Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Școala Altfel „Să știi mai multe, să fii mai bun!” a continuat la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” din Blaj cu Ziua Porților Deschise

Publicat

în

Astăzi, 2 noiembrie 2017, Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj a îmbrăcat haine de sărbătoare așteptându-și oaspeții. Astăzi a fost ziua în care cei interesați au putut vizita școala, au cerut și au primit informații cu privire la activitățile educative care se desfășoară în incinta acestei unități de învățământ. Ziua Porților Deschise a oferit șansă tuturor de a afla lucruri noi despre una dintre școlile Blajului.

Încă de la primele ore ale zilei liceul a fost vizitat de către elevii claselor a VIII-a, a școlilor gimnaziale din Blaj și împrejurimi, însoțiți de profesorii diriginți. Aceștia au fost întâmpinați de către cadrele didactice ale Liceului Tehnologic care le-au prezentat o mică parte a clădirii și i-au condus spre bibliotecă unde oaspețiilor le-a fost prezentat un material power point însoțit de explicațiile necesare pentru ca aceștia să fie la curent cu istoricul școlii, respectiv cu ceea ce se întâmplă în prezent în această unitate de învățământ. Elevii au primit pliante cu oferta educațională,  ulterior fiind conduși prin clădirea liceului unde au putut vedea laboratoare, săli de clasă și totodată grădina botanică a școlii. Liceul Tehnologic ,, Ștefan Manciulea” Blaj dispune de cea mai veche grădină botanică din lume, înființată pe lângă o școală secundară, datând din anul 1881.

Oferta educațională pentru anul școlar 2018-2019:

Liceu zi:

  • profil servicii- specializare – Tehnician în activități economice ( clasa a IX-a -28 locuri)
  • profil resurse naturale și protectia mediului – specializare – Tehnician hoticultor (clasa a IX-a – 28 locuri)

Liceu seral:

  • profil resurse naturale și protecția mediului – specializări – Tehnician hoticultor ( clasa a IX-a -28 locuri)
  • Tehnician horticultor ( clasa a XI-a rută directă – 28 locuri)
  • Tehnician analiză produse alimentare ( clasa a XI-a rută directă 28 locuri)

Învățământ profesional de 3 ani:

  • domeniul industrie alimentară – specializare-brutar-patiser-preparator produse făinoase (clasa a IX-a -14 locuri)
  • domeniul comerț -specializare – comerciant- vânzător (clasa a IX-a – 14 locuri)

             Stagii de pregătire practică  (SPP) – domeniul comerț – specializare- comerciant vânzător (28 locuri, absolvenți clasa a X-a)

             Învățământ post liceal – domeniul agricol – specializare- tehnician protecția plantelor (an 1-28 locuri)

              Programul ,, A Doua  Șansă” (an 1 – 18 locuri pentru absolvenți ai ciclului primar)

În final conducerea școlii reprezentată de domnul director Ioan Marcu și doamna director adjunct Elena Drăgan a mulțumit oaspețiilor pentru vizită, transmițându-le că îi așteaptă cu drag pe cât mai mulți dintre ei pentru a deveni elevi ai acestei școli începând cu anul școlar 2018-2019. De asemenea conducerea liceului mulțumește tuturor cadrelor didactice implicate astăzi în această activitate și le urează un an școlar plin de reușite.

Text și foto prof. Ioana Handrea


Învățământ-Cultură

Colindul românesc, comoară a patrimoniului cultural. Întâlnire cu prof. univ. dr. Ioan Bocșa, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” a găzduit vineri, 23 octombrie 2026, un workshop dedicat colindului tradițional românesc, desfășurat în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale ale colindei tradiționale românești”, inițiat de Fundația Culturală TerrArmonia și susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa.

Evenimentul a oferit participanților ocazia de a descoperi semnificațiile culturale și spirituale ale colindelor, precum și rolul acestora în conservarea și transmiterea patrimoniului tradițional românesc către noile generații.

Programul a fost susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa, care a împărtășit din experiența și cunoștințele sale în domeniul folclorului, și de interpretările Ansamblului Icoane. Prin intermediul cântecului tradițional, participanții au fost invitați să redescopere valorile, simbolurile și reperele identitare păstrate de-a lungul generațiilor.

Reprezentanții Colegiului au adresat mulțumiri profesorului Ioan Bocșa pentru contribuția sa la desfășurarea activității, precum și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.

Astfel de inițiative culturale contribuie la promovarea tradițiilor românești și la consolidarea legăturii dintre generații, evidențiind importanța păstrării și valorificării moștenirii spirituale naționale.

Prin acest eveniment, Blajul își reafirmă deschiderea față de proiectele dedicate culturii și educației, care aduc în prim-plan autenticitatea tradițiilor românești și rolul lor în formarea identității culturale.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Școlile Blajului, celebrate la o conferință județeană dedicată educației și culturii

Publicat

în

Conferința județeană „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor” a reunit, în sala festivă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, profesori, invitați și elevi, în preajma zilei de 11 octombrie, când sunt marcate Ziua Școlii Ardelene și Ziua Școlilor Blajului.

Evenimentul a adus în prim-plan valorile Școlii Ardelene și rolul dascălului în formarea și inspirarea generațiilor tinere. Programul a cuprins un discurs intitulat „Școlile Blajului: de la «fântânile darurilor» la noile frontiere ale educației”, lansarea volumului „Școala muzicală blăjeană” și prezentarea proiectului județean „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor”.

Momentele artistice au completat programul conferinței: copiii au interpretat cântece, iar acordurile de orgă au contribuit la atmosfera evenimentului. Au participat corul „Prietenii muzicii”, elevele Anastasia Bunea și Teodora Frățilă, de la Școala Gimnazială nr. 13 din Sibiu, precum și invitații și organizatorii manifestării.

Organizatorii au adresat mulțumiri părintelui dr. Cristian Barta, autorilor Adrian și Carmen Solomon, lui Ioan Mihălțan, profesoarei Cosmina Barna și dirijoarei Mirela, alături de toți cei care au contribuit la desfășurarea conferinței.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Noul an universitar 2026-2027 a fost deschis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj

Publicat

în

Noul an academic 2026–2027 a fost deschis oficial, duminică, 27 septembrie 2026, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Blaj, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și la Seminarul Teologic Greco-Catolic Intereparhial Blaj.

Evenimentul a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. La celebrare au participat preoți profesori, formatori și colaboratori ai celor două instituții, precum și studenți înscriși la programele de licență, masterat și doctorat și seminariștii blăjeni.

Pornind de la Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, „Pescuirea minunată”, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre importanța încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu, dincolo de propriile experiențe și limite.

„Suntem chemați – studenți, profesori și noi cu toții – să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Isus chiar mai mult decât în propria noastră experiență”, a transmis episcopul auxiliar.

În cuvântul de învățătură, acesta l-a prezentat pe apostolul Petru drept imaginea omului care își cunoaște meseria, experiența și limitele, dar care descoperă că adevăratul rod nu vine întotdeauna din propriile puteri. Deși pescuise întreaga noapte fără rezultat, Petru a acceptat îndemnul lui Isus: „La cuvântul Tău voi arunca mrejele”.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a subliniat importanța noului început pentru studenți și seminariști.

„Începe un nou an universitar în care tinerii care se pregătesc în vederea preoției, dar și laicii care doresc să-și aprofundeze credința, încep un nou drum. Și întotdeauna începutul unui astfel de drum trebuie să fie însoțit de rugăciune”, a spus pr. Cristian Barta.

Acesta a mai arătat că studiul teologiei presupune nu doar lectură și rațiune, ci și credință, precum și angajamentul de a urma calea sfințeniei și a slujirii.

Noul an universitar a început, la Blaj, sub semnul rugăciunii și al dorinței de a continua formarea teologică și umană a studenților și seminariștilor.

 

Nicu GOGA


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj