Actualitate
Prima secţiune din festivalul cultural-patriotic „Ţara Crăişorului” s-a desfășurat la Blaj
Proiectul pentru tineret cu denumirea Festivalul cultural-patriotic „Ţara Crăişorului”, iniţiat de către Asociaţia Ţara Iancului-Iubirea Mea Deva şi Clubul de elevi-voluntari „Crăişorii”, se desfăşoară în acest an (ediţia a VI-a) sub titlul „165 de ani de la începerea Revoluţiei şi războiului de autoapărare a românilor din Transilvania, sub conducerea lui Avram Iancu” în parteneriat cu unităţi de învăţământ, primării şi eparhii ortodoxe din judeţele Hunedoara, Alba, Arad şi Covasna.

Din judeţul Covasna, 30 de elevi-crăişori au fost primiţi în cadrul Clubului de elevi-voluntari „Crăişorii”, constituindu-se în 2 detaşamente: „Tricolorul Românesc” – Covasna judeţul Covasna (îndrumător director adj. prof. Vlad Claudia şi prof. Şerban Daniela) şi detaşamentul „Avram Iancu – Covasna”, jud. Covasna (îndrumători prof. Teacă Florentina şi înv. Cara Iuliana). Sfinţirea drapelelor tricolore personalizate, a eşarfelor elevilor-crăişori precum şi slujba de comemorare au fost oficiate de către preotul Vasile Benchea, paroh al Catedralei Ortodoxe Române din Blaj.
Programul zilei a început cu depunerea coroanelor de flori pe soclul impresionantului monument în care este încrustată deviza revoluţionarilor paşoptişti români ardeleni „Vrem să ne unim cu ţara!”. A urmat programul propriu-zis organizat de Asociaţia „Ţara Iancului – Iubirea Mea” – Deva. După intonarea Imnului României, acelaşi Imn cântat pentru întâia oară la 1848, au fost evocate momentele întâmplate acum 165 de ani, hotărâtoare pentru istoria românilor ardeleni, făcându-se o paralelă cu prezentul şi proiectând perspectiva viitorului. Au luat cuvântul: Ştefănescu Sergiu din partea Primăriei municipiului Blaj; Mărginean Ioan Paul, preşedintele Asociaţiei şi al Clubului „Crăişorii”; prof. Moţica Ana Lenuţa, primar al comunei Gurahonţ, jud. Arad; eleva Sabina Elena – fetiţa cu tricolor – comandant al detaşamentului de elevi-voluntari crăişori „Tricolorul Românesc” Covasna, prof. Vasile Stancu de la Publicaţia „Condeiul Ardelean” – Sf. Gheorghe; prof. Păiuşan Teodor Gheorghe director al Liceului „Ioan Buteanu” Gurahonţ; prof. Teacă Florentina de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Covasna şi jr. Gheorghe Tabalai din Covasna.
Cu emoţie şi responsabilitate, crăişorii au rostit pe Câmpia Libertăţii, aidoma înaintaşilor lor paşoptişti în frunte cu Avram Iancu, Ioan Buteanu şi ceilalţi prefecţi şi tribuni, Legământul de credinţă faţă de patrie şi popor:
Ca Român voi susţine totdeauna naţiunea noastră română pe calea cea dreaptă şi legiuită şi o voi apăra cu toate puterile.
Nu voi lucra niciodată în contra drepturilor şi intereselor naţiunii române, ci voi ţine şi voi apăra legea şi limba noastră română, precum şi libertatea, egalitatea şi frăţietatea.
Pe aceste principii voi respecta toate naţiunile ardelene şi europene poftind egală respectare de la ele.
Voi conlucra după putinţă la păzirea dreptăţii, la înaintarea binelui, umanităţii şi demnităţii naţiunii române şi patriei noastre.
Toţi participanţii au avut pe frunte eşarfe cu tricolorul românesc, semn al revigorării naţionale şi al solidarităţii cu eleva Sabina Elena, prezentă pe Câmpia Libertăţii cu ai săi colegi. S-au comunicat mesajele emoţionante primite de la general maior (r) Constantin Ispas, preşedintele Asociaţiei veteranilor de război Tg. Jiu – redactor şef al Revistei „Onoare şi Jertfă”; de la general (r) Vesa Nicolae, preşedintele Asociaţiei „Ofiţerilor de Geniu Construcţii şi Căi Ferate C.N. Hârjeu” din Bucureşti; de la Statul Major al Forţelor Terestre; de la col. (r) Ilea Teodor Alexandru din Constanţa; de la dl Ioan Străjan, director al Revistei Dacoromania şi membru fondator al Fundaţiei „Alba Iulia 1918, pentru Unitatea şi Integritatea României” cu donaţie de reviste; de la Melania Forosigan, preşedintă „ASTRA”-Zlatna; de la scriitorul Bogdan Brişcu cu donaţie de carte ş.a.
Glasurile zglobii ale elevilor-voluntari „crăişori” au înălţat spre cerul înaintaşilor cântecele cântate în cor: „Pe Câmpia Libertăţii”, „Din Ţara Moţilor noi am venit”, „Marşul lui Iancu” „Duhul lui Iancu” şi „Transilvanie frumoasă” (solo eleva Ana Maria Sandulea, cls. a IV-a, Covasna), slăvind jertfa eroică a celor 40.000 de martiri şi eroi ucişi de tirania ungurească în anii 1848-1849 ai Revoluţiei şi ai Războiului de autoapărare purtat sub conducerea marelui Erou Naţional Avram Iancu.
În încheiere s-au acordat Diplome de către conducerea Asociaţiei „Ţara Iancului” şi Clubului „Crăişorii” elevilor şi invitaţilor.
Zamfir Mihaela Aurora, secretar Asociaţia „Ţara Iancului-Iubirea Mea” şi al Clubului de elevi-voluntari ”Crăişorii”
Actualitate
Luni, 1 iunie 2026, copiii sunt invitați la super-petrecerea de pe Câmpia Libertății
Primăria Municipiului Blaj și Consiliul Local Blaj organizează și în acest an tradiționala petrecere dedicată Zilei Internaționale a Copilului, eveniment care va avea loc luni, 1 iunie 2026, între orele 10:00 și 13:00, pe Câmpia Libertății.
Spațiul generos al Câmpiei Libertății se va transforma într-un adevărat tărâm al distracției pentru cei mici, cu numeroase activități, jocuri și surprize pregătite special pentru întreaga familie.
Sub genericul „Distracție cu Broscuța Oaki în Familie”, copiii vor avea parte de:
- 10 ateliere de familie cu premii dulci;
- 4 tobogane gonflabile uriașe;
- mascote și personaje îndrăgite;
- animatori și scenete de teatru comic muzical;
- picturi pe față și baloane modelabile;
- piniate pline cu steluțe și jeleuri de fructe;
- vânătoare de comori;
- înghețată oferită gratuit tuturor copiilor prezenți.
Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de mascotele Oaki, Profa de Joacă, Bubulina, Bubu, Bulină, Voinicel, Winnie, Mickey Mouse, Minnie Mouse și Albă ca Zăpada, care vor aduce zâmbete și voie bună pe tot parcursul evenimentului.
La fel ca în anii precedenți, copiii vor avea ocazia să descopere și să interacționeze cu tehnica din dotarea echipajelor de Poliție, Pompieri, Jandarmi și Ambulanță, prezente pe Câmpia Libertății.
Organizatorii îi invită pe părinți și bunici să participe în număr cât mai mare la această sărbătoare dedicată copilăriei, cu atât mai mult cu cât ziua de 1 Iunie este zi liberă la nivel național.
Intrarea este liberă.
Actualitate
Preafericitul Părinte Claudiu a primit vizita Majestății Sale Margareta și Alteței Sale Regale Principele Radu
Preafericitul Părinte Claudiu-Lucian Pop, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, i-a primit miercuri, 27 mai 2026, la Blaj, pe Majestatea Sa Margareta și pe Alteța Sa Regală Principele Radu.
La întâlnirea desfășurată la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Preafericitul Părinte Claudiu a fost însoțit de Preasfinția Sa Cristian-Dumitru Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și de Părintele Cristian Barta, Decan al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Alături de Familia Regală s-a aflat domnul Traian Sârcă, cancelar al Casei Majestății Sale.
În cadrul discuțiilor au fost evocate aspecte semnificative referitoare la trecutul și prezentul Bisericii, mărturia episcopilor martiri fiind considerată un reper de credință și de verticalitate morală care poate inspira societatea actuală. A fost relevat rolul esențial al Bisericii în societate, ca spațiu al comuniunii, al solidarității și al formării morale, precum și necesitatea de a urma drumul reconcilierii și al dialogului. De asemenea, Scrisoarea Enciclică „Magnifica humanitas” a Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea, cu privire la ocrotirea persoanei umane în timpul inteligenței artificiale, a fost evidențiată ca model de asumare a provocărilor lumii de astăzi. Apărarea demnității umane și promovarea păcii reprezintă o precupare constantă pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică și pentru Familia Regală.
Vizita a continuat la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, unde Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au depus o coroană de flori și s-au recules la mormintele Cardinalilor Lucian Mureșan și Alexandru Todea. Părintele Cristian Barta a făcut o prezentare succintă a istoriei, elementelor arhitectonice, picturii și iconostasului Catedralei, evocând în acest context prezența Familiei Regale la Blaj.
Legăturile dintre Biserica Greco-Catolică și Monarhia română au fost întotdeauna așezate pe temeiul respectului reciproc, al credinței creștine și al binelui comun. Vizita Majestății Sale Margareta și a Alteței Sale Regale Principele Radu reprezintă un nou semn al prețuirii față de rolul pe care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică l-a avut în istoria, cultura și spiritualitatea românească, dar și față de misiunea ei în lumea contemporană.
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Actualitate
Bărbat de 32 de ani din Blaj cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut și cu permisul suspendat
Miercuri, 27 mai 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au oprit, pentru control, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Municipiul Blaj.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta are permisul de conducere anulat din data de 30 ianuarie 2018.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis de conducere și conducerea sub influența alcoolului.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 7 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


