Dintr-un sat aşezat ca un buchet de orizont pe albiile doinei şi dorului, prăvălit pe liniştea şi neliniştea seminţelor din care ţăranii au frământat acelaşi aluat al credinţei şi iubirii de moşie, al abecedarelor sub formă de tăbliţe, pe care copiii le duceau în spate spre băncile şcolare, spre a lumina şi deschide pârtii ale speranţei, se trage Silvia Pop, mănunchiul acesta de fiinţă, „dulce ca merii, ca perii, în mijlocul verii”, împământenindu-şi vârsta în oraşul luminilor, acolo unde, la temelia limbii române stau visele, truda, neodihna Eminescului, respiraţia şcolilor de obşte, cuminţenia darurilor şi freamătul mereu în dungă al clopotelor catedralei, pe care sunt impregnate vocalele şi consoanele libertăţii, ale scurgerilor Târnavelor spre veşnicie. Dar iată-i vocea picurată în brazdele adevărului biografic.

– M-am născut (n. Ungur) la 2 iunie 1937, în satul Nădăştia de Sus, judeţul Hunedoara, dintr-o familie de gospodari ce ţineau în drumurile palmei feţele văzute şi nevăzute ale seminţelor: Maria şi Gheorghe. Copiii: Alexandru – inginer, Anca, Dana – profesoară, între rugăciune şi mister, joacă şi îndeletniciri ni s-au prelins copilăria, paşii, întrebările, nerăbdarea de a ieşi în lume…
– În lungul drum al alfabetului spre sine însuşi, aţi terminat clasele primare în satul natal, cele gimnaziale la Hunedoara, Liceul Teoretic de Fete din oraşul Deva (1953) şi Facultatea de Filologie, Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1959).
– Memoria nu vă trădează. La un moment dat, viaţa particulară devine o biografie în mişcare pe care nu o mai poţi opri, pentru că este mânată de idealuri şi speranţe.
– Apropo de biografie, cum te-a împins viaţa de care vorbeai, viaţa intelectuală desigur, spre oraşul Şcolii Ardelene ce-şi scutura mereu şi atunci, în perioade tulburi, fructele coapte peste Transilvania, mai ales?
– Pe scurt, iată verticalitatea necesară a unei traiectorii benefice: am fost profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Generală din comuna Măgherani, fosta Regiune Autonomă Maghiară, apoi la Secţia Română a Liceului Teoretic din Sângeorgiu de Pădure, judeţul Mureş, la Liceul Agricol din Blaj (1968-1994), de asemenea, Liceul Teoretic „Sf. Vasile cel Mare” şi Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Blaj. Mi-am asigurat gradul doi de învăţământ în 1971, iar gradul întâi în 1976.
– Şi-ai rămas la Blaj, căsătorindu-te cu profesorul Ioan Pop, o blândeţe de om, mereu roşu la faţă, ca nişte raze care cad peste amurg, buchet şi ciorchine de struguri.
– Da, a fost şi este un om extraordinar, armonios, răbdător şi ascultător.
– Aveţi doi copii şi cinci nepoţi. Să vă trăiască, sunt tot atâtea mlădiţe ale limbii române. Să ne întoarcem la felul în care Blajul v-a devenit pâine şi sare, masă şi casă, răsărit de soare, amprentă a unei activităţi laborioase pe tărâmul educaţiei, al patriotismului, luat şi el ca sinteză a bucuriilor, tristeţilor, împlinirilor şi neîmplinirilor. Credem, doamna Silvia Pop, că a te contopi cu Blajul, ca experienţă a umanismului, demnităţii şi înţelepciunii, până ai devenit fântână unică, hrănitoare şi tulburătoare a darurilor, n-a fost doar efortul de o clipă, ci unul de o viaţă. Blajului nu-i poţi rămâne oricum dator. A fi blăjean înseamnă a duce totul până la capăt, aşa cum fac, de altfel, şi moţii, cum a făcut şi Avram Iancu. Biografia lui culturală, religioasă, de învăţământ, dar şi politică, economică, o confirmă deplin de-a lungul vremii până azi. Aşadar, ce înseamnă a te contopi cu un asemenea fenomen năvalnic?
– În primul rând, de a fi conştient că stai faţă în faţă cu o istorie aparte a lumii, că te-a îmbrăţişat răsăritul de soare al românismului, că Dumnezeu este acelaşi templu al sincerităţii atotcuprinzătoare, al idealurilor şi recunoştinţei. Dacă n-aş fi avut aceste sentimente, nu ştiu încotro ar fi luat-o viaţa mea.
– Personal, cunoscându-te, îmi permit să afirm că felul în care te-ai mişcat spre revitalizarea culturii blăjene ţi-a adus primele satisfacţii. Acolo, la liceu, acolo, la Biblioteca cipariană – unicat în lume, cu tâmpla mereu asaltată de incendii imorale, la Casa de Cultură, pe Câmpia Libertăţii, ne-am întâlnit mereu, purtând în inimi eşarfele iubirii pentru Blaj, acest număr 1 de casă al limbii române, care locuieşte şi astăzi pe strada Mihai Eminescu, tot numărul 1 al existenţei. Şi-ai devenit, încet, încet, un verb incandescent, purtătoare de efigie: ASTRA. Ce este ASTRA pentru tine?
– Totul a început cu felul în care
m-am hotărât să recuperez pagini din biografia Blajului, pe mari paliere ale înţelepciunii, de la oamenii lui, manuscrise, realizări, pilde, vieţi irosite, vieţi îngenuncheate, până la intelectualii contemporani, colegi, autori de cărţi, cercetători, preoţi, istorici literari, care au trecut prin şcolile Blajului, întorcându-se portrete de frumuseţe morală, de la Ion Brad, Alexandru Brad, Traian Brad, Ioan şi Aurora Buzaşi, până, iată, azi, la Maria Pănăzan, Ana şi Arcadie Hinescu, Virgil Todeasă, Ioan Moldovan. Am simţit o nevoie acută de a mă apropia de o lume fantastică, care este şi rămâne ASTRA, o instituţie inconfundabilă.
– Şi cum a devenit ea ASTRA blăjeană?
– ASTRA, la modul general, este o stare de spirit, ASTRA blăjeană nu face excepţie, spun ASTRA blăjeană în sensul amplu, cuprinzător, de Târnave, cu adânci ramificaţii în colaborări tot de excepţie cu ASTRA ieşeană, cea sibiană… ASTRA este o şcoală, un portret moral în mişcare, în toată geografia intimă, de promovare a valorilor spirituale ale românităţii, patrimoniale, a idealurilor de unitate ale înaintaşilor, de apărare a identităţii noastre naţionale în lume. ASTRA, al cărei preşedinte sunt, înseamnă, aşadar, filiale, editură, tipărituri, revistă şi mai ales sute de cărţi publicate cu semnătura în special a autorilor născuţi pe actualul teritoriu blăjean şi judeţean, dar şi concursuri, festivaluri, precum: „Ocrotiţi de Eminescu”, Tabăra de creaţie „Veronica Micle”, „Noi suntem români”, „Camerata blăjeană”, „Credo”, „Fântâni ale darurilor”, „O, ce veste minunată”, „Zilele Agârbiceanu”, zeci de simpozioane, aniversări şi comemorări.
– Silvia Pop, să nu uiţi „Serbările ASTREI”.
– O, da, în Transilvania, Republica Moldova, Bucovina, la Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Arad, Odessa, Baia Mare, Recanatti (Italia) şi alte zeci de localităţi în care tricolorul este chiar seva limbii române.
– Dar şi sutele de recenzii, cronici, articole, portrete literare, prin ASTRA blăjeană. Impresionant, doamna preşedinte a Despărţământului „Timotei Cipariu” Blaj din 1995 până azi, fondator şi redactor şef al revistei „ASTRA blăjeană”, fondator şi director al Editurii ASTRA, mi se pare numărul mare de autori pe care I-aţi promovat, care fără această instituţie care este ASTRA, nu ar fi pătruns prea repede în peisajul literar judeţean şi naţional. O să te rog să te referi la tipăriturile care poartă semnătura proprie, o altfel de fereastră deschisă spre lume.
– Da, iată câteva titluri: „Timotei Cipariu – contemporanul nostru”, „Repere culturale artistice”, „Asociaţiunea ASTRA, Despărţământul Blaj 1870-2005”, „Eminescu la Blaj”, „Album omagial” (în colaborare), coautoare a volumelor omagiale „Virgil Fulicea”, „Centenar aniversar, Ion Agârbiceanu”, dar şi „Dicţionarul culturii şi civilizaţiei blăjene” (2011), o adevărată monografie a spiritului blăjean, coordonatoare de volume ca: „Biia – 800 de ani”, „Poezia populară românească din zona Blajului”, „Daniela Pănăzan, dor de acasă”, „Psalmodierea iubirii”, „Cartea revistei ASTRA blăjeană”, „Ioan Raţiu – iubire tăinuită”, antologiile Concursurilor de creaţie şi muzicale şi multe altele, toate segmente ale unei ample biografii contemporane.
– Eşti deţinătoarea unor premii valoroase, distincţii, diplome. Ai vrea să subliniezi câteva dintre ele?
– Iată: Diploma de onoare şi medalia jubiliară „Onisifor Ghibu” din Chişinău, membru de onoare al Despărţământului ASTRA Năsăud, Săcele, Lipova, Costei (Iugoslavia), Târgovişte, al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, dar şi din Sibiu, Alba Iulia şi alte localităţi. Sunt cetăţean de onoare al comunei Sâncel, de asemenea, al Blajului, prezentă în mai multe publicaţii, cotidiane din ţară şi străinătate.
– Doamna Silvia Pop, de ce se spune că eşti inima ASTREI?
– Faptele şi realizările vorbesc de la sine, ele vin dinspre dascălii Blajului şi merg spre inima ţării, simţul colegialităţii, faptul că sunt un partener al adevărului. Blajul are nevoie de fapte şi democraţie, de iubire şi credinţă. Dacă trăieşti la Blaj, trebuie să fii un om al Blajului. Şi Blajul este, aşa cum ai remarcat undeva, poarta de intrare în înţelepciunea românească. Acest titlu mă onorează.
– Ce aşteaptă Blajul de la tine în continuare, Silvia Pop?
– Să fiu sănătoasă, să pot fi omniprezentă în chemările ASTREI, ale Limbii Române, să fiu contemporană cu spiritul Blajului în tot ce are el mai scump.
– De aceea, şi noi vă dorim o viaţă lungă şi putere de muncă. O meritaţi din plin.
– La fel.
Au consemnat: Alexandra MATEŞ şi Ion MĂRGINEANU

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS