Rămâi conectat

Actualitate

Șofer de 50 de ani din Blaj depistat de polițiștii rutieri cu o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

Ieri, 23 februarie 2017, în jurul orelor 15.30, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj, în timp ce acţionau pe strada Aron Pumnul din municipiu, au oprit, pentru  control, un autoturism ce era condus de un bărbat de 50 de ani, din municipiul Blaj.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de F.L., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ


Actualitate

Bazinul acoperit de înot din Blaj se redeschide pe 20 octombrie 2026. Care sunt tarifele și programul de funcționare

Publicat

în

Bazinul acoperit de înot din municipiul Blaj își va relua activitatea marți, 20 octombrie 2026, a anunțat Primăria Blaj. Tarifele de acces și programul de funcționare vor rămâne neschimbate față de anul trecut.

Accesul la bazin va costa 30 de lei pentru adulți și adolescenți, în timp ce copiii cu vârsta sub 14 ani vor plăti 15 lei. Cei care optează pentru un abonament lunar vor achita 300 de lei pentru adulți și adolescenți, respectiv 150 de lei pentru copiii sub 14 ani.

Programul bazinului acoperit de înot din Blaj

De marți până sâmbătă, bazinul va funcționa după următorul program:

  • 07:00 – 13:00: înot de agrement;
  • 14:00 – 18:00: cursuri de inițiere în înot;
  • 18:00 – 21:00: înot de agrement.

Duminica, programul va fi dedicat exclusiv înotului de agrement, în intervalele orare 07:00–13:00 și 14:00–21:00.

Bazinul va fi închis în fiecare zi de luni, pentru efectuarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție.

Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot apela numărul de telefon 0799 500 806.

Redeschiderea bazinului le oferă locuitorilor municipiului Blaj posibilitatea de a practica înotul de agrement și de a participa la cursuri de inițiere, în aceleași condiții tarifare ca în anul precedent.


Citește mai mult

Actualitate

20-21 octombrie 2026: Sinodul Episcopilor Greco-Catolici se reunește la Blaj, în sesiunea ordinară de toamnă

Publicat

în

Lucrările sesiunii ordinare de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, se vor desfășura în perioada 20–21 octombrie 2026, la Blaj, sub președinția Preafericirii Sale Claudiu-Lucian Pop.

Pe agenda reuniunii se află mai multe teme privind viața și misiunea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Un moment important al programului va avea loc marți, 20 octombrie, de la ora 18:00, când, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, va fi celebrată Sfânta Liturghie Arhierească.

Sinodul Episcopilor reunește toți episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România și din afara granițelor țării. Organismul se întrunește în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara și toamna.

 

Pr. Liviu Ursu


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Blaj, prins la volanul unei mașini neînmatriculate pe DN 1, în Miercurea Sibiului

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Blaj, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat pe DN 1, în județul Sibiu.

Incidentul s-a petrecut joi, 15 octombrie 2026, în jurul orei 17:00, în localitatea Miercurea Sibiului, unde polițiștii rutieri au oprit mașina pentru un control.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat sau înregistrat, fapt pentru care au întocmit un dosar penal pe numele șoferului.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj