Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

„Societatea de lectură” din Blaj va ajuta tinerii să redescopere importanţa valorilor culturale şi spirituale

Publicat

în

La sfârşitul săptămânii trecute,  în sala festivă a Colegiului Naţional ,,I. M. Clain” Blaj, s-a desfăşurat o importantă manifestare cultural-artistică, având ca punct de plecare realizarea unui parteneriat educativ prolific între Colegiului Naţional „I. M. Clain” Blaj şi Liceul Greco-Catolic „Sf. Vasile cel Mare”, în vederea reînfiinţării Societăţii de lectură a elevilor pentru ca junimea studioasă a Blajului să redescopere importanţa valorilor culturale şi spirituale.

Din iniţiativa domnului director al Colegiului Naţional „I. M. Clain”, prof. Ioan Tomoiagă şi a scriitorului Ion Brad (ultimul preşedinte al Societăţii de lectură „Timotei Cipariu”, a elevilor de la Liceul „Sf. Vasile cel Mare”, desfiinţată în 1948) şi cu susţinere din partea doamnei Angela Moșneag, director al Liceului Greco-Catolic „Sf. Vasile cel Mare”, potrivit prof. dr. Claudia Oancea-Raica, purtător de cuvânt al Colegiului I.M. Clain, această idee s-a materializat rapid, evenimentul fiind situat, în mod fericit, sub auspiciile unei omagieri centenare a dascălului Gh. I. Biriș, personalitate importantă a Blajului din perioada interbelică. Astfel s-a constituit Societatea de lectură “Radu Brateş” (pseudonimul literar al lui Gh. I. Biriş), care îşi va desfăşura activitatea sub atenta îndrumarea a doamnei prof. dr. Ana-Maria Comşa, moderatorul manifestării.

Domnul director, Ioan Tomoiagă, a avut bucuria de a adresa un călduros cuvânt de întâmpinare tuturor participanţilor la acest eveniment festiv şi distinşilor invitaţi : Liana Biriş, fiica poetului Radu Brateş, scriitorul Ion Brad, prof. univ. dr. Ion Buzaşi și pr. conf. dr. Cristian Barta, decanul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică Blaj.

La reuniunea prilejuită de înfiinţarea Societăţii de lectură .”Radu Brateş” au participat cu mare interes: cadre didactice, preoţi, studenţi teologi şi numeroşi elevi, cărora li s-au alăturat reprezentanţi ai instituţiilor locale şi ai asociaţiilor culturale (Muzeul de Istorie ,,Augustin Bunea” – dir. Simona Frâncu, ASTRA Blaj – preşedinte Silvia Pop, Asociaţia culturală ,,Augustin Bunea” – preşedinte Ioan Sălcudean, Caritas Mitropolitan – pr. Nicolae Anuşcă, Centrul cultural “Jacques Maritain” – pr. conf. univ. dr. Ioan Mitrofan). De asemenea, au fost prezenţi doamna inspector, prof. dr. Adriana Todoran din partea ISJ Alba şi prof. univ. dr. Cornel Tatai-Baltă din partea Universităţii ,,1 Decembrie 1918”Alba.

Programul reuniunii festive dedicate înfiinţării Societăţii de lectură „Radu Brateş” a debutat cu interpretarea Imnului Şcolilor Blajului (versuri – Radu Brateş; muzică – Sigismund Toduţă) de către un grup de studenţi teologi, coordonaţi de prof. Petru Tutelea. A urmat un moment liric susţinut de studentul teolog Aurel Cornea, care a recitat cu emoţie “Balada lui Inochentie“, de Radu Brateş. Apoi s-au susţinut impresionante evocări, menite să marcheze sărbătorirea a o sută de ani de la naşterea poetului Radu Brateş: “Vocaţia lui Radu Brateş”. “Importanţa Societăţii de lectură” – pr. conf. dr. Cristian Barta, “Cuvinte despre tatăl meu” – prof. Liana Biriş, Radu Brateş – prof. univ. dr. Ion Buzaşi, “Dascălul meu de poezie” – scriitorul Ion Brad, “Prezentare PowerPoint Radu Brateş” – prof. Carmen Simu, “A fost iubit Radu Brateş la Blaj?”– prof. Comșa Nataşa, Societatea de lectură „Radu Brateş” şi preşedintele ei onorific – Mihaela Moşneag, elevă în clasa a XI-a filologie, primul preşedinte al Societăţii de lectură „Radu Brateş”. Preşedinte onorific al acestei societăţi a fost propus  scriitorul Ion Brad, care a acceptat cu multă bucurie această  îndatorire nobilă, considerând că elevii trebuie să fie sprijiniţi de cei care le pot deveni modele.

La finalul manifestării a avut loc lansarea antologiei Radu Brateş. Blajul și oamenii săi (volum îngrijit de Ion Brad) şi un medalion poetic Radu Brateş – Cititorul de stele, susţinut de un grup de elevi ai Colegiului Naţional „I. M. Clain”: Liana Rotaru, Damaris Pădurean, Raluca Muntean, Sonia Alecuşan, Denisa Komives, Alina Fleşeriu, Andrada Prihoi, Denisa Balu, Adrian Mihu, Ioana Vintilă, Cristian Vintilă, profesori coordonatori: Ana-Maria Comşa, Codruţa Fleşer, şi Adrian Solomon.

 ”Ne dorim ca Societatea de lectură „Radu Brateş” să nu rămână în umbra istoriei şi să le ofere tinerilor blăjeni oportunitatea de a trăi viaţa ,,sensibil, vertical şi luminos” prin valorificarea potenţialului cultural şi prin stimularea imaginaţiei creatoare“, a declarat directorul Colegiului Naţional „I. M. Clain”, prof. Ioan Tomoiagă.


Învățământ-Cultură

Colindul românesc, comoară a patrimoniului cultural. Întâlnire cu prof. univ. dr. Ioan Bocșa, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” a găzduit vineri, 23 octombrie 2026, un workshop dedicat colindului tradițional românesc, desfășurat în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale ale colindei tradiționale românești”, inițiat de Fundația Culturală TerrArmonia și susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa.

Evenimentul a oferit participanților ocazia de a descoperi semnificațiile culturale și spirituale ale colindelor, precum și rolul acestora în conservarea și transmiterea patrimoniului tradițional românesc către noile generații.

Programul a fost susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa, care a împărtășit din experiența și cunoștințele sale în domeniul folclorului, și de interpretările Ansamblului Icoane. Prin intermediul cântecului tradițional, participanții au fost invitați să redescopere valorile, simbolurile și reperele identitare păstrate de-a lungul generațiilor.

Reprezentanții Colegiului au adresat mulțumiri profesorului Ioan Bocșa pentru contribuția sa la desfășurarea activității, precum și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.

Astfel de inițiative culturale contribuie la promovarea tradițiilor românești și la consolidarea legăturii dintre generații, evidențiind importanța păstrării și valorificării moștenirii spirituale naționale.

Prin acest eveniment, Blajul își reafirmă deschiderea față de proiectele dedicate culturii și educației, care aduc în prim-plan autenticitatea tradițiilor românești și rolul lor în formarea identității culturale.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Școlile Blajului, celebrate la o conferință județeană dedicată educației și culturii

Publicat

în

Conferința județeană „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor” a reunit, în sala festivă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, profesori, invitați și elevi, în preajma zilei de 11 octombrie, când sunt marcate Ziua Școlii Ardelene și Ziua Școlilor Blajului.

Evenimentul a adus în prim-plan valorile Școlii Ardelene și rolul dascălului în formarea și inspirarea generațiilor tinere. Programul a cuprins un discurs intitulat „Școlile Blajului: de la «fântânile darurilor» la noile frontiere ale educației”, lansarea volumului „Școala muzicală blăjeană” și prezentarea proiectului județean „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor”.

Momentele artistice au completat programul conferinței: copiii au interpretat cântece, iar acordurile de orgă au contribuit la atmosfera evenimentului. Au participat corul „Prietenii muzicii”, elevele Anastasia Bunea și Teodora Frățilă, de la Școala Gimnazială nr. 13 din Sibiu, precum și invitații și organizatorii manifestării.

Organizatorii au adresat mulțumiri părintelui dr. Cristian Barta, autorilor Adrian și Carmen Solomon, lui Ioan Mihălțan, profesoarei Cosmina Barna și dirijoarei Mirela, alături de toți cei care au contribuit la desfășurarea conferinței.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Noul an universitar 2026-2027 a fost deschis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj

Publicat

în

Noul an academic 2026–2027 a fost deschis oficial, duminică, 27 septembrie 2026, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Blaj, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și la Seminarul Teologic Greco-Catolic Intereparhial Blaj.

Evenimentul a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. La celebrare au participat preoți profesori, formatori și colaboratori ai celor două instituții, precum și studenți înscriși la programele de licență, masterat și doctorat și seminariștii blăjeni.

Pornind de la Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, „Pescuirea minunată”, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre importanța încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu, dincolo de propriile experiențe și limite.

„Suntem chemați – studenți, profesori și noi cu toții – să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Isus chiar mai mult decât în propria noastră experiență”, a transmis episcopul auxiliar.

În cuvântul de învățătură, acesta l-a prezentat pe apostolul Petru drept imaginea omului care își cunoaște meseria, experiența și limitele, dar care descoperă că adevăratul rod nu vine întotdeauna din propriile puteri. Deși pescuise întreaga noapte fără rezultat, Petru a acceptat îndemnul lui Isus: „La cuvântul Tău voi arunca mrejele”.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a subliniat importanța noului început pentru studenți și seminariști.

„Începe un nou an universitar în care tinerii care se pregătesc în vederea preoției, dar și laicii care doresc să-și aprofundeze credința, încep un nou drum. Și întotdeauna începutul unui astfel de drum trebuie să fie însoțit de rugăciune”, a spus pr. Cristian Barta.

Acesta a mai arătat că studiul teologiei presupune nu doar lectură și rațiune, ci și credință, precum și angajamentul de a urma calea sfințeniei și a slujirii.

Noul an universitar a început, la Blaj, sub semnul rugăciunii și al dorinței de a continua formarea teologică și umană a studenților și seminariștilor.

 

Nicu GOGA


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj