Sport
Remiză echitabilă în “Mica Romă”: CIL Blaj – Inter Ciugud 1-1 (1-0)

Gazdele au deschis scorul prin golgheterul Comănici (4), iar exprimentatul S. Mărginean a restabilit egalitatea după pauză (49). Revenit pe propria arenă, după etapa de suspendare, CIL a dominat primul mitan, iar vizitatorii au fost mai periculoși în actul secund.
Alte rezultate din cadtrul etapei a XIII-a:
• Viitorul Sântimbru – Olimpia Aiud 2-1 (1-1): Al. Cioară (10, 49), Oniga (25).
Meciul de la Sântimbru a fost unul plin de scântei, Felindean fiind eliminat în minutul 82, iar colegii acestuia Cotoară şi A. Bălan au văzut cartonaşul roşu după fluierul final al arbitrului. “În urma prestaţiei de astăzi a brigăzii de arbitri am decis să îmi dau demisia din funcţia de preşedinte al acestei echipe, fiind urmat de delegatul echipei, Nicu Sasu. Au fost acordate 3 cartonaşe roşii în tabăra noastră într-un mod abuziv şi nu ni s-au acordat două penalty-uri clare”, a punctat Neluţu Demeter – preşedintele echipei Olimpia Aiud.
• FC Miceşti – CSO Cugir 5-0 (3-0). Au marcat: Barna (17), Vonya (23), Pop (26), Brânză (85), D. Chirilă (90). Elevii lui Fane Fogoroși s-au distrat cu “lanterna roşie” şi au legat al doilea succes după victoria cu Olimpia Aiud.
• CS Ocna Mureş – Cuprirom Abrud 1-0 (1-0). A marcat: Brudan (18). Radu Coroiu şi-a mobilizat exemplar elevii care au reuşit 10 puncte în 4 etape şi au înregistrat a 3-a victorie consecutivă.
Etapa a XIII-a, program: ora 14.30: Dalia Sport Daia Română – Performanţa Ighiu, Euro Şpring – Mureşul Vinţu de Jos, Energia Săsciori – Şurianu Sebeş, ACS Pianu – Rapid CFR Teiuş.
Sport
Cubaneza Gretell Moreno, noua coordonatoare a Volei Alba Blaj în sezonul 2026/2027
Cubaneza Gretell Moreno, o cubaneză de 28 ani, ultima dată la Volley Mulhouse Alsace, este noul coordonator al Volei Alba Blaj în sezonul 2026/2027.
Gretell Moreno este de două sezoane în Franța (2024/2025, la Nancy), iar anterior a fost la Ujpesti (Ungaria) și VK Kralovo Pole (Cehia). Jucătoarea provenită din țara din nordul Americii Centrale va avea concurentă pe post o altă voleibalistă adusă în această pauză, brazilianca Kenya Malachias (25 de ani, Batavo MacKenzie, la prima aventură în Europa)
Volei Alba Blaj își păstrează vedetele: universalul Vittoria Piani, liberoul Diana Vereș și centrul Viktoria Trcol continuând la vicecampioana României și în sezonul 2026/2027. Alături de acestea vor mai rămâne româncele Bianca Grama, Mihaela Otcuparu și Eva Vizitiu, urmând o campanie importantă de transferuri.
Primele nume certe sunt extrema Nelmaira Váldez (Venezuela, 34 de ani, ultima dată la Fluminense FC, Brazilia) și coordonatoarele Kenya Malachias (Brazilia, 25 de ani, Batavo MacKenzie, la prima aventură în Europa) și Gretell Moreno (Cuba, 28 ani), ultima dată la Volley Mulhouse Alsace
• Martinez și Krenicky – în Polonia
În schimb echipa din „Mica Romă” s-a despărțit de Raisa Ioan (la Rapid, după ce fusese anunțată în Italia, la Volley Bergamo 1991) și căpitanul Drussyla Costa, unele dintre cele mai vechi echipiere, cu 4, respectiv 3 ani la Blaj. Plecări certe sunt Evilania Martinez (UNI Opole, Polonia), Ana Escamilla (SMI Roma Volley), Drussyla Costa (Brazilia, Dentil/Praia Clube sau Sesi Volei Bauru), conform site-urilor de specialitate, coordonatoarele Charlotte Krenicky (Sokol & Hagric Mogilno, Polonia) și Marija Miljevic (Zhetysu VK, Kazakstan), plus Jelena Delic, Cristina Pîrv (Corona Brașov). Astfel, Escamilla va evolua în Italia, iar Martinez și Krenicky, în Polonia.
Sport
Blăjeanca Mihaela Blaga, locul 6 la Campionatele Balcanice, în proba de 3000 metri obstacole
Mihaela Blaga, sportivă legitimată la „Mica Romă” Blaj a terminat pe locul 6 la competiția disputată în Grecia, la Volos.
Mihaela Blaga (AC „Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia) s-a clasat pe locul 6 în proba de 3000 metri obstacole, la Campionatele Balcanice de Atletism de la Volos (Grecia). Sportiva din Alba a fost ultima, cu rezultatul 10:37.80, departe de posibilități. Pe podium Andreea Stavilă-Grosu (Moldova) – cu 9:40.41 (PB), Sumeyye Erol (Turcia) – 9:46.21 și Nikoleta Rafailaki (Grecia) – cu 9:58.76 (s-a înregistrat un abandon).
În urmă cu o lună, eleva antrenorei Cristina Man a înregistrat, la Bruxelles, timpul 9:44.16 (record personal), cu aproape un minut mai bun decât în Grecia. Acel rezultat din Belgia este în rankingul de calificare la Europenele de seniori de la Birmingham (10-16 august).
Sport
Performanță pentru fotbalul din „Mica Romă”: CIL Blaj a cucerit trofeul regional al Campionatului Național Under 17
CIL Blaj a realizat un rezultat excelent, echipa din „Mica Romă” câștigând trofeul regional al Campionatului Național Under 17, după ce a învins în finală pe CSȘ Brașovia Brașov cu scorul de 3-0 (2-0).
Pe „CSȘ Blaj” s-a disputat meciul decisiv, adjudecat de gazde, scor 3-0 (2-0), reușite Răhăian (min. 5), Dragomir (min. 8), Popa (min. 88), cu CSȘ Brașovia Brașov.
Blăjenii se numără printre cele 7 echipe din țară învingătoare la acest nivel, s-au bucurat pentru victorie, dar nu pentru trofeu, medalii sau tricouri, acestea nefiind oferite după meci. Sezonul trecut, același rezultat l-a realizat Fortuna Lunca Mureșului, la Under 9.
CIL Blaj: Răzvan Păcurar – Edgar Gabor, Sebastian Rotaru, Rareș Micu-Cristea, Tudor Popa, Alin Răhăian, Dragoș Cristea, Mateo Simu, Andrei Popa, Răzvan Dragomir, Radu Mezei; rezerve Alexandru Ciufudean, Paul Gligor, Richard Szekeli, Mihai Coman, Bogdan Oancea, Dragoș Lozonschi. Antrenor Alin Hancăș, Olimpiu Cucerzan, Daniel Tătar.
-
Din Județacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 8 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 8 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


