Rămâi conectat

Actualitate

SGA Alba monitorizează permanent salinitatea apei pe râurile Târnava Mică, Târnava și Mureș

Publicat

în

Dezastrul produs, din nepăsarea și inconștiența mai-marilor SALROM, la Praid se propagă și în aval de salină. Trei zile i-au trebuit pârâului Corund pentru ca, la un debit de 60 m/s, să umple salina Praid cu apă dulce, apă care a început imediat să topească masivul de sare, dar, mai repede, rezervele de sare deja exploatată care se aflau la nivelurile active ale minei.

Odată umplută mina, pârâul curgând în continuare pe deasupra, a antrenat parțial, din fericire tangențial, apa sărată din mină pentru că între cele două de abia miercuri, 4 iunie 2025, au început lucrările de separare prin devierea cursului pârâului Corund. Astfel apa sărată a ajuns prin pârâul Corund în râul Târnava Mică, existând deja 15 unități administrativ teritoriale care au rămas fără apă potabilă. Sigur a contribuit la asta și infiltrarea apei sărate în pânza freatică.

Cert este că, de la accident, calitatea apei în zona Blaj-Alba Iulia din județul Alba este monitorizată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba. Zilnic se prelevează probe din Târnava Mică la Petrisat (Blaj), la Mihalț – la confluența râului Târnava cu Mureșul și din Mureș – la Alba Iulia.

Marți, 3 iunie 2025, salinitatea apei la Petrisat era de 5 ori mai mică decâ fusese cu o zi înainte, cu precizarea că salinitatea nu a atins cote care să pună în pericol fauna piscicolă și flora. Tot marți, 3 iunie 2025, la Alba Iulia, pe Mureș, salinitatea crescuse, dar foarte puțin, ceea ce arată cum s-a propagat unda salină, diminuându-se în concentrație, totodată. De ce a scăzut salinitatea Târnavei Mici de la o zi la alta? Pentru că, în fața pericolului, Administrația Bazinală de Apă Mureș a dispus deversarea controlată de apă dulce din barajul de la Bezid.

De la Petrisat în aval, cu fiecare confluență mai mică sau mai mare care are aport de apă dulce, salinitatea scade, dar pericolul creșterii ei rămâne ridicat atâta timp cât există pericolul prăbușirii planșeului salinei Praid, ceea ce ar antrena mari cantități de apă sărată în aval. De aceea, angajați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Alba au fost și ei mobilizați de ABA Mureș și au fost la Praid unde au contribuit, cu materiale și mână de lucru, la construirea acelui baraj lung de 750 de metri menit să oprească sau să diminueze măcar o undă de viitură sărată, în cazul prăbușirii minei.

Directorul SGA Alba, Valentin Dican, a declarat pentru Ziarul Unirea că, dincolo de monitorizarea constantă și de prezența la Praid a oamenilor din SGA Alba, s-au luat și alte măsuri, cum ar fi avertizarea fermierilor din zona Blaj-Mihalț asupra folosirii apei din Târnave pentru irigații. De asemenea, SGA Alba va informa primăriile asupra situației apei din pânza freatică, care deocamdată a rămas neafectată, pentru a preveni populația, în caz de creștere a salinității, că apa nu este potabilă și să evite folosirea acesteia inclusiv pentru irigații.

Nu sunt probleme cu alimentarea cu apă potabilă a populației, în județul Alba neexistând prize de apă potabilă în zona Blaj, care este alimentată de Apa CTTA Alba din captarea de pe Valea Sebeșului.


Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei

Publicat

în

Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.

În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.

Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.

Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj