Actualitate
Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan, sărbătorește astăzi 60 de ani de la hirotonirea preoțească
Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, sărbătorește astăzi 60 de ani de la hirotonirea preoțească.
La 19 decembrie 1964, în plină persecuție împotriva Bisericii Greco-Catolice, tânărul Lucian Mureșan a primit cu bucurie darul preoției prin punerea mâinilor Episcopului auxiliar al Maramureșului, Dr. Ioan Dragomir. Devenind preot în clandestinitate și asumându-și riscuri enorme, deoarece era permanent urmărit de Securitate, începe o intensă activitate pastorală, dedicându-se cu multă dăruire grijii spirituale a sufletelor. Celebrările sacramentale, catehezele și exercițiile spirituale, pe ascuns și de multe ori în timpul nopții pentru a evita Securitatea, precum și formarea candidaților la preoție pentru a asigura supraviețuirea Bisericii Române Unite au fost constantele vieții sale până în anul 1989.
După reintrarea în legalitate a Bisericii Române Unite cu Roma, părintele Lucian Mureșan va fi promovat în ierarhia ecleziastică și îi vor fi încredințate noi misiuni. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop de Maramureș în 3 martie 1990, iar în 4 iulie 1994, Arhiepiscop de Alba-Iulia și Făgăraș și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, fiind instalat la Blaj în 24 august 1994.
În urma ridicării Bisericii Române Unite cu Roma la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră, Papa Benedict al XVI-lea îi conferea mitropolitului Lucian Mureșan titlul de Arhiepiscop Major, în 14 decembrie 2005.
Expresia deplină a recunoștinței Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea față de viața exemplară de slujire a Arhiepiscopului Lucian Mureșan s-a concretizat în 18 februarie 2012, când, în Bazilica Sfântul Petru din Vatican, i-a oferit înalta demnitate de cardinal.
Credincioșii Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, deopotrivă clerici și laici, călugări și călugărițe, în unitatea credinței, a rugăciunii și a inimilor, îi mulțumesc și îi urează Preafericirii Sale Lucian multă sănătate, întru plinătate de haruri și rodnică păstorire a turmei încredințate de Domnul Isus Cristos!
Actualitate
Joi, 5 noiembrie 2026: Exercițiu de intervenție în cazul unui atac cu dispozitiv exploziv, la Trezoreria Blaj. Circulația rutieră va fi restricționată
Un amplu exercițiu de intervenție va avea loc joi, 5 noiembrie 2026, începând cu ora 13:00, la sediul Trezoreriei (ANAF) din municipiul Blaj, situat în Piața 1848. Acțiunea va simula o situație de criză generată de un atac cu un dispozitiv exploziv și va avea o durată estimată de aproximativ două ore.
La exercițiu vor participa forțe din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, Inspectoratului de Poliție Județean Alba și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba, alături de alte structuri cu atribuții în domeniul securității obiectivelor.
Scopul activității este verificarea și perfecționarea capacității de intervenție a structurilor implicate, precum și testarea modului de cooperare și coordonare între acestea în gestionarea unor situații de urgență.
Restricții de circulație în zona Trezoreriei
Pe durata desfășurării exercițiului, circulația rutieră în zona Trezoreriei Blaj va fi restricționată temporar, pentru asigurarea condițiilor de siguranță necesare desfășurării intervenției simulate.
Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri, să circule cu prudență și să manifeste înțelegere față de eventualele restricții.
Reprezentanții Jandarmeriei Alba precizează că activitatea este exclusiv un exercițiu, fără să existe un pericol real pentru populație. Cetățenii sunt îndemnați să nu se alarmeze dacă vor observa în zonă un număr mai mare de forțe de ordine și autospeciale de intervenție.
Actualitate
Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare a proiectului „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, în localitatea Crăciunelu de Sus
Decizie etapă de încadrare a proiectului „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, în localitatea Crăciunelu de Sus
Comuna Cetatea de Baltă, titular al proiectului „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Direcția Județeană de Mediu Alba în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus, jud. Alba.
Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Alba, din loc. Alba Iulia, str. Lalelelor nr. 7B, în zilele de luni-joi, între orele 09.00-14.00 și vineri între orele 09.00 -13.00, precum și la următoarea adresă de internet: djmab.anmap.gov.ro
Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.
Actualitate
ÎPS Irineu, prezent la conferința preoțească de toamnă a Protopopiatului Ortodox Blaj, dedicată misiunii preotului în mediul online
Marți, 3 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a întâlnit cu preoții din Protopopiatul Blaj, cu prilejul conferinței preoțești de toamnă. Evenimentul s-a desfășurat la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Blaj III și a avut ca temă centrală prezența și activitatea preotului în mediul digital, un subiect de actualitate în contextul transformărilor tehnologice și sociale din societatea contemporană.
Manifestarea a debutat la ora 10:00, prin săvârșirea slujbei de Te-Deum de către un sobor de preoți, în prezența ierarhului. Ulterior, lucrările conferinței au fost deschise de părintele protopop Ovidiu Pop, care le-a adresat celor prezenți un cuvânt de bun venit. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a prezidat întâlnirea și a coordonat desfășurarea lucrărilor.
Ediția din această toamnă s-a desfășurat sub genericul „Provocări și oportunități în activitatea și prezența preotului în mediul online”, tema fiind abordată dintr-o perspectivă teologică, pastorală și etică. Dezbaterile au fost structurate în jurul a trei direcții principale: aspectele teologico-pastorale ale prezenței preotului în mediul digital, provocările duhovnicești și etice generate de activitatea în spațiul online, precum și oportunitățile și modelele de bună practică pentru exercitarea misiunii sacerdotale prin intermediul noilor tehnologii.
În cadrul întâlnirii, părintele Petru Horvat, de la Parohia Blaj Berc, și părintele Mihai Roșca, de la Parohia Glogoveț, au susținut referate pe marginea tematicii propuse, evidențiind atât responsabilitățile pe care le implică prezența clericilor în mediul virtual, cât și posibilitățile oferite de instrumentele digitale pentru intensificarea activității pastoral-misionare.
La finalul conferinței, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu le-a adresat preoților participanți un cuvânt de zidire sufletească, subliniind importanța asumării responsabile a misiunii pastorale în societatea actuală și necesitatea adaptării mijloacelor de comunicare la realitățile contemporane, fără pierderea reperelor spirituale și morale ale slujirii preoțești.
Protopopiatul Ortodox Blaj – repere istorice și organizatorice
Protopopiatul Ortodox Blaj a fost înființat în anul 1990, în contextul reorganizării administrative a protoieriilor din cadrul Eparhiei Ortodoxe a Alba Iuliei. Primul protoiereu al instituției a fost părintele Ilarie Benchea, care a îndeplinit această responsabilitate până în anul 1994. În perioada 1994–2013, funcția de protopop a fost ocupată de părintele Vasile Brumar.
Din anul 2013, conducerea Protopopiatului Blaj este asigurată de părintele Ovidiu Pop, care este și parohul Parohiei Blaj III.
În prezent, Protopopiatul Ortodox Blaj are în jurisdicție 52 de parohii, dintre care 50 se află în județul Alba, iar două în județul Mureș, precum și două așezăminte monahale: Mănăstirea Cergăul Mic și Mănăstirea Tăuni.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | blajinfo.ro



