Rămâi conectat

Sport

Ultramaratonistul blăjean Marius Iorga a alergat 160 de kilometri, pentru un băiat cu dizabilități

Publicat

în

Ultramaratonistul blăjean Marius Iorga (42 de ani) a participat, în acest an, pentru prima dată, la una dintre cele mai importante competiții de acest gen din lume, Val d’Aran by UTMB, desfășurată în Spania, în perioada 7-10 iulie 2022.

Sportivul blăjean a reușit să termine cu brio cursa de 100 de mile (aproximativ 160 de kilometri), în 31 de ore, în condițiile în care diferența de altitudine, pe parcursul ultramaratonului, a fost de peste 10.000 de metri.

Cu obiectivul atins, Marius Iorga s-a calificat pentru tombola care îi va selecta pe cei 2.000 de sportivi ce se vor afla, în 2023, la startul celui mai important concurs UTMB, Ultra-Trail du Mont-Blanc, din Franța, „o adevărată Ligă a Campionilor în alergarea montană”, motivul pentru care s-a apucat de acest sport, așa cum afirmă ultramaratonistul Marius Iorga.

Profesor de religie la Liceul Tehnologic Jidvei, Marius Iorga este cunoscut mai ales pentru activitatea sa ca președinte al Asociației Running&Cycling Club Blaj, care organizează diverse competiții sportive cu caracter umanitar, cea mai cunoscută dintre acestea fiind Crosul Speranței.

În acest an, pentru prima dată, Marius Iorga a participat la ultramaratoane de peste 100 de kilometri, fără însă a neglija activitatea umanitară, pentru fiecare cursă desfășurând o campanie de strângere de fonduri, așa cum s-a întâmplat, de altfel, și la Val d’Aran by UTMB din Spania, când a alergat pentru un băiat cu dizabilități din Blaj.

sursa: radioblaj.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Sport

Echipa din Mica Romă, remiză în ultima reprezentație internă din actuala ediție a Ligii a 3-a: CIL Blaj – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: 1-1 (1-0)

Publicat

în

CIL Blaj a terminat la egalitate, 1-1 (1-0) cu CSG Giroda și Giarmata Vii, în ultima partidă jucată în fața fanilor, din actuala ediție de Liga a 3-a. A fost un meci cu numeroase situații, în care s-a distins duelul dintre Păduraru și Buia.

CIL Blaj a punctat prima prin Gallini (27, la centrare Vodă), iar un moment cheie al jocului a fost minutul 43, când Păduraru și-a făcut un cadou de aniversarea de mâine (31 de ani) și a apărat un penalty executat de D. Buia (acesta a reluat apoi în bară). Buia s-a revanșat însă în minutul 78, când a reușit să egaleze, asta într-un duel cu portarul Blajului.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Sport

Briana Paulette, elevă a Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj, calificare în etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la tenis de masă

Publicat

în

Briana Paulette, elevă a a Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj, a reușit să se califice în etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, la tenis de masă.

„Felicitări elevei Briana Paulette, din clasa a VIII-a A, pentru rezultatele deosebite obținute în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – tenis de masă! Prin muncă, perseverență și talent, Briana reușește o performanță remarcabilă: calificarea la faza națională pentru al treilea an consecutiv, sub coordonarea doamnei profesor Carmen Liliana Prainer. Suntem mândri de tine, Briana! Îți dorim mult succes la etapa națională, care va avea loc la Buzău, în perioada 15–17 mai 2026”, au transmis reprezentanții școlii blăjene.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Sport

Echipa de volei băieți a Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj, calificare în etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS)

Publicat

în

Echipa de volei băieți a Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj a obținut LOCUL I la etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS), desfășurată la Deva marți, 28 aprilie 2026, concurând alături de cele mai bune echipe din zona 5 – reprezentantele județelor Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Timiș.

„Coordonată de doamna profesor Prainer Carmen, echipa noastră reușește o performanță remarcabilă: calificarea pentru a treia oară consecutiv la faza națională! Felicitări elevilor noștri: Bălău Tudor Andrei, Buțu Luca Andrei, Rusz Alexandru Cristian, Pop Marius Ioan, Suciu Andrei Cristian, Handrea Mircea Cătălin, Roșca Andrei Cristian, Rusz Eduard, Roșca Alexandru, Flore Robert. Mulțumim Clubului Sportiv Blaj pentru buna colaborare și susținere! Mult succes la etapa națională care va avea loc la Brăila, în perioada 15–17 mai 2026! Suntem mândri de voi!”, au transmis reprezentanții unității școlare blăjene.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj