Rămâi conectat

Știri din zonă

Soldat român originar din Jidvei, dat dispărut pe Frontul de Răsărit, declarat decedat după 82 de ani de la dispariție

Publicat

în

Judecătoria Blaj a pronunțat zilele trecute o sentință civilă prin care a declarat decesul unui soldat român căzut pe frontul din Crimeea la data de 23 februarie 1944 – la 82 de ani de la dispariție.

Hotărârea, pronunțată la data de 15 iunie 2026, pune capăt unei situații juridice de opt decenii în care militarul a rămas, din punct de vedere legal, fără certificat de deces. Cererea a fost formulată de fiul soldatului, care a arătat că tatăl său a fost încorporat în armata României în anul 1935.

Deși familia știa că acesta și-a pierdut viața în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, niciun document oficial nu a atestat la acel moment decesul, iar certificatul de deces nu a fost obținut niciodată.

Reconstituirea situației a fost posibilă după ce fiul a solicitat informații de la Unitatea Militară 02405 Pitești. Răspunsul primit a inclus un extras din partida militară a tatălui, din care reiese că soldatul a decedat la data de 23 februarie 1944, în spital, la Simferopol (Crimeea), din cauza hepatitei icterigene.

Documentul face referire la extrasul de moarte nr. 587, eliberat de spitalul de campanie unde s-a stins militarul. Pe baza acestor dovezi, fiul a formulat cerere de declarare judecătorească a morții, invocând dispozițiile din Codul civil, care permite declararea morții persoanelor dispărute în împrejurări deosebite – inclusiv în cursul unor fapte de război -, dacă au trecut cel puțin 6 luni de la data dispariției.

Instanța a efectuat toate verificările prevăzute de lege: a solicitat informații de la primăria comunei Jidvei și de la Inspectoratul de Poliție județean, a dispus publicarea unui anunț într-un ziar de largă circulație și afișarea cererii la ultimul domiciliu cunoscut al dispărutului. Poliția a comunicat că nu s-au obținut detalii suplimentare privind data decesului și nu au fost identificați alți moștenitori.

Primăria a luat legătura cu persoane în vârstă care au cunoscut familia soldatului, iar acestea au confirmat că bărbatul nu mai este în viață. Coroborând toate probele administrate – documentele militare, răspunsurile autorităților și absența îndelungată a persoanei – instanța a constatat că există o puternică stare de incertitudine cu privire la existența în viață a soldatului și a considerat întemeiată concluzia că acesta a încetat din viață.

Cererea a fost admisă, iar data morții a fost stabilită la 23 februarie 1944, conform ultimelor informații certe disponibile. Dispozitivul hotărârii urmează să fie afișat timp de două luni la sediul instanței, la primăria comunei și la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort. Totodată, instanța a dispus comunicarea hotărârii, după rămânerea definitivă, Serviciului de evidență a persoanelor, pentru înregistrarea oficială a decesului.


Știri din zonă

Tânăr de 27 de ani din Cetatea de Baltă, care se sustrăgea unui mandat de arestare preventivă, reținut de polițiști

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Cetatea de Baltă, a fost depistat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba, la data de 14 august 2026.

Potrivit polițiștilor, pe numele acestuia era emis un mandat de arestare preventivă la data de 12 mai 2026, de către Judecătoria Mediaș, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de viol.

Bărbatul a fost preluat și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat din Șona, cercetat după ce s-a răsturnat cu un ATV neînmatriculat la Biia. Avea 0,61 mg/l alcool în aerul expirat

Publicat

în

Un bărbat de 44 de ani din Șona este cercetat penal după ce s-ar fi răsturnat cu un ATV, în timp ce circula pe raza satului Biia. Evenimentul rutier a avut loc vineri, 14 august 2026, în jurul orei 18.00.

Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au fost sesizați prin SNUAU 112 și s-au deplasat la fața locului. Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul ar fi pierdut controlul asupra ATV-ului, iar acesta s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Polițiștii l-au testat pe conducătorul ATV-ului cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând 0,61 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Verificările au mai arătat că ATV-ul nu era înmatriculat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 49 de ani, reținut după ce ar fi condus un autoturism fără permis, în localitatea Feisa

Publicat

în

Un bărbat de 49 de ani, din Bârla, județul Argeș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conucere.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 10 august 2026, bărbatul ar fi condus un autoturism pe raza localității Feisa, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma cercetărilor, polițiștii au dispus, la data de 12 august, reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Astăzi, 13 august, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj