Administrație
Ședință de lucru la Primăria Blaj a Autorității Teritoriale de Ordine Publică a județului Alba

Au mai fost prezenți domnii Cornel Murg, subprefectul Judeţului Alba, Gheorghe Valentin Rotar, primarul municipiului Blaj, Marincaş Ioan, preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Alba, consilieri judeţeni, colonel Itu Felician, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba precum şi conducerea Poliţiei Municipiului Blaj şi şefii secţiilor de poliţie rurală Blaj şi Jidvei.
Cu ocazia acestei întâlniri, a fost prezentată o „Informare privind măsurile întreprinse de Poliţia Municipiului Blaj pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice în primele 5 luni ale anului 2014”.
Din materialul prezentat a rezultat că în primele 5 luni ale anului 2014, numărul infracţiunilor sesizate Poliţiei Municipiului Blaj a fost de 187, cu 23 % mai puţine decât în perioada similară a anului 2013. În mediul rural, în aceeaşi perioadă de timp, poliţia a fost sesizată în legătură cu 252 de infracţiuni.
În cele 5 luni ale anului 2014, numărul de apeluri la SNUAU 112 a fost de 1042, dintre care 603 în mediul urban şi 439 în mediul rural.
În aceeaşi perioadă, poliţiştii din Blaj au intervenit pentru soluţionarea unui număr de 14 accidente rutiere, soldate cu doi morţi, 6 răniţi grav şi 6 răniţi uşor.
Pentru combaterea indisciplinei rutiere au fost aplicate 1.773 sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 104 permise de conducere şi au fost constatate 74 de infracţiuni la regimul rutier.
În intervenţiile pe care le-au avut, domnul Cornel Murg, subprefectul Judeţului Alba şi reprezentanţii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Alba, s-au declarat mulţumiţi de activitatea poliţiştilor din Blaj prin prisma reducerii infracțiunilor contra patrimoniului dar şi a creşterii gradului de siguranţă civică, subliniind implicarea şi eforturile depuse de poliţişti pentru ca cetăţenii din zonă să fie în siguranţă.
Domnul Gheorghe Valentin Rotar, primarul Municipiului Blaj a apreciat în mod pozitiv colaborarea dintre structurile de ordine publică din municipiu, respectiv poliţie, jandarmerie şi poliţie locală, subliniind climatul optim de ordine şi siguranţă publică existent în oraş şi faptul că, în ultimii ani nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Domnia sa a evidenţiat sprijinul şi implicarea poliţiştilor din Blaj, care alături de jandarmi şi poliţiştii locali, au participat la misiunile de menţinere a siguranţei civice cu ocazia diferitor manifestări publice, culturale şi artistice ce au fost organizate pe raza municipiului.
Totodată, având în vedere că Poliţia Municipiului Blaj funcţionează într-o clădire închiriată, care nu mai corespunde cerinţelor actuale pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor specifice, domnul primar Gheorghe Valentin Rotar, a menţionat că va sprijini Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi împreună vor face demersurile necesare pentru ca, în cel mai scurt timp, Poliţia Municipiului Blaj, să funcţioneze într-o clădire nouă, care în prezent este în construcţie.
Domnul chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea a apreciat rezultatele preponderent pozitive obţinute de poliţiştii din Blaj şi le-a cerut intensificarea activităţilor pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi a faptelor comise cu violenţă.
Domnia sa a adresat mulţumiri autorităţilor administrative judeţene şi locale şi în special domnului primar al municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, pentru colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi a apreciat disponibilitatea sa pentru sprijinirea demersului ca Poliţia Municipiului Blaj să se mute într-un nou sediu.
Administrație
Rețele noi de apă și canalizare pe strada Costache Negri din Blaj: proiectul a intrat în etapa de avizare
Extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră de pe strada Costache Negri, în cartierul Veterani din Blaj, se află în etapa de avizare. A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu, însă lucrările nu pot începe până la obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.
Pe strada Costache Negri există deja conducte de apă potabilă și canalizare, dar acestea nu deservesc toate proprietățile din zonă. Proiectul prevede extinderea rețelelor existente și realizarea de branșamente și racorduri pentru locuințele actuale și viitoare.
Pentru alimentarea cu apă este prevăzută o conductă nouă din PEHD, cu diametrul de 110 milimetri și lungimea de 1.235 de metri. Proiectul include și două subtraversări de drum prin foraj dirijat, opt cămine de vane, 13 hidranți exteriori și 70 de branșamente.
Canalizarea menajeră va fi realizată prin două sisteme. Primul, gravitațional, va avea 572 de metri și se va descărca în rețeaua existentă de pe strada Costache Negri. Al doilea va deservi zona în care panta terenului nu permite scurgerea gravitațională: apele uzate vor fi preluate de o stație de pompare și trimise, printr-o conductă de refulare de 40 de metri, către rețeaua existentă. Rețeaua gravitațională proiectată însumează 1.098,5 metri, iar proiectul cuprinde 70 de racorduri.
Stația de pompare va fi amplasată într-un cămin îngropat și va avea două electropompe submersibile: una activă și una de rezervă. Sistemul va funcționa automat și va fi monitorizat prin SCADA.
Potrivit documentației, investiția urmărește să extindă accesul la serviciile de apă și canalizare, să reducă riscul evacuării necontrolate a apelor uzate în sol și în pânza freatică și să îmbunătățească protecția împotriva incendiilor prin instalarea hidranților. Durata de viață estimată pentru rețele este de cel puțin 50 de ani.
Implementarea este estimată la aproximativ 12 luni de la obținerea avizelor și autorizațiilor. Printre documentele necesare se numără acordul de mediu, avizul operatorului de apă S.C. APA CTTA S.A. și autorizația de construire. Proiectul are la bază Certificatul de Urbanism nr. 36 din 10 martie 2026.
Administrație
Mica variantă ocolitoare a Blajului va fi deschisă circulației în jurul datei de 15 octombrie
Mica variantă ocolitoare a Blajului, care face legătura între Tiur și Crăciunelu de Jos, urmează să fie deschisă circulației în jurul datei de 15 octombrie 2026. Anunțul a fost făcut miercuri, 7 octombrie, de primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Potrivit edilului, lucrările sunt aproape de finalizare. Au fost realizate marcajele rutiere pe una dintre părțile drumului, urmând să fie finalizate și pe cealaltă parte. Mai trebuie montate indicatoarele rutiere și efectuată recepția lucrării.
Pe traseu vor fi impuse o limită de viteză de 50 km/h și o restricție de tonaj de 7,5 tone. Primarul a precizat că drumul a fost realizat în aproximativ trei-patru luni și reprezintă primul pas în planul de descongestionare a traficului din Blaj.
Varianta ocolitoare de mari dimensiuni, aflată în proiect, ar urma să fie finalizată în iunie-iulie 2027, potrivit estimării primarului. Totodată, săptămâna viitoare sunt programate să înceapă lucrările la culoarul de mobilitate de pe străzile Clujului, Gheorghe Doja și Avram Iancu, precum și la parcarea de tip „park & ride” și depoul pentru autobuze.
Noua legătură rutieră ar urma să scurteze drumul către Alba Iulia pentru locuitorii Blajului și ai localităților de pe Valea Secașelor, oferindu-le totodată o rută alternativă la trecerea de cale ferată din Crăciunelu de Jos.
Administrație
Noua Bibliotecă Municipală din Blaj, aproape de finalizare
Lucrările la noua Bibliotecă Municipală din Blaj sunt pe ultima sută de metri. În exterior se amenajează terenul din jurul clădirii, se montează gazonul și se finalizează lucrările la stâlpii de iluminat. La interior mai sunt de realizat intervenții la instalațiile de curenți slabi și de montat mobilierul.
Potrivit primarului Gheorghe Rotar, recepția lucrărilor ar putea începe în aproximativ 10–15 zile. Ulterior, fondul de carte va fi mutat în noua clădire, iar spațiile vor fi pregătite pentru public. Data deschiderii nu a fost stabilită, deoarece durata aranjării cărților și a amenajării depozitelor nu a fost încă stabilită.
Primarul Gheorghe Rotar a descris biblioteca drept „o investiție importantă pentru viața culturală a Blajului, realizată cu fonduri europene”.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


