Rămâi conectat

Administrație

Primăria Blaj anunță că a prelungit termenul limită pentru achitarea impozitelor și taxelor locale până în 30 iunie, inclusiv bonificația acordată persoanelor fizice

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj anunță că a fost prelungit termenul până la care se achită prima tranșă din impozitul pe clădiri, teren, impozitul pe mijloacele de transport, până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.

Tot până la această dată, persoanele fizice vor beneficia în continuare de bonificaţia de 8 % stabilită prin HCL nr.56/2019 pentru plata cu anticipaţie, integrală, a impozitului de clădiri, teren și mijloacele de transport deţinute. De asemenea, termenul de 31 martie 2020 până la care se depuneau rapoartele de reevaluare pentru clădiri deţinute de persoane fizice și juridice se prorogă până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, în baza prevederilor art. V din Ordonanţa de Urgență nr.29/2020 privind unele măsuri economice și fiscale bugetare.

Primăria Blaj reamintește că modalităţile de plată la care persoanele fizice și juridice pot apela sunt: www.ghiseul.ro sau prin ordin de plată, în conturile corespunzătoare fiecărui tip de impozit, conturi afişate pe site-ul Primăriei Blaj.

• ANUNŢ

În baza prevederilor art. V din Ordonanţa de Urgență nr.29/2020 privind unele măsuri economice și fiscale bugetare, anunţăm următoarele:

1. Termenul de 31 martie 2020, termen până la care se achita prima tranșă din impozitul pe clădiri, teren, impozitul pe mijloacele de transport, se prorogă până la data de 30 iunie 2020 inclusiv.

2. Termenul de 31 martie 2020, termen până la care se beneficia de bonificaţia de 8 % stabilita prin HCL nr.56/2019 pentru plata cu anticipaţie a impozitului de clădiri,teren, mijloace de transport deţinute de persoanele fizice se prorogă până la data de 30 iunie 2020 inclusiv.

3. Termenul de 31 martie 2020, termen pâna la care se depuneau rapoartele de reevaluare pentru clădiri deţinute de persoane fizice și juridice se prorogă până la data de 30 iunie 2020 inclusiv.

Vă reamintim că modalităţile de plată la care puteţi apela, sunt:

– www.ghiseul.ro

– prin Ordin de plată în conturile corespunzătoare fiecărui tip de impozit, conturi afişate pe site-ul Primăriei Blaj. Orice relaţie o puteţi solicita la telefoanele:

0258/710110 – secretariat

– 0756089197 – Impozite și taxe locale -Birou impunere persoane fizice și persoane juridice

– 0756089198 – Impozite și taxe locale- Birou executare silită

I. PENTRU PERSOANELE FIZICE

– IMPOZIT CLĂDIRI: R064TREZ0032107020101 XXX
– IMPOZIT TEREN: RO11TREZ0032107020201 XXX
– IMPOZIT ASUPRA MIJLOCELOR DE TRANSPORT: R083TREZ0032116020201 XXX

II. PENTRU PERSOANE JURIDICE

– IMPOZIT CLĂDIRI – R014TREZ0032107020102XXX
– IMPOZIT TEREN- R058TREZ0032107020202XXX
– IMPOZIT ASUPRA MIJLOCELOR DE TRANSPORT: R033TREZ003216020202XXX
– IMPOZIT ASUPRA MIJLOCELOR DE TRANSPORT CU CAPACITATE DE PESTE 12 TONE: R043TREZ0035033XXX000076

III. ALTE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE

– AMENZI: R034TREZ00321A470400XXXX
– TAXE JUDICIARE DE TIMBRU: R049TREZ00321070203XXXXX
– CHIRII/CONCESIUNI: R089 TREZ00321A300530XXXX
– TAXA RECLAMĂ ȘI PUBLICITATE: RO18TREZ00321180250XXXXX
– TAXA AUTORIZAŢII CONSTRUCŢII: R018TREZ00321180250XXXXX

BENEFICIAR: PRIMĂRIA BLAJ, COD FISCAL: 4563007, BANCA: TREZORERIA BLAJ


Administrație

Iluminatul public din Blaj va fi modernizat cu 2 milioane de euro. Primarul Rotar anunță că a semnat al doilea contract de finanțare

Publicat

în

Municipiul Blaj face un nou pas în modernizarea infrastructurii urbane. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 15 iulie 2026, semnarea celui de-al doilea contract de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), care va permite înlocuirea completă a sistemului de iluminat public din oraș.

Primul contract, care a vizat aproximativ jumătate din municipiu, a fost semnat anterior, iar odată cu noua finanțare va fi modernizată și partea rămasă. Valoarea cumulată a celor două proiecte este de aproximativ 2 milioane de euro.

Blaj, din nou în pas cu tehnologia

În urmă cu 13 ani, Blaj devenea primul municipiu din România care implementa integral iluminatul public cu tehnologie LED. Deși corpurile de iluminat montate atunci sunt încă funcționale, acestea și-au depășit durata optimă de utilizare, iar nivelul de iluminare a scăzut semnificativ.

Prin noul proiect, toate corpurile de iluminat vor fi înlocuite cu echipamente moderne, adaptate celor cinci categorii de drumuri existente în municipiu: drum național, drum județean, drum local, zonă centrală și zonă urbană sau periurbană.

Defecțiunile vor fi detectate automat

Una dintre cele mai importante noutăți este introducerea unui sistem inteligent de monitorizare. Dacă până acum cetățenii trebuiau să anunțe Primăria atunci când o lampă se defecta, noul sistem va transmite automat orice avarie către două servere instalate la sediul administrației locale.

Astfel, echipele de intervenție vor putea remedia defecțiunile într-un timp mult mai scurt, de regulă în prima sau a doua zi de la apariția acestora.

Iluminat special pentru 19 treceri de pietoni

Proiectul prevede și montarea unor sisteme dedicate de iluminat pentru 19 treceri de pietoni din zona centrală a municipiului, măsură care are ca scop creșterea siguranței pietonilor și a participanților la trafic.

„Deși pare banal să schimbăm niște lămpi, valoarea investiției este de aproximativ 2 milioane de euro. Mă bucur foarte mult pentru că acest proiect reprezintă un indicator al calității vieții în comunitatea noastră. Un iluminat public modern și intervențiile rapide în cazul defecțiunilor contribuie la buna funcționare a orașului”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.


Citește mai mult

Administrație

Proiectul noii faleze din Blaj avansează. Primăria începe demersurile pentru avizare

Publicat

în

Proiectul noii faleze de pe râul Târnava Mare, una dintre cele mai importante investiții pregătite de administrația locală din Blaj, intră într-o etapă decisivă. Primarul municipiului, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat că miercuri, 15 iulie 2026, va participa, alături de echipa tehnică a Primăriei Blaj și de proiectant, la o întâlnire cu specialiștii Administrației Bazinale de Apă Mureș pentru discutarea procedurilor de avizare.

Întâlnirea are ca scop analizarea documentației și parcurgerea etapelor necesare pentru obținerea avizelor care vor permite continuarea investiției. Noua faleză va fi amenajată pe malul râului Târnava Mare, în zona Parcului Veza și a Sălii Polivalente din Blaj.

Cum va arăta noua faleză de pe râul Târnava Mare

Potrivit administrației locale, proiectul prevede amenajarea unei faleze cu o lungime de aproximativ 800 de metri și o suprafață de peste 25.000 de metri pătrați, transformând zona într-un spațiu modern destinat recreerii și petrecerii timpului liber.

Investiția va include:

  • alei pentru promenadă;
  • zone de relaxare;
  • spații verzi;
  • locuri de joacă pentru copii;
  • o plajă urbană, inspirată de amenajările realizate pe malul Senei, la Paris.

Autoritățile locale susțin că proiectul va contribui la dezvoltarea zonei de agrement a municipiului și va crea un nou punct de atracție atât pentru locuitorii din Blaj, cât și pentru turiști.

Primarul Blajului: „Continuăm toate demersurile necesare”

Primarul Gheorghe Valentin Rotar a precizat că administrația locală continuă procedurile necesare pentru ca investiția să poată fi implementată.

„Construirea noii faleze este un obiectiv așteptat de mulți blăjeni și un proiect esențial pentru dezvoltarea municipiului. Ne dorim să transformăm această zonă într-un spațiu modern, atractiv și prietenos, care să ofere locuitorilor și vizitatorilor noi oportunități de petrecere a timpului liber. Continuăm toate demersurile necesare pentru ca acest proiect să devină realitate. Fiecare etapă parcursă ne apropie de momentul în care Blajul va avea o faleză modernă, un nou loc de întâlnire, recreere și bucurie pentru întreaga comunitate”, a transmis edilul într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Odată obținute toate avizele necesare, proiectul va putea avansa către următoarele etape administrative, în vederea realizării uneia dintre cele mai ample amenajări urbane pregătite în ultimii ani în municipiul Blaj.


Citește mai mult

Administrație

Municipiul Blaj investește peste 32 de milioane de lei în mobilitate urbană: Park&Ride, depou pentru autobuze electrice și străzi modernizate

Publicat

în

Municipiul Blaj va beneficia de o investiție de peste 32,5 milioane de lei pentru dezvoltarea unui coridor de mobilitate urbană verde, după semnarea contractului de finanțare prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

Proiectul include construirea unui depou pentru autobuze electrice, a unei parcări de tip Park&Ride, amenajarea pistelor pentru biciclete și modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale.

Ce prevede proiectul de mobilitate urbană din Blaj

Proiectul „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride în Municipiul Blaj” are o valoare totală de 32.512.247,35 lei, dintre care 22,75 milioane de lei reprezintă finanțare europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 3,48 milioane de lei provin din bugetul de stat. Diferența este asigurată din bugetul local.

Implementarea investiției este prevăzută pe o perioadă de 42 de luni, până în iunie 2029.

Coridorul de mobilitate va fi amenajat pe traseul Strada Clujului – Strada Gheorghe Doja – Strada Avram Iancu – Depou, iar proiectul include și realizarea unei parcări de tip Park&Ride.

Printre principalele investiții se numără:

  • modernizarea infrastructurii rutiere pe un traseu de 2,179 kilometri;
  • amenajarea a 1,852 kilometri de piste pentru biciclete;
  • instalarea a două totemuri pentru numărarea bicicliștilor și amplasarea a șapte rastele;
  • amenajarea a opt stații de autobuz;
  • construirea unui depou de 1.176 mp, cu capacitate pentru 10 autobuze;
  • construirea unei parcări Park&Ride de 1.080 mp, cu 60 de locuri;
  • achiziționarea unui autobuz electric cu o capacitate de 38 de pasageri;
  • implementarea unui sistem inteligent de management al traficului;
  • modernizarea iluminatului public pe Strada Clujului și reabilitarea a aproximativ 5.900 mp de trotuare.

Proiectul prevede și campanii de informare pentru promovarea transportului public, a mersului pe bicicletă și a deplasărilor nemotorizate, precum și pentru creșterea siguranței rutiere.

Potrivit ADR Centru, beneficiarii direcți ai investiției sunt cei peste 20.000 de locuitori ai municipiului Blaj, dar și turiștii, navetiștii și persoanele care tranzitează orașul.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj