Rămâi conectat

Actualitate

Tradiții și obiceiuri de Rusalii 2014: Sărbătoarea Rusaliilor, celebrată în aceeași zi cu Pogorârea Duhului Sfânt | blajinfo.ro

Publicat

în

TRADITII si OBICEIURI de RUSALII 2014 | blajinfo.ro

Sărbătoarea Rusaliilor este celebrată în aceeaşi zi cu aceea a Pogorârii Duhului Sfânt, fiind o sărbătoare populară, dedicată cu precădere spiritelor morţilor.

traditii si obiceiuri de RusaliiÎn credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care au părăsit mormintele şi locuiesc în preajma izvoarelor. Se spune că aceia care le aud cântecele îşi pierd minţile ori se îmbolnăvesc. Boala în sine seamănă cu o transă hipnotică care nu poate fi vindecată decât cu ajutorul căluşarilor.

În bătrâni se spune că, dacă eşti bolnav, te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine. Dansul căluşarilor, în general, are scopul de a apăra oamenii, vitele şi recoltele de influenţele negative. Spre deosebire de strigoii le provoacă necazuri oamenilor în anotimpul friguros al anului, Ielele sunt prezente numai pe timpul verii. Acestea se spune că-i pedepsesc pe oamenii care fac fapte rele sau pe cei care nu le respectă zilele. Local, Rusaliile urseau copiii la naştere şi preziceau moartea oamenilor.

De această zi se leagă o mulţime de obiceiuri şi ceremonii: se împodobesc locuinţele, porţile şi anexele gospodăreşti cu ramuri de tei, plop, stejar; se desfăşoară Jocul Căluşarilor; se sfinţesc ramuri de tei, soc, mure, pentru a fi folosite în medicina populară; se împletesc cununiţe din spice de grâu şi flori de câmp pentru a fi purtate de tineri la celebrarea căsătoriilor; se pocnesc frunze de tei pentru alungarea spiritelor rele; se fac descântece.

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii

Moșii de vara, ținuți în sâmbăta Rusaliilor, sunt unul dintre cele mai importante momente ale cultului morților. Înainte se credea ca sufletele morților, după ce au părăsit mormintele in Joia Mare și au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc in lumea subterana în sâmbăta Rusaliilor. Pentru ca aceasta reîntoarcere să se desfășoare fără incidente, oamenii săvârșeau rituri de înduplecare și de îmbunare a spiritelor morților: împodobeau gospodăriile si mormintele cu ramuri de tei și făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au pastrat pana astazi in satele bucovinene.

De Rusalii se dau de pomana vase de lut sau de portelan, cani, strachini si vase de lemn (cofe, cofaiele), impodobite cu flori si umplute cu lapte, vin sau apa. In unele sate bucovinene Mosii de vara incep inca in dimineata sambetei de Rusalii, când pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor. Dar ritualul de pomenire are loc mai ales in cimitire, unde mormintele sunt curatate si impodobite din timp iar lumanarile ard intreaga perioada in care se desfășoară ceremonialului de pomenire. Împăcarea sufletelor morților și întoarcerea lor fără incidente in morminte depinde de bogatia ofrandelor (pomenilor) si de respectarea ritualului. In aceste zile, la porțile cimitirelor, se întind mese pline cu colaci si sticle de vin împodobite cu verdeață și flori si au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului, după care acesta parcurge intregul cimitir pentru a sfinti fiecare mormant. Dupa incheierea ceremonialului, sătenii își dăruiesc unii altora ofrandele sfintite de catre preot sau le impart saracilor.

Parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii. Alta data, preotul și sătenii ieșeau în câmp, in ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinti apa si a stropi campul, crezandu-se ca, astfel, nu va bate grindina.

Duminica Mare a asimilat si elemente specifice renovarii timpului. Acum se deschidea sezonul culegerii plantelor de leac ce se considerau a fi contaminate, pana la aceasta data, de catre Rusalii.


Actualitate

Peste 1,5 milioane de lei pentru aparatură medicală la Spitalul Municipal Blaj. Ce echipamente vor fi cumpărate

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj a lansat o procedură de achiziție pentru aparatură medicală în valoare de peste 1,5 milioane de lei, cu TVA inclus. Contractul este împărțit în opt loturi și include echipamente pentru ecografie, urologie, monitorizarea funcțiilor vitale, chirurgie laparoscopică, cardiologie și explorarea vasculară.

Procedura a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) în 3 august 2026, iar firmele interesate pot depune oferte până la 2 septembrie 2026.

Valoarea estimată a achiziției este de 1.289.707 lei fără TVA, respectiv 1.534.751,33 lei cu TVA inclus.

Investiția este destinată dotării Spitalului Municipal Blaj cu aparatură medicală nouă, în contextul în care unitatea deservește populația din estul județului Alba, estimată în documentația de achiziție la aproximativ 50.000 de persoane.

Spitalul are 277 de paturi pentru spitalizare continuă și 16 paturi pentru spitalizare de zi, fiind organizat în șase secții și opt compartimente.

Opt loturi de echipamente medicale

Cea mai mare parte a achiziției este împărțită în echipamente specializate, destinate mai multor domenii medicale.

Primul lot include un ecograf Doppler color portabil cu două sonde, în timp ce lotul al doilea prevede cumpărarea a două ureteroscoape semirigide, utilizate în domeniul urologiei.

Pentru monitorizarea pacienților este prevăzut, în lotul al treilea, un număr de 30 de monitoare pentru funcții vitale, împreună cu o stație centrală de monitorizare. În funcție de fondurile disponibile, numărul monitoarelor poate fi suplimentat cu încă 20.

Lotul patru vizează achiziția unui ecograf multimodal cu sistem de fuziune pentru prostată, iar lotul cinci include un turn laparoscopic Full High Definition.

Pentru explorarea vasculară este prevăzut, în lotul șase, un ansamblu de consolă pentru ecografie intravasculară, împreună cu consumabilele aferente.

Lotul șapte include o unitate suplimentară Holter EKG cu trei canale, cu o capacitate de monitorizare de minimum 350 de ore. Ultimul lot prevede achiziția unui sistem de monitorizare a presiunii arteriale.

Echipamentele trebuie livrate în cel mult 60 de zile

Potrivit documentației, aparatura trebuie să fie nouă și nefolosită, iar termenul de livrare este de maximum 60 de zile de la transmiterea comenzii de livrare.

Produsele nu sunt considerate livrate doar prin predarea fizică. Procedura prevede că livrarea este finalizată după instalarea echipamentelor, punerea lor în funcțiune, atingerea parametrilor agreați și acceptarea de către reprezentanții spitalului.

Pentru toate echipamentele este solicitată o garanție de minimum 24 de luni.

Garanția trebuie să acopere inclusiv demontarea, transportul, diagnosticarea, manopera, repararea sau înlocuirea componentelor, reinstalarea și testarea echipamentelor.

Furnizorul trebuie să asigure și disponibilitatea pieselor de schimb originale sau echivalente pe durata de viață estimată a aparaturii și pentru cel puțin cinci ani după expirarea perioadei de garanție.

Furnizorul trebuie să instruiască personalul spitalului

Instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor intră în responsabilitatea furnizorului. După instalare, aparatura va fi supusă unor teste funcționale, costurile fiind suportate de contractant.

O altă obligație prevăzută în caietul de sarcini este instruirea personalului medical. Furnizorul trebuie să organizeze, la sediul spitalului, sesiuni de instruire în limba română pentru cel puțin doi participanți, pe o perioadă de minimum cinci zile.

Manualele de operare și fișele tehnice trebuie să fie disponibile în limba română.

Intervenții în 30 de minute pentru incidentele urgente

Contractul include și obligații privind mentenanța și suportul tehnic.

În perioada de garanție, mentenanța corectivă este inclusă în prețul echipamentelor. Furnizorul trebuie să suporte costurile intervențiilor, pieselor de schimb, materialelor și transportului necesar pentru remedierea defecțiunilor.

Este prevăzută și mentenanță preventivă anuală pe perioada garanției.

Pentru incidentele urgente, furnizorul trebuie să asigure disponibilitate 24/7. Timpul de răspuns prevăzut în documentație este de maximum 30 de minute, soluția provizorie trebuie implementată în cel mult patru ore, iar problema trebuie rezolvată în maximum 24 de ore.

În cazul incidentelor critice, termenul de răspuns este de două ore, soluția provizorie trebuie oferită în maximum 24 de ore, iar rezolvarea este prevăzută în cel mult 48 de ore.

După expirarea garanției, furnizorul trebuie să poată asigura piese de schimb și consumabile pentru o perioadă de minimum opt ani, acestea urmând să fie cumpărate separat.

Plata pentru ecograful de prostată, împărțită în două tranșe

Pentru șapte dintre cele opt loturi, respectiv loturile 1, 2, 3, 5, 6, 7 și 8, plata este prevăzută în termen de maximum 60 de zile de la emiterea facturii și transmiterea acesteia în SPV.

O situație diferită este prevăzută pentru lotul 4, care include ecograful multimodal cu sistem de fuziune pentru prostată.

În acest caz, plata va fi făcută în două tranșe: 50% până la 31 decembrie 2026 și restul de 50% până la 30 iunie 2027.

Prețul ofertat trebuie să includă toate costurile aferente achiziției, inclusiv transportul, instalarea, montarea, punerea în funcțiune, instruirea personalului și mentenanța pe perioada garanției.

Recepția echipamentelor se face în două etape

Aparatura va fi recepționată în două etape. Prima este recepția cantitativă, realizată după livrarea produselor, iar cea de-a doua este recepția calitativă, care are loc după instalare, punere în funcțiune și testare.

În funcție de rezultatul verificărilor, echipamentele pot fi declarate „acceptate”, „acceptate cu observații minore”, „acceptate cu rezerve” sau „refuzate”.

La recepție, furnizorul trebuie să prezinte documentele solicitate în caietul de sarcini, între care se numără declarația sau certificatul de conformitate, documentele privind garanția, certificatul de calibrare, manualele de utilizare și mentenanță, raportul de testare și dosarul privind instruirea personalului.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 2 septembrie 2026. După finalizarea procedurii și desemnarea câștigătorilor, echipamentele ar urma să fie livrate și puse în funcțiune în termenul prevăzut în documentația de atribuire.


Citește mai mult

Actualitate

La Blaj a fost inaugurat primul centru de zi pentru vârstnici cu servicii de îngrijire la domiciliu din județul Alba

Publicat

în

În municipiul Blaj Municipiul Blaj a fost inaugurat vineri, 7 august 2026, primul Centru de zi de asistență și recuperare cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice din județul Alba. Noul centru social și își va începe activitatea luni.

Centrul reprezintă o investiție în premieră la nivel județean și unul dintre puținele servicii de acest tip existente în România. Obiectivul său este de a oferi sprijin persoanelor vârstnice din municipiul Blaj, prin prevenirea și limitarea situațiilor de dificultate și vulnerabilitate care pot conduce la marginalizare sau excluziune socială.

„Este un punct de activitate socială foarte important pentru comunitatea noastră. Vom oferi servicii pe care nu le-am avut până acum. Este primul centru de acest fel din județul Alba și unul dintre puținele din țară. Activitatea începe luni, iar centrul va funcționa cu o echipă formată din opt angajați. Vom desfășura activități de integrare socială, recuperare după afecțiuni neurologice și programe pentru menținerea stării de sănătate a persoanelor vârstnice”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, pentru ziarulunirea.ro.

Investiție finanțată integral prin PNRR

Înființarea Centrului de zi de asistență și recuperare cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice din municipiul Blaj a fost finanțată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C13 – Reforme sociale, Investiția I4 – Crearea unei rețele de centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice.

Valoarea totală a proiectului este de 7.256.820,78 lei, inclusiv TVA, finanțarea fiind asigurată integral de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, fără contribuție din bugetul local.

Clădire nouă și capacitate de 75 de beneficiari

Centrul funcționează într-o clădire nou construită, cu parter și etaj, având o suprafață desfășurată de aproximativ 500 de metri pătrați. Imobilul este situat pe strada Alexandru Borza nr. 58 din municipiul Blaj.

Construirea clădirii, dotarea acesteia și obținerea licenței de funcționare au fost realizate într-un interval de aproximativ un an.

Serviciul are o capacitate totală de 75 de beneficiari, dintre care:

  • 50 de persoane vor beneficia de serviciile oferite în cadrul centrului de zi;
  • 25 de persoane vor primi servicii de îngrijire la domiciliu prin intermediul echipei mobile.

Servicii integrate pentru persoanele vârstnice

Noul centru va pune la dispoziția beneficiarilor o gamă variată de servicii sociale, medicale și de recuperare.

Printre acestea se numără activități de integrare și reintegrare socială, informare și consiliere, facilitarea accesului la servicii socio-medicale și implicarea în activități de voluntariat.

Componenta de recuperare și reabilitare funcțională include stimularea abilităților cognitive, menținerea și dezvoltarea autonomiei personale, recuperarea deprinderilor de viață independentă, dezvoltarea abilităților de comunicare și utilizare a tehnologiilor de comunicare, precum și activități terapeutice prin jocuri, desen, pictură și lucru manual. Programul este completat de activități de reabilitare fizică, precum gimnastica de întreținere, dansul, plimbările și grădinăritul.

Beneficiarii vor avea acces și la servicii de monitorizare a stării de sănătate și îngrijire medicală, precum și la servicii de îngrijire personală, atât în cadrul centrului, cât și la domiciliu, prin echipa mobilă.

„Prin asigurarea unor servicii sociale și medicale de cea mai înaltă calitate pentru persoanele vârstnice aflate în dificultate, vom face, și din acest punct de vedere, un nou pas spre orașul european pe care ni-l dorim cu toții”, a mai transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.


Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 8 august 2026: „Blaj Showdown” aduce expoziții și competiții dedicate pasionaților de automobile

Publicat

în

Municipiul Blaj va găzdui, în data de 8 august 2026, evenimentul „Blaj Showdown”, organizat de Cars Transilvania în colaborare cu Primăria Municipiului Blaj. Manifestarea este dedicată pasionaților de automobile și promite o zi cu expoziții de mașini, competiții tematice și activități specifice culturii auto.

Participanții vor avea ocazia să își prezinte autoturismele în cadrul mai multor categorii de concurs, printre care Best Exhaust Diesel, Best Exhaust Benzină, Best Paint, Best Wrap, Best Wheels și Best Car of the Show, premiul acordat celui mai apreciat automobil al evenimentului.

Organizatorii anunță că înscrierile se realizează exclusiv prin mesaj privat, iar cei interesați trebuie să transmită fotografii ale autoturismului din toate unghiurile, urmând ca acestea să fie analizate înainte de confirmarea participării.

Evenimentul își propune să reunească proprietari de autoturisme modificate, colecționari și iubitori ai domeniului auto, oferind publicului ocazia de a admira vehicule spectaculoase și de a participa la o manifestare dedicată comunității automotive.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj