Rămâi conectat

Știri din zonă

Un autoturism a lovit un parapet și s-a răsturnat în șanț la ieşirea din Jidvei spre Blaj

Publicat

în

politie-valea-lungaDuminică noaptea  la orele 00.57, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată cu privire la faptul că la ieşirea din Jidvei spre Blaj, a avut loc un accident rutier.

Potrivit IPJ Alba, echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că U.O.A., de 23 de ani, din comuna Şoimuş, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un parapet, după care autoturismul s-a răsturnat în şanţ.

În urma accidentului conducătorul auto a suferit un traumatism de coloană şi unul de umăr drept, rămânând internat în spitalul din Blaj.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat faptul că în momentul producerii accidentului nu era sub influenţa alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ


Știri din zonă

Posibile depășiri ale turbidității apei în șase localități din zona Blajului, în urma unei avarii la rețeaua de alimentare

Publicat

în

SC Apa CTTA SA Alba a anunțat, în dimineața zilei de luni, 10 august 2026, posibile depășiri ale parametrului de turbiditate a apei în localitățile Coșlariu Nou, Mihalț, Obreja, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos.

Potrivit operatorului regional de apă, situația a fost generată de o avarie produsă pe conducta PEHD DN 300 – bypass, situată între conductele de aducțiune fir vechi și fir nou Galda – Blaj.

Reprezentanții SC Apa CTTA SA Alba recomandă consumatorilor din zonele afectate să folosească apa doar în scopuri menajere, până la remedierea situației.

„În acest caz, rugăm consumatorii să utilizeze apa numai în scopuri menajere”, au transmis reprezentanții companiei.

Eventualele perturbații sau probleme apărute în alimentarea cu apă pot fi semnalate la numărul unic Call Center 0377 900 400, disponibil de luni până joi, între orele 08:00 și 16:30, iar vineri între 08:00 și 14:00.

În afara programului, sesizările pot fi transmise la Dispeceratul Central al SC Apa CTTA SA Alba, la numărul 0258 834 501.

Operatorul de apă le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul creat.


Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu, izbucnit la un autoturism în Cistei. Au intervenit pompierii din Blaj și SVSU Mihaț

Publicat

în

Pompierii din cadrul Stației de Pompieri Blaj au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în satul Cistei, comuna Mihalț.

La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, precum și voluntarii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Mihalț.


Citește mai mult

Știri din zonă

Tractorist beat și fără permis, implicat într-un accident la Cenade. Vehiculul nu era înregistrat

Publicat

în

Un bărbat de 34 de ani din comuna Cenade este cercetat de polițiști după ce, în noaptea de 31 iulie, a provocat un accident rutier în localitate, în timp ce conducea un tractor, deși consumase alcool, nu deținea permis de conducere, iar vehiculul nu era înregistrat pentru circulație.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul s-a produs în jurul orei 23:33. Din primele cercetări a reieșit că bărbatul ar fi pierdut controlul asupra tractorului și a intrat în coliziune cu un alt tractor, care era parcat în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Verificările efectuate au mai arătat că tractorul condus de acesta nu era înregistrat în circulație, iar șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj