Rămâi conectat

Actualitate

Tânăr de 29 de ani din Blaj cercetat în stare de arest preventiv, după ce și-ar fi lovit victima cu cuțitul în piept și braț

Publicat

în

Sâmbătă, 16 octombrie 2021 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpatul F. R. D. în vârstă de 29 de ani, din municipiul Blaj, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

În fapt, s-a reţinut că, în data de 15 octombrie 2021, în jurul orelor 20,30 i-a aplicat persoanei vătămate două lovituri penetrante cu un cuțit în zona hemitoracelui stâng posterior și în brațul stâng cauzându-i leziuni corporale care i-au pus în primejdie viața, conform constatărilor preliminare comunicate de S.M.J.L. Alba.

În continuare, prin referatul procurorului, s-a formulat propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul F. R. D., către Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba pe o perioadă de 30 de zile. Prin mandatul de arestare preventivă nr. 22/UP/2021 din data de 16.10.2021 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul organelor de cercetare penală ai poliției judiciare din cadrul I.P.J. Alba – Poliţia Municipiului Blaj, Biroul de Investigații Criminale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale și luare unor măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal, reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei

Publicat

în

Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.

În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.

Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.

Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj