Rămâi conectat

Actualitate

Primăria Municipiului Blaj începe înscrierile pentru Revelionul Pensionarilor

Publicat

în

revelion-2015Înscrierile pentru Revelionul Pensionarilor se vor derula în intervalul 10 noiembrie – 19 decembrie, la sediul Primăriei municipiului Blaj, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00.

Cei doritori trebuie să prezinte un cupon de pensie emis în acest an, care să ateste inclusiv domiciliul pe raza municipiului şi să achite suma de 40 lei de persoană. Diferenţa de preţ până la valoarea reală a costului va fi suportată din bugetul local pentru fiecare pensionar. În cazul în care într-o familie, unul dintre soţi nu este încă pensionar, atunci acesta va achita contravaloarea sumei de 120 de lei.
„Nu este pentru prima dată când organizăm o asemenea acţiune. Tradiţia persistă pentru că sunt foarte mulţumit de reacţia participanţilor. Sute de pensionari din Blaj au beneficiat anul acesta de  diferite programe ale primăriei, programe care reflectă respectul şi interesul pe care îl arătăm zilnic acestei categorii de vârstă”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Este pentru al cincilea an consecutiv când Primăria municipiului Blaj organizează, chiar la trecerea dintre ani, un eveniment dedicat în exclusivitate pensionarilor. Anul trecut, la Revelionul pensionarilor organizat la Căminul Cultural Tiur, au participat 280 de blăjeni.

D. M. S.


Actualitate

Angajată minoră a unui local din Blaj, amendată cu 5.000 de lei de ITM. Instanța a înlocuit sancțiunea cu un avertisment

Publicat

în

O tânără care lucra la un local din Blaj a fost amendată de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) cu 5.000 de lei, după ce a refuzat să completeze fișa de identificare solicitată de inspectorii aflați în control. Judecătoria Blaj a menținut legalitatea procesului-verbal, însă a apreciat că sancțiunea aplicată a fost disproporționată și a înlocuit amenda cu un avertisment scris.

Incidentul a avut loc în timpul unui control inopinat efectuat de inspectorii de muncă la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Blaj. Aceștia au identificat, cu sprijinul polițiștilor locali, o tânără care desfășura activitate de barman.

Inspectorii i-au solicitat să completeze o fișă de identificare, însă aceasta a refuzat, consemnând pe document mențiunea „refuz să completez”. În urma refuzului, ITM a întocmit procesul-verbal de contravenție și a aplicat amenda de 5.000 de lei, reprezentând minimul prevăzut de Legea nr. 108/1999 pentru împiedicarea activității de control.

Tânăra a susținut că a acționat la indicațiile administratorului

Angajata a contestat sancțiunea în instanță și a susținut că nu a refuzat completarea fișei din proprie inițiativă. Potrivit acesteia, administratorul societății i-ar fi cerut telefonic să nu semneze niciun document, pe fondul unui conflict anterior cu ITM.

Tânăra a mai afirmat că inspectorii nu i-ar fi prezentat legitimațiile de control și a invocat existența unei constrângeri morale și a unei erori de fapt. În consecință, aceasta a solicitat anularea procesului-verbal sau, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu un avertisment.

De cealaltă parte, ITM a susținut că procesul-verbal a fost întocmit în mod legal. Instituția a precizat că, în timpul controlului, administratorul societății ar fi refuzat să pună la dispoziție documentele solicitate și le-ar fi cerut angajaților să nu colaboreze cu inspectorii până la sosirea avocatei firmei.

Potrivit susținerilor ITM, reprezentanta juridică a societății le-ar fi reproșat inspectorilor că verificarea ar avea un caracter personal, în contextul unui litigiu anterior câștigat de societate împotriva instituției.

Instanța: refuzul a fost dovedit, dar amenda a fost disproporționată

Judecătoria Blaj a apreciat că fapta contravențională a fost dovedită. Refuzul tinerei de a completa fișa de identificare a fost confirmat atât prin înscrisurile aflate la dosar, cât și prin declarația unui martor.

Instanța a avut în vedere inclusiv declarația administratorului societății, care a recunoscut că le-a solicitat angajaților să nu ofere informații inspectorilor de muncă.

Judecătorii nu au considerat însă că invocarea constrângerii morale și a erorii de fapt poate înlătura răspunderea contravențională. Simpla teamă de pierderea locului de muncă sau existența unui raport de subordonare față de angajator nu reprezintă, în sine, o constrângere de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei.

Cu toate acestea, instanța a apreciat că amenda de 5.000 de lei nu este proporțională cu circumstanțele concrete ale cazului.

Era minoră la momentul faptei

Un element important avut în vedere de instanță a fost faptul că tânăra era minoră la data săvârșirii faptei. Judecătorii au mai ținut cont de raportul de subordonare față de angajator, de faptul că aceasta a acționat la indicațiile administratorului și că nu mai fusese sancționată contravențional anterior.

În aceste condiții, Judecătoria Blaj a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea amenzii de 5.000 de lei cu sancțiunea avertismentului scris.

Hotărârea a fost pronunțată în data de 14 iulie 2026 și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.


Citește mai mult

Actualitate

Miercuri, 19 august 2026: Campania „Ai Grijă de Ochii Tăi” revine la Blaj. Consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor

Publicat

în

Locuitorii din Blaj sunt așteptați miercuri, 19 august 2026, la Pensiunea Montana Popa, unde se va desfășura o nouă acțiune din cadrul Campaniei Naționale „Ai Grijă de Ochii Tăi”. Participanții vor beneficia de servicii gratuite de evaluare a sănătății vizuale și de informații privind soluțiile optice potrivite pentru nevoile lor.

Campania se adresează atât tinerilor, cât și persoanelor vârstnice și urmărește să încurajeze controalele oftalmologice regulate și depistarea din timp a problemelor de vedere.

În cadrul acțiunii sunt oferite consultații gratuite, sprijin pentru corectarea viciilor de refracție și recomandări privind alegerea ramelor și lentilelor. Potrivit organizatorilor, ramele sunt oferite gratuit, participanții urmând să achite doar costul lentilelor. Plata acestora poate fi făcută în două rate.

De asemenea, sunt disponibile reduceri în funcție de vârstă: persoanele cu vârsta de peste 50 de ani beneficiază de o reducere de 20%, iar cele de peste 40 de ani de o reducere de 10%.

Organizatorii atrag atenția că simptome precum oboseala oculară, senzația de usturime după utilizarea îndelungată a dispozitivelor cu ecran sau scăderea treptată a acuității vizuale nu ar trebui ignorate. Monitorizarea periodică a vederii poate contribui la identificarea din timp a unor probleme oftalmologice.

Persoanele interesate să participe la acțiunea de la Blaj se pot programa la numerele de telefon 0723 594 078 și 0723 594 154.

 

Constantin PREDESCU


Citește mai mult

Actualitate

Între 2 și 6 septembrie, Blajul găzduiește Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur”, cel mai mare festival-concurs de folclor din România

Publicat

în

Blajul se pregătește pentru una dintre cele mai importante întâlniri ale toamnei cu folclorul românesc. Palatul Cultural va găzdui cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”, care, de peste două decenii, aduce în fața publicului mari nume ale cântecului popular românesc și oferă tinerilor interpreți aflați la început de drum întâlnirea cu o scenă care a consacrat artiști de renume.

În centrul programului se află concursul de interpretare vocală și instrumentală, în cadrul căruia 20 de tineri interpreți își vor prezenta cântecele și portul popular în fața unui juriu de specialitate. Participarea la Strugurele de Aur înseamnă șansa de a urca pe o scenă prestigioasă, de a cânta alături de Orchestra JIDVEI-România și de a fi privit de întreaga țară, concursul fiind transmis în direct de Televiziunea Română. Premiile acestei ediții au o valoare de peste 60.000 de lei.

Pe parcursul celor trei seri, publicul din Blaj îi va putea vedea în recital pe Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Nicolae Furdui Iancu, Maria Murgoci, Gelu Voicu, Mariana și Adriana Anghel, Antonela și Liviu Buțiu, Eugenia și Anda Horoba, alături de Ansamblul JIDVEI-România, laureați ai festivalului și invitați din comunitățile istorice de români din Serbia, Republica Moldova și Ucraina.

Un moment aparte al ediției va fi Recitalul extraordinar susținut de Ioan Bocșa și Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane”, unul dintre cele mai valoroase repere ale muzicii tradiționale românești.

Festivalul va fi prezentat de Andreea Bogdan și de actrița Miruna Ionescu, iar acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Orchestra JIDVEI-România, dirijată de Radu Dinescu, și de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijată de Alexandru Pal.

Ediția din acest an se desfășoară în parteneriat cu Televiziunea Română, continuând o colaborare de aproape două decenii cu emisiunea Tezaur Folcloric.

Festivalul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Alba, Primăriei Municipiului Blaj și Centrului de Cultură „Augustin Bena”, parteneri care contribuie constant la păstrarea și promovarea culturii tradiționale în județul Alba.

Pe 2, 3 și 4 septembrie, la Palatul Cultural din Blaj vor avea loc serile de concurs, recitaluri și Gala Laureaților, momentul în care vor fi desemnați câștigătorii acestei ediții. Biletele pentru cele trei seri sunt disponibile online.

Povestea continuă apoi în comuna Jidvei. Pe 6 septembrie, laureații și artiștii festivalului se vor reîntâlni în cadrul „Ecoului Galei Laureaților”, o zi de sărbătoare dedicată cântecului popular românesc, cu intrare liberă.

Creat și susținut de Jidvei, festivalul reunește artiști de renume ai folclorului românesc, invitați din comunitățile istorice și cei mai promițători tineri interpreți. Strugurele de Aur pregătește la Blaj trei seri în care cântecul popular și tradițiile vor fi, din nou, în centrul atenției.

Detalii despre program și bilete pe https://eventbook.ro/festival/festivalul-national-de-folclor-strugurele-de-aur.

Programul Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” 2026

Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur” 2026 se desfășoară în perioada 2–6 septembrie, la Blaj și Jidvei. Evenimentul include spectacole de folclor, concursuri de interpretare vocală și instrumentală, Gala Laureaților și recitaluri extraordinare.

Miercuri, 2 septembrie 2026

Ora 17:00 – Palatul Cultural, Blaj

Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Nicolae Furdui Iancu, Maria Murgoci, Maria Rotaru, Alexandru Pal, Roxana Reche, Traian Frâncu, Loredana Streche, Bogdan Toma, Simona Alexandru, Cristina Diaconescu, Ionuț Petreacă, Doriana Talpeș, Marinela Baba, Ansamblul JIDVEI-România, Grupul vocal „Izvoarele” din Blaj, Ansamblul de dansuri „Valea Târnavelor” din Blaj, Fetele de pe Târnave – Alexandra Băcilă, Ina Todoran, Adina Popa, Iulia Schiau, Denisa Balu.

Joi, 3 septembrie 2026

Ora 17:00 – Palatul Cultural, Blaj

Concurs de interpretare vocală și instrumentală

Mariana și Adriana Anghel, Eugenia și Anda Horoba, Radu Dinescu, Cezar Cazanoi, Ovidiu Homorodean, Ioana Maria Ardelean, Grigore Gherman, Nicu Mâță, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Oana Fonț, Nicolae Plută, Ansamblul JIDVEI-România, Leontina Fărcaș și grupul vocal „Muguri de Tezaur”, Zvonko Trailovici din Valea Timocului, Serbia, Grupul vocal „Urmașii lui Ștefan” din Cernăuți, Ucraina, Lavinius Nikolajevic, Sorin Jivcu și Silvia Adamovici din Voivodina, Serbia.

Vineri, 4 septembrie 2026

Ora 17:00 – Palatul Cultural, Blaj

Concurs de interpretare vocală și instrumentală

Gala Laureaților, ediția a XXII-a

Gelu Voicu, Antonela și Liviu Buțiu, Vasile Balogh – Trofeul ediției 2025, Delia Bertea – Premiul I, ediția 2025, Daria Vasile (nai) – Premiul I, ediția 2025, Ansamblul JIDVEI-România.

Recital extraordinar: Ioan Bocșa și Ansamblul de Muzică Tradițională „Icoane”.

Duminică, 6 septembrie 2026

Ora 18:00 – Piața Centrală, Jidvei

Ecoul Galei Laureaților

Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Antonela și Liviu Buțiu, Mariana și Adriana Anghel, Vasile Balogh – Trofeul ediției 2025, Delia Bertea – Premiul I, ediția 2025, Daria Vasile (nai) – Premiul I, ediția 2025, Ioana Teodora Puia, Ansamblul JIDVEI-România, Ansamblul de dansuri „Valea Târnavelor” din Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj