Administrație
Primăria Blaj: „Persoanele care refuză să se recenzeze sau cele care s-au autorecenzat incorect riscă amenzi de până la 5.000 de lei”
Primăria Blaj a transmis că persoanele care refuză să se recenzeze sau cele care s-au autorecenzat incorect sau incomplet riscă amenzi de până la 5.000 de lei, în cazul în care nu vor face acest lucru până la data de 17 iulie 2022. În această situație se află mulți blăjeni, care refuză întâlnirea față-în-față cu recenzorii repartizați în zona lor de domiciliu.
Până la data de 27 mai, ultima zi de autorecenzare, în municipiul Blaj s-au autorecenzat aproximativ 9.000 de persoane, dar 2.000 de chestionare au fost fie incorecte, fie incomplete (exemplu: într-o familie s-a autorecenzat doar un singur membru). De aceea, autoritățile locale le recomandă celor care încă nu s-au recenzat să colaboreze cu recenzorii și să răspundă apelurilor acestora de a se întâlni față-în-față, pentru completarea chestionarelor. Cei aflați în această situație primesc, la domiciliu, din partea recenzorului, datele de contact ale persoanei care va colecta informațiile și au obligația de a stabili, de comun acord cu acestea, data și ora la care se vor întâlni pentru a efectua recenzarea. Conform legii, ultima zi de recenzare este 17 iulie 2022, însă Guvernul ar putea prelungi perioada, pe modelul autorecenzării.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România în anul 2021, cu modificările și completările ulterioare, participarea la recensământ și furnizarea de informaţii corecte și complete, fie prin metoda autorecenzării, fie prin intermediul interviului faţă-în-faţă cu un recenzor, sunt obligatorii. Refuzul de a furniza informaţiile solicitate sau de a primi vizita recenzorului, precum și furnizarea de informaţii incorecte constituie contravenţii și se sancţionează cu amenzi cuprinse 1.000 și 5.000 de lei.
Administrație
A fost aprobat bugetul Municipiului Blaj pentru anul 2026. Vezi cum se împart banii în acest an
Miercuri, 29 aprilie 2026, Consiliul Local a aprobat cel mai mare buget din istoria Municipiului Blaj, potrivit primarului Gheorghe Rotar. Bugetul a trecut cu 17 voturi „pentru”, în timp ce un consilier a fost absent, iar unul a votat împotrivă și se ridică la la 376 de milioane de lei, dintre care 303 milioane de lei sunt destinate investițiilor.
„Tocmai s-a încheiat ședința în care am aprobat bugetul pentru anul 2026. Vreau să vă spun că, din 19 consilieri, 17 au votat pentru, unul a fost absent, iar unul a votat împotrivă. Astfel, bugetul local a fost aprobat.
Este bugetul cu cele mai mari venituri și, bineînțeles, cu cele mai mari cheltuieli din istoria Blajului. Vorbim despre 376 de milioane de lei, un buget imens, dintre care 303 milioane de lei sunt destinate investițiilor. Raportat la populația Blajului, acest lucru înseamnă aproximativ 15.150 de lei investiți pe cap de locuitor în acest an.
Acest buget este unul foarte provocator pentru administrația locală, pentru angajații primăriei și pentru aparatul propriu al primarului, întrucât volumul de muncă necesar pentru punerea lui în aplicare este imens. Lucrările sunt însă absolut necesare pentru dezvoltarea în continuare a Blajului. Vorbim aici despre mult-așteptata variantă ocolitoare, creșă, bibliotecă, centrul de zi pentru persoane vârstnice, finalizarea lucrărilor de eficientizare la blocuri, la spital, precum și despre dotarea școlilor.
Sunt lucrări de o importanță deosebită, într-un moment de cotitură pentru dezvoltarea Blajului. Odată finalizate aceste investiții, Blajul va fi, cu siguranță, un oraș european. Vreau să le mulțumesc consilierilor care au avut încredere și au votat bugetul în forma propusă de mine, cu mici amendamente.
De asemenea, vreau să îi asigur pe angajații primăriei că împreună vom face o echipă care va depune toate eforturile pentru a pune în practică aceste proiecte și pentru a le finaliza în acest an, chiar dacă suntem deja în luna a patra, aproape a cincea. Vă mulțumesc și ne vom întâlni pe șantierele Blajului, unde vom discuta despre fiecare proiect aprobat astăzi”, a transmis primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Rotar.
Administrație
Consiliul Local Blaj a aprobat interzicerea organizării și exploatării activităţilor de jocuri de noroc, pe raza Municipiului
Consiliul Local Blaj, întrunit în ședință extraordinară, vineri, 24 aprilie 2026, a aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc de tip LOTO tradițional pe raza Municipiului Blaj.
Astfel, se interzice organizarea și exploatarea activităţilor de jocuri de noroc pe raza municipiului Blaj, așa cum sunt definite la art. 10 din OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale “Loteria Română” SA.
Operatorii economici care deţin autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, își pot continua activitatea doar până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc.
Decizia de vineri, 24 aprilie 2026 din Consiliul Local Blaj a fost luată în unanimitate de aleșii locali prezenți (18 voturi „pentru”).
„Art.3. Se aprobă Regulamentul pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc de tip loto tradițional pe raza Municipiului Blaj, conform anexelor 1,2 și 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Compania Națională “Loteria Română” SA va putea funcționa numai în baza autorizației de funcționare emise conform Regulamentului local de reglementare a activităților de tip loto tradițional de pe raza Municipiului Blaj.
Citește și: Jocurile de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe din Alba. Ce spun primarii după ce Guvernul le permite să decidă dacă vor să păstreze sau nu păcănelele
Art.5. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, nu se emit autorizații de funcționare pe raza administrativ-teritorială a municipiului Blaj pentru activități de jocuri de noroc, așa cum sunt definite la art. 10 din OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale “Loteria Română” SA.”, sunt alte prevederi adoptate.
„În primul rând a fost dorința covârșitoare a majorității cetățenilor din Blaj. Cu mulți dintre ei am discutat sau mi-au scris. Sunt și motive legate în primul rând de dependența pe care o generează jocurile de noroc. De asemenea, din punct de vedere economic, Blajul nu avea niciun câștig din prezența acestor jocuri de noroc”, a declarat, imediat după ședința de Consiliu Local, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Administrație
Gheorge Rotar, despre transformarea Bulevardului Republicii în arteră pietonală: „Ne propunem să implementăm proiectul în 3-4 ani, cu finanțare europeană”
Primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a oferit astăzi, 19 aprilie 2026 detalii despre proiectul amplu care vizează transformarea Bulevardului Republicii în arteră pietonală.
„Am finalizat proiectul de modernizare a Bulevardului Republicii și a străzilor adiacente, pe care ne propunem să îl realizăm cu finanțare europeană, în următorii 3-4 ani. Bulevardul Republicii va deveni zonă pietonală, cu acces permis doar riveranilor și transportului public electric. Ne dorim să transformăm această zonă centrală într-un spațiu modern, atractiv și prietenos cu mediul, punând în valoare patrimoniul arhitectural al orașului. Modernizarea Bulevardului Republicii face parte dintr-un proiect amplu, care va fi implementat doar după realizarea variantei ocolitoare a municipiului Blaj, amenajarea unui număr cât mai mare de locuri de parcare în oraș, inclusiv al parcării supraetajate de tip „PARK&RIDE” și implementarea serviciului public de transport electric de călători”, a transmis Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj.
-
Din Județacum 2 săptămâni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 6 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro



