Rămâi conectat

Actualitate

Profofesorul Universitar dr. Sorin Nicu Blaga a susținut la Blaj conferința „Clujul universitar după Marea Unire și Școlile Blajului”

Publicat

în

Profesorul universitar doctor Sorin Nicu Blaga, reputatul medic cardiolog originar din Blaj, a susținut, luni 26 septembrie 2022, conferința „Clujul universitar după Marea Unire și Școlile Blajului”, în cadrul căreia a făcut o scurtă, și foarte convingătoare, istorie a contribuției profesorilor și absolvenților școlilor blăjene la dezvoltarea învățământului universitar clujean românesc.

Manifestarea, desfășurată în prezența Preasfinției Sale Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a avut loc la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj și a făcut parte din seria conferințelor „populare” propuse de AGRU Blaj și Parohia Blaj I.

Medic și absolvent de Conservator, Sorin Nicu Blaga este și un scriitor pasionat de istorie (membru al Societăţii Medicilor Scriitori din România și al Uniunii Internaţionale a Scriitorilor Medici), care, în ceea ce privește Blajul natal, „aduce în atenţie momente istorice care altfel ar fi trecute ușor cu vederea, mai ales de ochii celor mai tineri”, așa cum scria Prof. Dr. Dan L. Dumitrașcu, într-un articol apărut în urmă cu doi ani, în revista „Viața Medicală”, cu ocazia prezentării volumului „Iuliu Haţieganu și pecetea Blajului cărturăresc”, scris de profesorul Blaga, apărut, în 2019, la Editura „Buna Vestire Blaj”. Această caracterizare s-a făcut simțită din plin la conferința de luni, participanții asistând la o lecție de istorie blăjeană foarte bine documentată, prezentată într-un mod captivant și memorabil.

Prin conferința „Clujul universitar după Marea Unire și Școlile Blajului”, pusă de către autor sub semnul unui titlu sugestiv, „La lumina istoriei și adevărului”, Profesorul universitar doctor Sorin Nicu Blaga și-a propus să redea publicului larg adevărata dimensiune, nespusă, a modului în care școlile greco-catolice de la Blaj au participat la dezvoltarea învățământului universitar din spațiul românesc. „Spiritul” școlilor blăjene a stat la temelia „spiritului” universitar românesc, acesta din urmă fiind precedat, în Transilvania, de mai multe momente teologice (cum ar fi înființarea Colegiului Iezuit de la Cluj, întemeierea Blajului românesc de către Episcopul Ioan Inochentie Micu Klein și înființarea la Blaj a primelor școli sistematice cu predare în limba română din Transilvania). Profesorul Blaga a făcut, astfel, o scurtă incursiune prin istorie, prezentând modul în care absolvenții din primele generații ale școlilor blăjene au influențat mediul universitar și cultural din afara Blajului sau Transilvaniei. Au fost amintite personalități precum Ioan Maiorescu, Aron Florian, George Barițiu, Aron Pumnul, Simion Bărnuțiu sau Ioan Bianu, dascăli reprezentativi, care însumau una dintre principalele calități ale școlilor blăjene: absolvenții lor nu erau doar foare buni profesioniști în domeniul în care activau, ci și participanți activi la mișcarea de emancipare politico-socială a românilor din Transilvania. Cu ajutorul lor, au fost redactate documentele manifest Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (1791) și Pronunciamentul de la Blaj (1868), a fost organizată Adunarea de la Blaj (3/15 mai 1848) și au fost înființate Asociația ASTRA (1861) și Academia Română (1866).

În continuare, Profesorul universitar doctor Sorin Nicu Blaga a vorbit despre profesorii și elevii școlilor blăjene care au activat în cadrul Universității Românești din Cluj, în cei peste o sută de ani de la înființarea acesteia (12 mai 1919). Remarcând că toți cei care au coordonat procesul de preluare de către Universitatea din Cluj a patrimoniului administrat de maghiari au fost greco-catolici (Emil Hațieganu, Iuliu Hațieganu, Alexandru Borza, Nicolae Drăganu), profesorul Blaga a menționat și numărul mare de rectori ai Universității din Cluj care au provenit din școlile blăjene. Printre aceștia, exceptând pe Nicolae Drăganu care provenea de la Năsăud, în afara celor enumerați mai sus, se află Camil Sextus Negrea, Ștefan Pașca, Octavian Prie, Octavian Fodor, Augustin Bena, Max Eisikovits, Sigismund Toduță, Emil Negruțiu, Sorin Leon Muntean sau Raul Șorban. În total, Blajul a dat Universității din Cluj 13 rectori, iar României un număr de 82 de profesori universitari (45 la universitățile din Cluj și 37 în alte centre universitare).

În ultima parte a conferinței, reputatul medic cardiolog a vorbit despre două personalități ale școlii medicale clujene care au urmat liceul în școlile blăjene și despre legăturile permanente ale acestora cu Blajul: Iuliu Hațieganu, întemeietorul școlii medicale de medicină internă (printre altele și a parcului sportiv care astăzi îi poartă numele precum și a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, n.r.) și Octavian Fodor, „mentorul și maestrul meu în medicina internă”, întemeietorul învățământului medical modern de gastroenterologie.

Evenimentul de la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore a continuat cu o scurtă prezentare, realizată de către Profesorul universitar doctor Ion Buzași, a volumului „Scriitori teologi blăjeni”, apărut la Editura Buna Vestire Blaj, sub egida Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Volumul, întocmit sub înaltul patronaj al Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, adună, în paginile sale, biografii și date despre scrierile celor mai importanți teologi blăjeni. Cartea va fi lansată oficial în cadrul următoarei conferințe „populare” organizate de AGRU Blaj și Parohia Blaj I.

La finalul manifestării, Preasfinția Sa Cristian i-a adus profesorului Sorin Nicu Blaga salutul și gratitudinea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian pentru activitatea sa în slujba Blajului și și-a exprimat convingerea că „Blajul va rămâne acel laborator care produce oameni valoroși pentru mediul universitar românesc, conform vocației sale de oraș al școlilor”.

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Blaj, prins la volanul unei mașini neînmatriculate pe DN 1, în Miercurea Sibiului

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Blaj, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat pe DN 1, în județul Sibiu.

Incidentul s-a petrecut joi, 15 octombrie 2026, în jurul orei 17:00, în localitatea Miercurea Sibiului, unde polițiștii rutieri au oprit mașina pentru un control.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat sau înregistrat, fapt pentru care au întocmit un dosar penal pe numele șoferului.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj