea este de ajuns?

În cazul Eminenței sale, întrebarea este cu atât mai importantă cu cât biografia sa concentrează în sine un capitol întreg din istoria Bisericii noastre. Tânărul născut la Ferneziu, lângă Baia Mare, în 23 mai 1931, într-o familie simplă, dar cu o vie credință catolică, căruia regimul comunist îi bloca drumul spre preoție, pilotul pentru avioane de vânătoare trimis la Detașamentul de muncă de la Bicaz din motivul apartenenței sale religioase, seminaristul îndepărtat din Institutul Teologic Romano-Catolic de la Alba Iulia în anul 1958, muncitorul care își continua studiile clandestin, preotul hirotonit în secret în 19 decembrie 1964, avea să devină episcop (3 martie 1990), arhiepiscop și mitropolit (4 iulie 1994), arhiepiscop major (14 decembrie 2005) și cardinal (18 februarie 2012). Viața sa reflectă trecerea Bisericii Române Unite cu Roma de la suprimare și clandestinitate la libertate, reconstrucție și maturizare eclezială, o paradoxală alternanță de lumini și umbre, străbătută cu speranță neclintită.

De aceea, prima dimensiune a moștenirii lăsate de Cardinalul Lucian este fidelitatea. Deviza Fiat voluntas tua! poate fi privită ca sinteza spirituală a unei existențe în care planurile personale au fost orientate permanent de căutarea voinței lui Dumnezeu în împrejurări contrare, care păreau să-i închidă toate drumurile. Dar cum am putea transpune acest model de fidelitate, astăzi, în viața Bisericii?

Răspunsul nu poate fi simplu, deoarece, chiar dacă Biserica nu mai trăiește clandestinitatea din perioada comunistă, ea trebuie să înfrunte noi provocări: schimbarea profundă a culturii, dimensiunea digitală a existenței, greutățile transmiterii credinței noilor generații, fragilitatea comunităților, mobilitatea socială și geografică, instrumentalizările ideologice și populiste ale sentimentului religios. Și, nu în ultimul rând, secularizarea, care poate marginaliza Biserica fără să mai fie nevoie de decrete de persecuție. Prin urmare, cinstirea memoriei Cardinalului Lucian și, împreună cu el, a tuturor celor care au rămas fideli în vremuri de prigoană trebuie să ne impulsioneze să căutăm formele concrete ale fidelității într-o lume care se schimbă extrem de rapid și care continuă să exercite, prin noi modalități, presiuni asupra conștiințelor, favorizând compromisurile morale și spirituale.

A doua dimensiune a moștenirii Cardinalului Lucian este vizibilă în reconstrucția instituțională a Bisericii. Desigur, aceasta nu a fost meritul său exclusiv, fiind mai degrabă o împreună lucrare condusă, în primii ani, de Cardinalul Alexandru Todea și realizată de toți episcopii greco-catolici, împreună cu preoții, călugărițele și călugării ieșiți din persecuție, cărora li s-au adăugat numeroși laici devotați. Trebuie spus, însă, că generația episcopilor de atunci a fost chemată să păstorească o Biserică liberă, entuziastă și luminată de aura martiriului, dar rănită și deposedată de bunurile și structurile pe care le-a avut înainte de anul 1948. Totul trebuia refăcut și, cu ajutorul Domnului, această generație și-a îndeplinit misiunea. Contribuția Cardinalului Lucian a fost esențială în timpul păstoririi episcopale în Eparhia de Maramureș (1990-1994) și în Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș (1994-2025), însă activitatea lui a influențat pozitiv viața întregii Biserici. Prin dobândirea demnității de Arhiepiscopie Majoră, în anul 2005, a consolidat instituțional Biserica Română Unită cu Roma. Mai mult, a coordonat constituirea structurilor sinodale și a înființat Episcopia Sfântul Vasile cel Mare de București, în 29 mai 2014. Beatificarea celor șapte Episcopi Martiri, celebrată de Papa Francisc la Blaj, în 2019, a însemnat încununarea întregii sale slujiri. Pentru toate acestea, îi mulțumim și îl rugăm pe Dumnezeu să îl răsplătească cu fericirea veșnică!

Ne aflăm, însă, într-un moment în care simțim că nu putem trăi la nesfârșit după logica reconstrucției și că este necesar să punem edificiul instituțional, reconstruit cu atâta trudă, în slujba unei noi etape a misiunii Bisericii. Se simte nevoia reînnoirii viziunii și a strategiei, a reînsuflețirii elanului pastoral și a transformării memoriei martiriului într-o forță misionară pentru prezent. Așadar, după timpul reconstrucției, ce urmează? Care este misiunea generației noastre?

Legitimitatea acestor întrebări este confirmată și de faptul că, la 4 iunie 2026, Preafericitul Părinte Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în urma primirii consimțământului Sinodului Episcopilor, a decis convocarea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore. Acest organism consultativ, prevăzut de legislația canonică, devine astfel cadrul unui discernământ comun asupra apostolatului, organizării și misiunii Bisericii, cu participarea ierarhilor, a clerului, a persoanelor consacrate și a laicilor. Preafericitul Părinte Claudiu a subliniat că ne aflăm într-un „moment de cumpănă” și a exprimat convingerea că „întrunirea Adunării Arhiepiscopale Majore […] va sprijini Sinodul Episcopilor în asumarea deciziilor necesare reînnoirii pastorale, disciplinare și misionare a Sfintei noastre Biserici”.

Convocarea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore poate deveni un pas semnificativ în continuarea moștenirii Cardinalului Lucian, pentru că propune un discernământ comunitar autentic, care să depășească simpla constatare a problemelor și să conducă la conturarea unor răspunsuri adecvate. Poate nu la toate întrebările și nu imediat, dar direcția dorită este cea corectă. Drumul care începe poate marca trecerea de la consolidarea instituțională dobândită în timpul Cardinalului Lucian la o vitalitate sinodală, pastorală și misionară, capabilă să pregătească viitorul.

În această perspectivă, comemorarea Cardinalului Lucian Mureșan este necesară, dar nu și suficientă. Prețuirea și omagiul i se cuvin din plin și trebuie exprimate, însă acestea pretind curajul de a căuta, la rândul nostru, voința lui Dumnezeu și de a ne pune în slujba misiunii la care Biserica este chemată astăzi.

 

Pr. Cristian Barta,
Purtător de cuvânt al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj