Rămâi conectat

Administrație

Trei investiții importante pentru Blaj: proiecte de peste 12 milioane de lei intră în pregătire

Publicat

în

Municipiul Blaj pregătește trei investiții majore în infrastructura rutieră și sportivă, cu o valoare totală estimată la peste 12 milioane de lei. Proiectele vizează reabilitarea unei străzi, construirea unei tribune noi la stadionul din Parcul „Avram Iancu” și modernizarea infrastructurii rutiere de pe patru străzi din zona Băcan.

Potrivit declarațiilor administrației locale, în cadrul unei ședințe recente a Consiliului Local au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru cele trei investiții. Documentațiile urmează să fie încărcate pe platforma de achiziții publice, în vederea demarării procedurilor de licitație.

Reabilitarea străzii Vasile Suciu, investiție de 2,2 milioane de lei

Unul dintre proiectele aprobate vizează strada Vasile Suciu și presupune atât reabilitarea carosabilului, cât și amenajarea unor parcări laterale.

Proiectul include frezarea stratului asfaltic existent și turnarea unui nou strat de asfalt. Totodată, rigola din piatră existentă pe una dintre laturile străzii ar urma să fie înlocuită cu un sistem de colectare subterană a apelor, peste care vor putea fi amenajate locuri de parcare.

Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 2,2 milioane de lei, iar durata de execuție este estimată la trei-patru luni. Lucrările sunt programate pentru anul viitor.

Stadionul din Parcul „Avram Iancu” va avea o tribună de 2.000 de locuri

Un alt proiect important vizează stadionul din Parcul Avram Iancu. Administrația locală anunță că lucrările ar urma să înceapă în primăvara anului viitor.

Prima etapă a investiției presupune construirea unei tribune acoperite cu aproximativ 2.000 de locuri, cu o valoare estimată la 7 milioane de lei.

Noua tribună ar urma să includă spații și dotări auxiliare, printre care toalete, camere tehnice și alte încăperi necesare funcționării obiectivului sportiv.

Patru străzi din zona Băcan, incluse într-un proiect de circa 3 milioane de lei

Cea de-a treia investiție pentru care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici vizează modernizarea infrastructurii de pe patru străzi din zona Băcan.

Proiectul are în vedere reabilitarea a aproximativ 1,2 kilometri de străzi și include lucrări la stratul asfaltic, amenajarea de rigole, realizarea unor porțiuni de rigole subterane și construirea sau reabilitarea trotuarelor.

Intervențiile urmăresc atât îmbunătățirea infrastructurii rutiere, cât și rezolvarea problemelor legate de colectarea și evacuarea apelor pluviale și de circulația pietonală.

Valoarea investiției este estimată la aproximativ 3 milioane de lei.

Administrația locală: „Trebuie să ne mișcăm repede”

În declarația sa, reprezentantul administrației locale a subliniat necesitatea accelerării procedurilor pentru pregătirea și depunerea proiectelor, în contextul oportunităților de finanțare disponibile.

Acesta a precizat că administrația intenționează să organizeze ședințe succesive ale Consiliului Local, astfel încât proiectele să poată fi aprobate și depuse într-un ritm cât mai rapid.

„Următorii 5-6 ani, 7 ani de zile, o să fie cei mai importanți ani de dezvoltare a comunității noastre”, a transmis acesta, referindu-se la proiectele pe care municipalitatea le are în pregătire.

Totodată, edilul a menționat că administrația locală colaborează cu consilieri locali din mai multe formațiuni politice pentru susținerea proiectelor de dezvoltare ale municipiului.

Potrivit acestuia, în Consiliul Local există în prezent o majoritate largă favorabilă proiectelor de investiții, fiind menționată situația unui vot împotrivă la proiectele discutate.


Administrație

Primăria Blaj supune consultării publice PUZ-ul pentru amenajarea malurilor râului Târnava Mare și dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre

Publicat

în

ANUNȚ PUBLIC  privind consultarea publicului în cadrul procedurii de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”

Unitatea Administrativ Teritorială –  Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, că întreaga documentație, așa cum este prevăzută de art.7 alin (13) din legea nr.52/2003, privind transparența decizională în admnistrația publică, cu modificările și completările ulterioare, poate fi consultată la sediul Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Blaj (Primăria Municipiului Blaj) din Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, județul Alba – Compartimentul Urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public și privat al municipiului Blaj din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Blaj sau la Arhitectul Șef al Municipiului Blaj – Sorin-Nicolae Săbăduș sau pe pagina de internet a Municipiului Blaj: www.municipiulblaj.ro.

Luând act de faptul că documentația de urbanism a parcurs fără observații perioada de informare și consulare a publicului, 23.10.2026 – 09.11.2026, cât și faptul că la dezbaterea publică organizată pentru această perioadă nu s-a prezentat vreo persoană fizică sau juridică, persoanele interesate sunt invitate să transmită în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea: PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, până la data de 15.11.2026, la adresa Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Blaj (Primăria municipiului Blaj), Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, județul Alba, la nr. fax: (004) 0258710014, sau pe adresele de e-mail: primariablaj@primariablaj.ro sau sorin.sabadus@primariablaj.ro sau sergiustefanescu@yahoo.com.

Persoana desemnată din cadrul UAT- Municipiul Blaj, responsabilă pentru relația cu societatea civilă, care va primi propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate în legătură cu proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, este Sorin Nicolae Săbăduș – Arhitectul Șef al Municipiului Blaj.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, va fi supus aprobării Consiliului local al Municipiului Blaj în ședință de consiliu local din data de 16.11.2026.

 

PRIMAR, Gheorghe Valentin Rotar
SECRETAR GENERAL, Sergiu Ștefănescu


Citește mai mult

Administrație

Gheorghe Rotar anunță o amplă campanie de plantări la Blaj: 1.000 de arbori și arbuști

Publicat

în

Primăria municipiului Blaj a demarat campania de toamnă pentru completarea și reamenajarea spațiilor verzi din oraș. În cadrul acestei acțiuni, administrația locală și-a propus să planteze aproximativ 1.000 de arbori, arbuști și plante ornamentale, profitând de condițiile meteorologice favorabile din această perioadă.

Primele intervenții au loc în zona barierei de la Câmpul Libertății, în apropierea blocurilor de locuințe, unde sunt plantați 150 de chiparoși pentru refacerea și completarea aliniamentului verde de pe strada Aurel Vlaicu.

Potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, lucrările vor continua începând de mâine în toate zonele verzi ale orașului, unde vor fi completate spațiile rămase fără vegetație și înlocuite plantele care s-au uscat.

Edilul a precizat că acțiunea de plantare se desfășoară în fiecare toamnă, iar precipitațiile din ultimele zile oferă condiții favorabile pentru prinderea materialului săditor.

„Pentru a avea un oraș verde, așa cum ni-l dorim cu toții, este nevoie de consecvență, în special în ceea ce privește completarea golurilor din spațiile verzi și înlocuirea plantelor care s-au uscat. Trebuie să ținem cont și de schimbările condițiilor pedoclimatice din ultima perioadă”, a transmis Gheorghe Rotar.

Primarul a subliniat că administrația locală urmărește finalizarea lucrărilor și a intervențiilor planificate înainte de instalarea sezonului rece, astfel încât perioada de iarnă să găsească municipiul cu obiectivele programate realizate.

„Ne pregătim de sezonul rece și ne dorim ca această perioadă, în care lucrările vor fi mai puține sau aproape inexistente, să ne găsească cu toate obiectivele planificate realizate la zi. Investim în Blaj, investim în noi!”, a mai declarat primarul Gheorghe Rotar.


Citește mai mult

Administrație

Primarul Gheorghe Rotar anunță lucrări de modernizare pe strada Alexandru Borza din Blaj. Investiție de un milion de lei

Publicat

în

Au început lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Alexandru Borza din municipiul Blaj. Proiectul vizează relocarea în subteran a canalizării pluviale, extinderea carosabilului și amenajarea unor noi locuri de parcare pentru locuitorii din zonă.

Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, a anunțat că intervențiile se desfășoară pe un tronson de aproximativ 500 de metri, situat la una dintre principalele intrări în municipiu, pe direcția Mănărade și Cergău.

Potrivit edilului, carosabilul va fi lărgit cu aproximativ trei metri, iar pe partea opusă vor fi amenajate parcări destinate riveranilor. Totodată, rețeaua de canalizare pluvială va fi relocată în subteran, urmând ca la finalul lucrărilor să fie turnat un nou strat de asfalt pe întreaga suprafață.

Investiția se ridică la aproximativ un milion de lei și are ca obiectiv atât fluidizarea traficului rutier, cât și îmbunătățirea aspectului uneia dintre arterele importante de acces în municipiul Blaj.

Gheorghe Rotar a precizat că administrația locală își propune să finalizeze lucrările în acest an, în aproximativ două săptămâni, dacă condițiile meteorologice vor permite desfășurarea intervențiilor conform graficului estimat.

Prin această investiție, administrația locală urmărește să ofere o intrare modernizată și corespunzătoare în municipiul Blaj, similară celorlalte artere de acces reabilitate.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj