Rămâi conectat

Sport

Thunder Team Blaj vizeaza promovarea în elita catchball-ului din România

Publicat

în

Thunder Team Blaj a reușit rezultate de apreciat la catchball, formația feminină din „Mica Romă” având drept obiectiv promovarea în eșalonul de elită al acestui sport relativ nou în România. După două runde disputate, echipa din Alba este prima în ierarhia eșalonului secund.

Thunder Team Blaj (în sezonul trecut s-a numit Atomic Blaj) este singura formație din Transilvania prezentă în Liga 2. În prima etapă a înregistrat 3 victorii în cele 4 meciuri, iar în runda secundă au fost succese pe linie, cu scorul de 2-0, competițiile disputându-se la București, în Sala de Sport ASE. Rezultatele au fost următoarele: 2-0 cu 4Ever Young, 2-0 cu ASE Young, 2-0 cu Bravo și 2-0 cu 4Everfun Vigo. Următoarele etape sunt programate în februarie și aprilie 2026.

Formația din Blaj a fost înființată anul trecut și este la al doilea sezon competițional petrecut pe a doua scenă a competiției feminine de catchball. În campionatul anterior s-a clasat pe poziția a patra în Liga 2, dar a primit premiul pentru cea mai bună evoluție la debut. Lotul este format din Corina Sîrbu (jucător antrenor), Ileana Damian, Carmen Ciufudean, Eva Elgeș, Lavinia Muntean, Andreea Purcar, Alexandra Herțeg și Adelina Dîrloșan. „Am pornit drumul către promovarea în Liga 1. Suntem primii în clasament, mai sunt două etape, o să muncim pentru a atinge obiectivul, acela de a promova în elită”, au transmis reprezentanții Thunder Team Blaj.

Catchball-ul este un sport relativ nou în România. Seamănă cu voleiul, 6 jucători în fiecare echipă, o minge, un fileu, diferența fiind că jucătorii trebuie să prindă mingea cu ambele mâini înainte de a o trece peste fileu sau de a face punct

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Sport

Echipa din „Mica Romă”, victorie la limită cu ultima clasată: CIL Blaj – Unirea DMO 1-0 (0-0)

Publicat

în

CIL Blaj a reușit vineri să o învingă pe Unirea DMO, scor 1-0 (0-0), într-un meci important pentru evitarea retrogradării.

Unicol gol al partidei a fost înscris de David Bejan, în min 69.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Sport

Campioana, calificare în finala Diviziei A1: Volei Alba Blaj – Corona Brașov 3-0

Publicat

în

Volei Alba Blaj s-a calificat, miercuri, în finala Diviziei A1, după 3-0 (25-17, 25-18, 25-23) acasă cu Corona Brașov, în al treilea meci al semifinalei întrecerii interne

În ultimul set s-a remarcat punctul realizat de libero-ul Diana Vereș, o situație rară lângă fileu. Un succes clar, spre deosebire de precedentele întâlniri, unele dramatice, încheiate cu 3-2 pentru gazde.

Partida a durat 77 de minute, iar cele mai multe puncte le-au realizat, iar Vittoria Piani și Ioana Baciu (câte 17), respectiv Evilania Martinez – 14.

Campioana din „Mica Romă” își va apăra titlul, fiind pentru al 12-lea an consecutiv în care „mândria Albei” se bate pentru trofeul suprem, cucerit de 8 ori.

Rivala CSO Voluntari este echipa cu care Volei Alba Blaj se va bate pentru supremație în ediția 2025/2026, întâlnindu-se echipele care și-au împărțit titlurile în ultimele 3 ediții.

Cu formația din Ilfov, Volei Alba Blaj s-a duelat de 7 ori, în 4 competiții diferite, Supercupa României, Divizia A1, Cupa României (semifinale) și Cupa CEV (semifinale), scorul general fiind de 5-4 pentru echipa lui Caprara.

Finala campionatului se va disputa după sistemul cel mai bun din 5 întâlniri, în 19 și 20 aprilie (primele două la Blaj), 25 și 26 aprilie (la Voluntari) și 3 mai dacă se va ajunge la meciul decisiv.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Sport

Echipa din Mica Romă, înfrângere pe terenul penultimei clasate: Timișul Șag – CIL Blaj 1-0 (0-0)

Publicat

în

CIL Blaj a pierdut vineri la limită, meciul disputat pe terenul penultimei clasate, Timișul Șag, scor 0-1 (0-0), în urma unui meci foarte slab. După acest rezultat timișenii au trecut în clasamet de CSU Alba Iulia și s-au apropiat la doar 2 puncte de blăjeni.

Unicul gol a fost marcat de Mihăescu (73), care aduce 3 puncte imense pentru bănățeni (Păduraru s-a accidentat în minutul 51 și a fost înlocuit între buturi de R. Damian).

Timișul Șag speră în evitarea retrogradării, după ce a părăsit penultima poziție, preluată acum de CS Universitar Alba Iulia (cu meci direct pe „Pielarul”, un derby al disperării).

O ocazie imensă de a egala a fost ratată de Bejan, iar formația din „Mica Romă” a plecat cu mâna goală… CIL Blaj se prezintă cu un punct în ultimele 3 etape, fără a înscrie!

Ultimul succes, în 20 martie, acum 3 săptămâni, a fost acasă, în penultima rundă a sezonului regular, 2-1 cu… Timișul Șag! De asemenea, ultimul punct extern obținut pe teren de blăjeni a fost tot la Șag (1-1, în 24 octombrie 2025), dar de data aceasta s-a consemnat o înfrângere la limită.

• Au evoluat formațiile:

Timișul Șag: Ungureanu – Miclăuş, Nicolescu, Fridrich, Făgărăşanu – cpt. Micşa, Olaru, Boariu, Ivanovici, Mihăescu şi Bădăuţă. Rezerve: Foris – Purdescu, Stupu, Minda, Lazăr, Popa, Bratu, Viaşu, Gârlonţa. Antrenor: Cristian Gălan.

CIL Blaj: Păduraru (51, R. Damian) – Vodă, R. Popa, Jica/ cpt., Boldea (85, Maghiari), C. Cristea (85, Alves), Micu-Cristea, Bejan (81, Roșca), Tineiu, Ntim (61, Macarie), Gallini; Rezerve: R. Damian, Csiki, F. Istrate, Cîrstean. Antrenor: Daniel Tătar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj