Rămâi conectat

Știri din zonă

Preşedintele secţiei de votare nr. 429, din comuna Valea Lungă, confirmat cu COVID-19 chiar în ziua alegerilor

Publicat

în

Preşedintele unei secţii de votare din comuna Valea Lungă, satul Tăuni, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Președintele secţiei de votare nr. 429 a primit în după-amiaza zilei alegerilor rezultatul testului COVID-19, care este pozitiv.

Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 1 Alba, în urma depistării pozitive a preşedintelui secţiei de votare din Tăuni, activitatea a fost suspendată aici 30 de minute, interval de timp în care s-a făcut dezinfecţia secţiei. Preşedintele a fost înlocuit cu locţiitorul.

În satul Tăuni sunt 246 de alegători, din care până la ora 16,00 au votat peste 30%.

Știri din zonă

Comuna Cenade și-a modernizat sistemul de iluminat public cu tehnologie LED

Publicat

în

Sistemul de iluminat public din comuna Cenade a fost complet modernizat, printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Recepția la terminarea lucrărilor pentru proiectul „Modernizare sistem de iluminat public stradal în Comuna Cenade” a avut loc recent, investiția fiind considerată importantă pentru creșterea siguranței și confortului locuitorilor, dar și pentru reducerea consumului de energie.

În cadrul proiectului, toate lămpile vechi din comună au fost înlocuite cu corpuri de iluminat moderne, bazate pe tehnologie LED. Acestea asigură o iluminare mai bună a străzilor și un consum redus de energie.

Totodată, a fost implementat un sistem modern de telegestiune, care permite controlul individual al corpurilor de iluminat. Astfel, funcționarea și intensitatea luminii pot fi ajustate în funcție de intervalele orare și de necesitățile din teren.

Prin această investiție, administrația locală urmărește reducerea risipei de energie și eficientizarea sistemului de iluminat public, fără a afecta siguranța cetățenilor.

Modernizarea sistemului de iluminat reprezintă un nou pas pentru comuna Cenade în direcția dezvoltării unei comunități mai eficiente energetic și mai moderne.


Citește mai mult

Știri din zonă

Rezervorul de apă potabilă de la Valea Lungă, înlocuit cu unul de 40 de ori mai mare

Publicat

în

Locuitorii din Valea Lungă și Cenade ar putea beneficia de o alimentare cu apă mai sigură în perioadele secetoase, după instalarea unui nou rezervor la gospodăria de apă din Valea Lungă.

Investiția, realizată de APA CTTA Alba, a costat 1.278.000 de lei și a fost finanțată integral din Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare al companiei. Noul rezervor metalic suprateran are o capacitate de 1.000 de metri cubi, de 40 de ori mai mare decât cea a bazinului înlocuit.

Până acum, în timpul verilor secetoase, furnizarea apei în comună a fost uneori făcută după un program temporar, pentru a permite refacerea rezervelor. Compania estimează că noua capacitate de stocare va contribui la asigurarea continuității serviciului și la reducerea consumului de energie în distribuție.

Vechiul rezervor a fost golit, spălat și scos din funcțiune, dar va putea fi repus în uz dacă va fi nevoie de apă suplimentară.


Citește mai mult

Știri din zonă

Joi, 8 octombrie 2026: Alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă în Jidvei

Publicat

în

Delgaz Grid va sista temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Jidvei, joi, 8 octombrie, în intervalul 09:00–14:00. Măsura este necesară pentru finalizarea unor lucrări de conectare a conductelor de gaz.

Compania le recomandă consumatorilor să închidă robinetele de gaz și să le mențină închise până la reluarea alimentării. După reluarea serviciului, focurile de la aparatele de consum trebuie supravegheate timp de 30 de minute.

Pentru sesizarea eventualelor probleme, locuitorii pot apela Dispeceratul de Urgență Delgaz Grid la 0800 800 928.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj