Rămâi conectat

Actualitate

Preoți și credincioși greco-catolici au venit special din Statele Unite ale Americii să-l întâmpine pe Papa Francisc, la Blaj

Publicat

în

Pe Câmpia Libertății din Blaj, între zecile de mii de credincioși veniți să-l întâmpine pe Papa Francisc, se află și un grup de preoți și pelerini veniți tocmai din Statele Unite ale Americii, din comunitatea greco-catolică din Cleveland. În acest grup se află și părintele Petru Stânea, născut în Mihalț, preot al acestei comunități din America.

”Am venit special pentru acest eveniment, 4 preoți și 20 de credincioși. Consider că este cel mai important moment din viața bisericii noastre, aș putea spune, după 1848, pentru Câmpia Libertății, și pentru comunitatea greco-catolică din Blaj. Mă bucur extraordinar că sunt aici. Am venit cu gândul să leduc binecuvântarea papală și celorlalți credincioși din America”, a spus părintele Stânea Petru, născut în Mihalț, preot al comunității greco-catolice din Cleveland, SUA.


Actualitate

Tânără de 26 de ani din Blaj, depistată la volan cu 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

O tânără în vârstă de 26 de ani, din municipiul Blaj, a fost depistată de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului.

Potrivit polițiștilor, în dimineața zilei de 30 august 2026, în jurul orei 07.00, aceasta a fost oprită pentru control pe strada Clujului din Blaj.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânăra a fost condusă la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Blaj, căutat de autoritățile germane pentru furt, depistat și reținut de polițiști

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Blaj, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru furt, a fost depistat de polițiștii din Blaj.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul a fost găsit în municipiul Blaj, în data de 27 august 2026. Acesta a fost prezentat ulterior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a dispus față de el măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru localizarea și depistarea bărbatului, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare furnizate prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Procedurile legale privind punerea în executare a mandatului european de arestare sunt în desfășurare.


Citește mai mult

Actualitate

Cuplurile din Blaj care în anul 2026 au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite de administrația locală

Publicat

în

Cu emoție și bucurie, cuplurile din Blaj care aniversează în acest an 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite joi, 27 august 2026, de administrația locală.

Evenimentul a fost un prilej de a celebra o jumătate de secol de viață construită împreună, cu iubire, încredere și sprijin reciproc.

„Felicitări pentru o viață construită împreună, cu iubire și încredere! La mulți ani frumoși împreună!”, a fost mesajul transmis cuplurilor aniversate, de către primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar.

Momentul a fost marcat cu emoție și bucurie, în onoarea celor care au ajuns să sărbătorească „Nunta de Aur”, după cinci decenii petrecute împreună.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj