Rămâi conectat

Actualitate

Programul serviciilor religioase în Săptămâna Mare şi Săptămâna Luminată, oficiate la Capela Arhiereilor din Blaj

Publicat

în

În Săptămâna Mare, la Capela Arhiereilor din Blaj oficiile religioase vor avea loc, până joi, la ora 08.00. Joi şi vineri, se vor desfăşura de la orele 08.00, 15.00 (vineri) şi 19.00, iar sâmbătă de la ora 08.00.

Slujba Învierii va avea loc duminică, 8 aprilie, de la ora 07.00 şi va fi urmată de Sfânta Liturghie. Luni, 9 aprilie, de la ora 10.00, se va oficia Sfânta Liturghie Arhierească, la care va participa PS Claudiu, Episcopul Curiei. Marţi, 3 aprilie, începând cu ora 18.00, este programată Calea Crucii, cu procesiune, prezidată de PS Claudiu, episcopul Curiei, care se va desfăşura între Capela Arhiereilor şi Catedrala Mitropolitană.

Programul serviciilor religioase în Săptămâna Mare şi Săptămâna Luminată. Parohia Blaj II – Adormirea Maicii Domnului (Capela Arhiereilor Blaj)

Sfânta şi Marea Luni, 2 aprilie

– 07.00: Spovadă;
– 08.00: Liturghia Darurilor Înaintesfinţite;
– 18.00: Spovadă.

Sfânta şi Marea Marţi, 3 aprilie

– 07.00: Spovadă;
– 08.00: Liturghia Darurilor Înaintesfinţite;
– 17.00: Spovadă;
– 18.00: Calea Crucii prin oraș. Se pleacă de la Capela Arhiereilor.

Sfânta şi Marea Miercuri, 4 aprilie

– 07.00: Spovadă;
– 08.00: Liturghia Darurilor Înaintesfinţite;
– 18.00: Spovadă.

Sfânta şi Marea Joi, 5 aprilie

– 07.00: Spovadă;
– 08.00: Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. Slujba spălării picioarelor;
– 19.00: Slujba sfintelor şi mântuitoarelor patimi – Denia celor 12 Evanghelii.

Sfânta şi Marea Vineri, 6 aprilie — zi aliturgică (post şi ajun)

– 07.00: Spovadă;
– 08.00: Orele Împărăteşti (ora IX). Vecernia. (Biserica rămâne deschisă pentru diferite rugăciuni devoţionale);
– 15.00: Calea Crucii;
– 19.00: Denia – Prohodul Domnului nostru Isus Cristos.

Sfânta şi Marea Sâmbătă, 7 aprilie

– 07.00: Spovadă;
– 08.00:Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.

Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor, 8 aprilie

– 07.00: Slujba Învierii;
– 08.00: Sfânta Liturghie.

Luni în săptămâna luminată, 9 aprilie

– 10.00: Sfânta Liturghie Arhierească, la care va participa PS Claudiu, Episcopul Curiei.

Marţi în săptămâna luminată, 10 aprilie

– 08.00: Sfânta Liturghie.

Joi în săptămâna luminată

– 18.00 Adorație Euharistică

Pr. Paroh Cristian Rus


Actualitate

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat. A furat o motocositoare și un generator dintr-o locuință din Ighiu

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Blaj, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat de polițiști pentru furt calificat. Acesta este bănuit că ar fi intrat prin efracție într-un imobil din comuna Ighiu, de unde ar fi furat mai multe bunuri în valoare de 1.800 de lei.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Alba, furtul ar fi avut loc în seara zilei de 7 noiembrie 2026, în jurul orei 21:00. Bărbatul ar fi forțat ușa de acces a imobilului și ar fi sustras o motocositoare și un generator electric.

În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos, bunurile au fost recuperate și restituite proprietarului.

La data de 14 noiembrie 2026, blăjeanul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Ancheta continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.


Citește mai mult

Actualitate

Spitalul Municipal Blaj a achiziționat un ecograf de ultimă generație, cu inteligență artificială, pentru depistarea precoce a cancerului de prostată și a altor tumori

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj beneficiază de un echipament medical de ultimă generație, un ecograf multimodal cu sistem de fuziune imagistică și inteligență artificială, care va permite identificarea și biopsierea cu precizie milimetrică a unor formațiuni tumorale de mici dimensiuni, în special la nivelul prostatei și rinichilor.

Aparatul, în valoare de aproximativ 775.000 de lei (circa 150.000 de euro), a fost achiziționat la solicitarea medicilor urologi și finanțat integral din fondurile proprii ale administrației locale din Blaj. Recepționarea și punerea sa în funcțiune reprezintă un moment important pentru dezvoltarea serviciilor medicale oferite pacienților din municipiu și din întreaga zonă.

Dr. Trifu Dragoș, medic primar urolog în cadrul Spitalului Municipal Blaj, a explicat importanța noii tehnologii, care permite identificarea unor leziuni tumorale ce pot trece neobservate în cazul investigațiilor ecografice convenționale.

Unul dintre principalele avantaje ale echipamentului este posibilitatea suprapunerii imaginilor obținute prin RMN sau CT peste imaginile ecografice în timp real, tridimensional, cu ajutorul inteligenței artificiale. Astfel, medicul poate localiza cu foarte mare precizie zonele suspecte și poate realiza biopsii țintite, inclusiv pentru formațiuni de dimensiuni foarte mici.

„Putem depista cancere incipiente care, uneori, pot scăpa investigațiilor obișnuite sau analizelor de sânge. De exemplu, există pacienți cu PSA în limite normale, dar care pot prezenta noduli prostatici identificați prin alte tehnici imagistice. Prin fuziunea imaginilor RMN sau CT cu ecografia în timp real, 3D, putem ținti cu precizie milimetrică regiunile suspecte și putem preleva probe exact din zonele respective”, a explicat medicul urolog.

Potrivit acestuia, echipamentul nu este destinat exclusiv specialității de urologie, ci poate fi utilizat și de alte specialități chirurgicale, extinzând astfel posibilitățile de diagnostic și tratament ale spitalului.

Reprezentanții administrației locale consideră achiziția una dintre cele mai importante investiții realizate în infrastructura medicală a municipiului Blaj, subliniind că noul aparat are potențialul de a contribui la diagnosticarea timpurie a unor afecțiuni oncologice și, implicit, la salvarea de vieți.

Investiții de 5,5 milioane de lei în Spitalul Municipal Blaj

Achiziția ecografului face parte dintr-un amplu program de modernizare și dotare a Spitalului Municipal Blaj. Potrivit conducerii unității medicale, valoarea totală a investițiilor realizate în anul 2026 se ridică la aproximativ 5,5 milioane de lei.

Printre cele mai importante dotări se numără un nou aparat radiologic, care înlocuiește echipamentul vechi, utilizat timp de aproximativ 10 ani, un ecograf pentru blocul operator, echipamente pentru cardiologie destinate monitorizării funcțiilor vitale, precum și truse laparoscopice pentru secția de ginecologie.

Managerul Spitalului Municipal Blaj, Suciu, a evidențiat importanța acestor investiții, realizate atât pentru modernizarea infrastructurii medicale, cât și pentru îmbunătățirea condițiilor de diagnostic și tratament oferite pacienților.

Prin această nouă achiziție și prin celelalte investiții realizate în 2026, Spitalul Municipal Blaj își consolidează capacitatea de a oferi servicii medicale moderne, apropiind pacienții de tehnologii performante și reducând nevoia deplasărilor către centre medicale universitare pentru anumite investigații și proceduri.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune împotriva migrației ilegale, la Blaj. 19 cetățeni străini, verificați de polițiști

Publicat

în

Polițiștii din Blaj, împreună cu reprezentanții Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a migrației ilegale, pe raza municipiului Blaj.

Activitățile au avut loc joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul orar 10:00–12:00, și au vizat verificarea respectării legislației privind șederea și desfășurarea activităților profesionale de către cetățenii străini.

În cadrul acțiunii, oamenii legii au verificat, prin intermediul aplicației eDAC, 19 cetățeni străini care dețin drept de muncă în România. De asemenea, au fost efectuate controale la trei unități de cazare destinate cetățenilor străini.

Potrivit autorităților, în urma verificărilor nu au fost constatate nereguli.

Totodată, cetățenilor străini le-au fost aduse la cunoștință normele de conviețuire socială și obligațiile pe care trebuie să le respecte pe teritoriul României.

Reprezentanții Poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea migrației ilegale rămânând printre prioritățile instituțiilor implicate.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj