Rămâi conectat

Actualitate

Scrisoarea Pastorală de Paști a Cardinalului Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică

Publicat

în

† Cardinal Lucian

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,

Arhiepiscop și Mitropolit

al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,

Arhiepiscop Major

al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,

în deplină comuniune de credinţă

cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,

cuvioşilor călugări şi călugăriţe,

 iubiţilor credincioşi greco-catolici

şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

 

Iubiți credincioși,

De două milenii încoace, Isus Cristos Cel Înviat luminează întunecimile omenirii întregi. Cu puterea Lui se nimicește frica oamenilor de-a lungul veacurilor și se spulberă neîncrederea celor care se îndoiesc: „Nu vă temeți… Eu sunt cu voi”. Sărbătoare a Sărbătorilor, Învierea Domnului este momentul suprem de har și de înnoire ce ne provoacă și ne cheamă să aprofundăm temeliile credinței noastre. Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, Învierea Domnului este piatră de poticnire pentru toți cei care, neputând cuprinde taina și planul de mântuire hotărât de Dumnezeu, preferă să se refugieze în agnosticism sau în superstiție. Este și astăzi prilej de sminteală pentru cei ce ajung să respingă tot ceea ce rațiunea lor, limitată de condiția umană, nu poate să înțeleagă și să pătrundă.

Noi în schimb, ucenici ai Celui Înviat, ne-am regăsit în biserică de-a lungul Săptămânii Mari, pentru a medita la misterul mântuirii și la profunda legătură cu viața noastră concretă. Am meditat la rugăciunea lui Isus în Grădina Măslinilor și apoi la tăcerea Lui în fața lui Pilat și a Sinedriului. Am fost alături de El la Ana și la Caiafa. Am urmat-o pe Maica Durerilor, însoțindu-și Fiul spre patimă. L-am părăsit și noi, cu toții, precum Apostolii, cuprinși de frică și de îndoială, și ne-am ascuns în gălăgia satelor și a orașelor noastre, pentru a nu mai auzi strigătele mulțimii, și nici biciuirile din curtea atâtor succesori moderni ai lui Pilat. L-am urmat pe calea Crucii Lui, dar de departe, înspăimântați fiind de ceea ce se întâmplă, și ne-am gândit la crucile noastre. Priveam la ramurile de finic care zăceau încă pe jos de duminica trecută și nu ne venea să credem că de la „Osana” până la „Răstignește-L”, nu e decât un mic pas, în Evanghelie ca și în viața noastră. Copleșiți de spaimă, am rostit poate și noi de multe ori acea josnică minciună, că nu avem alt împărat decât numai pe Cezarul. „Săvârșitu-s-a”, a strigat Cel Răstignit și noi i-am cântat Prohodul, înfricoșați văzând cum Cel ce este Viață, în mormânt se pune. Am auzit tânguirea Bisericii în Sâmbăta cea Sfântă, îndemnându-ne: „Să tacă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur, și nimic pământesc întru sine să nu gândească” și am stat astfel împietriți în fața lespezii celei de piatră care Îi pecetluia mormântul, acolo, în grădina unde totul părea că s-a sfârșit. Acea noapte însă, avea să fie diferită de toate celelalte nopți: noaptea eliberării, noaptea biruinței, în care Isus cu moartea Lui, moartea noastră a călcat-o. Ceva cu totul extraordinar și cu totul de neînțeles s-a petrecut în acel mormânt nou, tăiat în stâncă, în care giulgiul și marama poartă pe vecie pecetea unei Lumini care a imprimat pe pânză în mod inexplicabil un Chip.

Iubiți frați și surori în Cristos,

Sfântul Părinte Papa Francisc, în Mesajul de Paști din anul trecut spunea: „noi, creștinii credem și știm că învierea lui Cristos este adevărata speranță a lumii, cea care nu dezamăgește. Este puterea bobului de grâu, cea a iubirii care se coboară și se dăruiește până la capăt și care reînnoiește cu adevărat lumea”.

Isus cel Înviat o trimite pe Maria să vestească ucenicilor și prin ei nouă tuturor, că misiunea Lui continuă prin cei ce cred și îi acceptă Cuvântul: „Mergi la frații Mei și le spune: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” (In. 20,17). De aceea şi noi, „având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte” (Ev 12,1). De la Diaconul Ștefan și până la episcopii noştri greco-catolici, aceasta este credința noastră. Exemplul lor trebuie să ne întărească şi pe noi astăzi, când ne pregătim să îl întâmpinăm pe Sfântul Părinte Papa Francisc care pe 2 iunie 2019 îi va beatifica la Blaj pe martirii noștri uciși din ură față de credință. „Dacă vă urăşte pe voi lumea să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât… Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni” (In 15,18.20). Se cuvine ca mărturia lor să fie călăuză și speranță noilor generații, spre întărire în vremurile tulburi pe care le trăim. Jertfa lor, sângele lor vărsat din dragoste pentru Cristos și pentru Biserică, pune în lumină importanța martiriului și a jertfei într-o societatea lichidă și permisivă ca și cea în care trăim.

Episcopii greco-catolici au acceptat martiriul, alegând calea cea grea, dar recunoscând în aceasta glasul și voia Divinului lor Învățător. Ei știau că Biserica lor nu avea cum să fie nimicită, ci va dăinui în ciuda oricăror calcule, uneltiri și strategii. În felul acesta, ei au asigurat continuitatea Bisericii lor în cel mai sigur mod posibil, încredințați fiind de cuvântul Celui care ne-a făgăduit că Biserica cea adevărată nu va fi biruită nicicând.

Iubiți credincioși,

Învierea lui Isus este adevărata speranță a lumii. Nu este un optimism gol de sens, ci este certitudinea că moartea nu mai reprezintă ultimul cuvânt al existenței oamenilor. Există ceva care trece dincolo de mormânt: este cuvântul Învierii. Alături de Maica Sfântă și de Biserica întreagă, primim lumină de la Cel care ne îndeamnă: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”, spre a ne împărtăşi cu toţii din bucuria cea mare a Învierii Sale.

Dimpreună cu Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Vă doresc tuturor sărbători pascale binecuvântate.

Cristos a înviat!

Adevărat a înviat!

 

† Cardinal Lucian

Arhiepiscop și Mitropolit

Arhiepiscop Major

Dată în Blaj, la 28 Aprilie,

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos

Anul Domnului 2019


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bărbat de 59 de ani din Blaj, reținut după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie de peste 3 g/l

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Blaj, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de polițiștii rutieri conducând sub influența alcoolului. Analizele de sânge au indicat o alcoolemie de 3,08 g/l la prima probă și 2,84 g/l la cea de-a doua.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 28 octombrie 2026, când polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Eroilor. La volan se afla un bărbat de 59 de ani.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Municipal Blaj, unde i-au fost recoltate probe biologice. Rezultatele analizelor au confirmat o alcoolemie de 3,08 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,84 g/l la cea de-a doua.

În urma constatărilor, la data de 29 octombrie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 30 octombrie 2026, procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările continuă.


Citește mai mult

Actualitate

Joi, 5 noiembrie 2026: Consultații oftalmologice gratuite la Blaj

Publicat

în

Locuitorii municipiului Blaj vor putea beneficia de consultații oftalmologice gratuite joi, 5 noiembrie 2026, în cadrul campaniei naționale „Ai grijă de ochii tăi”.

Consultațiile vor avea loc la Pensiunea Montana Popa din Blaj, unde participanții vor putea beneficia de servicii pentru determinarea dioptriilor necesare ochelarilor.

Pe lângă consultațiile gratuite, organizatorii anunță și oferte speciale pentru achiziționarea ochelarilor de vedere.

Ce facilități sunt oferite în cadrul campaniei:

  • Consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor;
  • Posibilitatea achitării ochelarilor în două rate;
  • O lentilă gratuită la achiziționarea lentilelor bifocale sau progresive;
  • Reducere de 20% pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani;
  • Reducere de 10% pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani.

Persoanele interesate sunt încurajate să își programeze consultația telefonic, la numerele 0721 382 962 sau 0761 260 296.

Campania „Ai grijă de ochii tăi” urmărește să faciliteze accesul populației la servicii de evaluare a vederii și să încurajeze prevenția și grija pentru sănătatea oculară.

 

Constantin PREDESCU


Citește mai mult

Actualitate

Anunț de mediu – 28 octombrie 2026: Solicitare emitere acord de mediu pentru proiectul „Construire rigolă și podețe pe strada Morii, din localitatea Bucerdea Grânoasă”

Publicat

în

Solicitare emitere acord de mediu pentru proiectul „Construire rigolă și podețe pe strada Morii, din localitatea Bucerdea Grânoasă”

Comuna Bucerdea Grânoasă anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire rigolă și podețe pe strada Morii, din dreptul imobilului cu nr. 1 până în dreptul imobilului cu nr. 4”, propus a fi amplasat în Comuna Bucerdea Grânoasă, sat  Bucerdea Grânoasă, str. Morii nr. 1-4, titular Comuna Bucerdea Grânoasă.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul DJM Alba din Alba Iulia, str. Lalelelor nr. 7B, jud. Alba și la sediul sediul Primăriei Bucerdea Grânoasă, în zilele de luni – joi, între orele 9.00 – 14.00, și vineri, între orele 9.00 – 13.00.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul DJM Alba.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj