Știri din zonă
Primăria Mihalț a semnat cel mai mare contract de lucrări din istoria comunei, în valoare de peste 13.000.000 de lei
Luni, 11 decembrie 2023, administrația comunei Mihalț a semnat cel mai mare contract de lucrări din istoria localității, unul de peste 13.000.000 de lei. Licitația a fost câștigată de compania de construcții a fraților Marcel și David Florea, născuți și crescuți chiar în Mihalț.
La procedura de achiziție au participat patru firme, cea a foștilor mihălțeni obținând, fără contestații, contractul prin care 15 kilometri și jumătate de drumuri din Mihalț, Cistei și Obreja vor beneficia de ample lucrări de modernizare. Contractul presupune asfalt, trotuare, șanțuri cu rigole și podețe, accese la proprietăți, pentru 37 de tronsoane de străzi rămase nemodernizate în urma celorlalte proiecte deja finalizate. De la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, SC FLOREA GRUP SRL are la dispoziție 12 luni să finalizeze contractul, iar potrivit propriilor declarații date beneficiarului, dacă iarna va fi blândă, fără temperaturi prea joase, șantierul ar putea demara chiar în prima parte a lunii viitoare, în ianuarie 2024.
Banii, care reprezintă aproape dublul întregului buget de venituri al comunei pe anul în curs, provin în proporție covârșitoare de la bugetul de stat, fiind obținuți prin Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, în urma unei cereri de finanțare depuse la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației de către echipa condusă de primarul Flavius Breaz. Din suma totală de aproape 13.600.000 de lei, 12.000.000 de lei reprezintă finanțarea externă, diferența fiind suportată de la bugetul local.
„Deși se află la primul contract de lucrări pe care îl execută acasă, la Mihalț, am toată încrederea în seriozitatea companiei conduse de Marcel și David Florea. În cazul lor, lucrul bine făcut va fi și o chestiune de responsabilitate și mândrie față de familia rămasă aici, față de rude și de întreaga comunitate. În ce mă privește, această nouă investiție în infrastructura rutieră a comunei, cea mai mare de până acum pe un singur contract, îmi arată, încă o dată, că Mihalțul are nu doar o echipă foarte bună în interiorul administrației, dar mai ales o echipă foarte puternică în spate! Și mă refer aici la sprijinul constant oferit de Consiliul Județean Alba, de președintele Ion Dumitrel, împreună cu vicepreședintele Marius Hațegan”, transmite primarul Flavius Breaz.
Știri din zonă
Incendiu la o anexă gospodărească din Veseuș. Intervin pompierii militari din Blaj și SVSU Jidvei
Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Veseuș, comuna Jidvei.
La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă. La operațiune participă și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jidvei.
ACTUALIZARE: „Incendiul se manifestă pe aproximativ 40 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Bărbat de 36 de ani din Cetatea de Baltă, reținut după ce ar fi furat 130 de kilograme de struguri
Un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cetatea de Baltă, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat și amenințare.
Potrivit polițiștilor, în noaptea de 27 spre 28 septembrie 2026, bărbatul ar fi fost surprins de agenții de pază în timp ce sustrăgea struguri dintr-o vie aparținând unei ferme viticole din localitatea Tătârlaua.
În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi furat aproximativ 130 de kilograme de struguri și i-ar fi amenințat pe agenții de pază.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.
În cursul zilei de 29 septembrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.
Știri din zonă
Bărbat din Cenade, trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unei minore
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Cenade, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, faptele ar fi fost comise în perioada mai–august 2026, asupra unei fete care avea 12 ani la începutul perioadei investigate și care a împlinit ulterior 13 ani.
Anchetatorii susțin că bărbatul, cunoscut al familiei victimei, ar fi atras-o în repetate rânduri la locuința sa din Cenade. Profitând de faptul că se aflau singuri, acesta ar fi comis acte de agresiune sexuală asupra minorei. Ulterior, în prima jumătate a lunii august, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual cu fata și i-ar fi oferit în mod repetat bani pentru a o determina să accepte actele de natură sexuală.
Inculpatul a fost reținut la 19 august 2026, iar ulterior Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea sa preventivă. Măsura este în vigoare până la 17 octombrie 2026, inclusiv.
Prin rechizitoriul întocmit la 25 septembrie 2026, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Blaj, spre competentă soluționare. Procurorul a solicitat și menținerea măsurii arestării preventive.
În cauză au fost solicitate daune morale în valoare de 120.000 de lei, precum și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, până la concurența acestei sume.
Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție. Vinovăția inculpatului urmează să fie stabilită de instanță printr-o hotărâre definitivă.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



