Învățământ-Cultură
Sâmbătă, 25 ianuarie 2020: Echipa de robotică a Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj organizează „RUBIX DEMO”

Vor concura 17 echipe din toata țara, participante la competiția de robotică „First Tech Challenge” România. Vom organiza meciuri demonstrative între roboți și toți veți avea ocazia să urmariți cum se desfășoară cu adevărat un astfel de meci și să simțiți spiritul acestei competiții.
Evenimentul va fi însoțit și de o strângere de fonduri pentru Eliana, o fetiță cu două tumori pe creier care are nevoie de 100.000 de euro pentru tratament, iar împreună vrem să o ajutăm cât mai mult posibil.
RUBIX DEMO va avea loc cu sprijinul conducerii Colegiului Național ”Inochentie Micu Clain”, director prof. Ioan Tomoiagă și al unor sponsori locali: Salon AnaDona, Hotel Târnavele, Pati Doina, Apidava cărora le mulțumim pentru implicare.
Vă așteptăm în număr cât mai mare începând cu ora 10:00 la sala de sport a colegiului pentru a cunoaște o parte dintre echipele de robotică din România și a le susține în încercarea de a câștiga finala competiției RUBIX DEMO.
Învățământ-Cultură
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, recunoscut drept „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj a primit recunoașterea de „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”, în cadrul Congresului UNMUTE, desfășurat în perioada 17-19 iulie 2026, la București.
Evenimentul a reunit 34 de unități de învățământ implicate în proiectul Incubatorul Civic Digital, un program național dedicat educației democratice și cetățeniei digitale.
Colegiul din Blaj a fost reprezentat de o delegație formată din trei cadre didactice – prof. Rodica Matei, prof. Szasz Emilia și prof. Diana Aftenie – și trei elevi de liceu: Daria Bărbat, Alissia Szabo și Matei Aftenie.
Atelierele congresului s-au desfășurat la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica București și au marcat încheierea proiectului Incubatorul Civic Digital, implementat pe parcursul a trei ani. Inițiativa a fost dezvoltată de Școala de Valori București, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și Asociația TechSoup România, cu sprijinul Fundației Botnar.
La Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, programul s-a desfășurat în perioada 2023-2026, sub coordonarea profesoarei Diana Aftenie. Proiectul a avut ca obiectiv promovarea cetățeniei digitale, a educației democratice și a utilizării responsabile a tehnologiei în mediul școlar.
Potrivit reprezentanților colegiului, Congresul UNMUTE a reunit profesori, elevi, directori de școli, cercetători și lideri educaționali din întreaga țară. Participanții au discutat despre viitorul educației, participarea democratică în școli și folosirea responsabilă a inteligenței artificiale în procesul educațional.
„Participarea la acest congres reprezintă o nouă oportunitate de dezvoltare profesională, pe care o vom valorifica în continuarea proiectelor dedicate educației democratice și cetățeniei digitale din școala noastră”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj.
Învățământ-Cultură
Zece elevi de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj au obținut nota 10 la Bacalaureat. Rata de promovare a depășit 94%
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj se numără și în acest an printre unitățile de învățământ cu rezultate foarte bune la examenul național de Bacalaureat. După afișarea rezultatelor finale, în urma soluționării contestațiilor, rata de promovare înregistrată de colegiu este de 94,57%.
Conducerea instituției a transmis un mesaj de felicitare pentru absolvenți, subliniind că rezultatele sunt rodul muncii depuse de elevi pe parcursul anilor de liceu.
„Ne bucurăm de rezultatele obținute de întreaga generație și apreciem efortul, consecvența și implicarea fiecărui absolvent. În spatele acestor rezultate se află ani de muncă, momente de provocare depășite și încrederea de a merge mai departe cu propriile forțe”, au transmis reprezentanții colegiului.
Un motiv de mândrie îl reprezintă și cele zece note de 10 obținute de absolvenți la probele scrise ale examenului de Bacalaureat.
La proba de Matematică, nota maximă a fost obținută de:
- Chelarescu Theodora-Maria;
- Dehelean Medeea-Diana;
- Melente Anda;
- Stroia Andrei;
- Trîmbițaș Henrietta.
La Informatică, au obținut nota 10:
- Melente Anda;
- Muntean Ioana-Vanesa;
- Petruța Gabriel;
- Șilean Raul-Cristian.
La proba de Biologie, nota 10 a fost obținută de:
- Popa Carmen-Denisa.
„Aceste performanțe reflectă seriozitatea, consecvența și nivelul de pregătire al elevilor, fiind răsplata unui efort susținut și a dorinței de a-și valorifica pe deplin potențialul”, au mai transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.
Învățământ-Cultură
Performanță deosebită obținută de Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, la etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”
Între 26 și 30 mai 2026, elevii Foca Sara (X D), Sărătean Andrei (X D) și Baba Bogdana (X C) au reprezentat cu o demnitate exemplară nu doar colegiul, ci și întreg județul Alba la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” (Secțiunea I), desfășurată la Târgu Mureș.
Parcursul lor a fost unul cu adevărat remarcabil. După o fază a grupelor extrem de disputată, în care au învins echipe puternice din Vaslui, Vrancea și au reușit o victorie strălucită în fața reprezentativei din Cluj (una dintre marile favorite ale competiției), tinerii noștri s-au calificat în faza eliminatorie de pe o poziție de top, într-un turneu de un nivel valoric extraordinar de ridicat.
Deși drumul lor în competiție s-a oprit în optimi în fața echipei din Hunedoara, elocința, maturitatea și fair-play-ul lor nu au trecut neobservate. Juriul i-a recompensat cu un Premiu Special, o recunoaștere directă a modului în care au impresionat arbitrii prin coeziune și un spirit de echipă desăvârșit – demonstrând că, dincolo de argumente, dezbaterile sunt despre unitate și respect.
„Suntem profund mândri de voi și de modul în care ați onorat numele școlii noastre! Alese mulțumiri și felicitări cadrelor didactice coordonatoare, prof. Solomon Adrian și prof. Comșa Ana, pentru dăruirea, ghidarea și dedicarea extraordinară cu care i-au susținut pe drumul spre excelență!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.
-
Din Județacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 10 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 4 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 săptămâni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


