Știri din zonă
Povestea de viață a lui Nea’ Ionel Nistor, din Cenade, omul care te învăţă că poţi fi fericit chiar şi atunci când ești în suferinţă

Să aflu o comoară de om am plecat și eu, azi-mâine se face o săptămână, și l-am aflat, într-o căsuță albă, îngrijită, cu mușcate străjuind frumos cerdacul înalt. Și cu atâta drag de oameni și viață am plecat de la nea Nelu Nistor, cu atâta recunoștință față de propria soartă și pentru șansa de a-i fi aflat povestea, încât astăzi vă invit să îl cunoașteți și dumneavoastră. Ce îl face atât de special pe acest om? Pe de-o parte dârzenia cu care și-a dus cei 65 de ani, pe care îi împlinește astăzi, pe de alta, seninătatea și bunătatea cu care se pune la dispoziția oricui ar avea ceva foloase ori învățăminte de tras din istoria vieții sale de până acum
Născut la Cenade, pe 6 octombrie 1953, Ionel Nistor este cel mai mare dintre cei patru băieți ai unei familii de gospodari. Rămâne de timpuriu stâlpul casei și al mamei, pierzându-și tatăl la doar 13 ani. În `68 pleacă la Timișoara, la școala profesională CFR, după doi ani jumătate se întoarce acasă și se angajează la Depoul Teiuș, mecanic pe locomotivă. De la Teiuș pleacă în armată, la Simeria, tot pe locomotivă, urmează liceul la fără frecvență și revine cu serviciul la Teiuș. Și ce fecior cu ochi albaștri avea tanti Maria, ascultător, vrednic și iubitor de carte, cu speranța de a merge chiar la facultate.
Visa să studieze drept economic și administrativ, la Sibiu. Aici firul vieții lui Nelu Nistor s-a rupt și s-a înnodat într-un parcurs pe care nu mulți l-ar fi dus cu atâta seninătate. Într-o zi de noiembrie, 24, anul 1976, pe când se afla la cules la porumb, a tras un frig, dar nu năprasnic, mai avusese el parte și de altele mai rele, dar acesta l-a trimis la doctor.
”La lucru, de câte ori mergeam, treceam toți pe la doctor, și mi-a zis în acea zi că am febră. «Am, că dacă eram rece nu mai veneam», am glumit eu. Și aceea a fost prima zi”, își amintește nea Nelu.
Ziua în care s-a îmbolnăvit de-o boală pe care avea să afle mai târziu cum o cheamă. Noaptea l-au luat frisoanele, dar după acest episod și-a revenit. A mai lucrat încă pe locomotivă, până în vara lui `77.
”Deja nu mai eram în regulă. O stare generală de slăbiciune, dar nu știam ce este. M-au trimis la Policlinica CFR, la Cluj, nu mi-au găsit nimic. Dacă m-am dus, mi-au făcut vitamine, B1, B6 și B12. Eu abia coboram la masă, aveam ca o nevralgie intercostală. După 3-4 zile de vitamine mă puneam pe balustradă și mergeam până jos. Și așa am mers de mai multe ori, nu îmi găseau nimic niciodată”, își continuă omul povestea. Cu ajutorul unei cunoștințe schimbă apoi câteva spitale, ba la Sibiu, la cel militar, ba la Cluj, la cel universitar. Din cel din urmă a ieșit cu capul vâjâind:
”Atunci a fost un moment de răscruce în viața mea. Nu mai știu ce scria pe decizie, dar când am ieșit de acolo, vă închipuiți ce lovitură a fost, la 25 de ani eram pensionar. Nu știam încotro să o apuc, mă mir că nu am făcut o depresie atunci. Nu că nu aș fi avut unde sta, dar cu viața ce fac? M-am întors acasă și de atunci nici nu am mai lucrat”.
Pensionar cu acte în regulă, de la 1 mai 1978, află ulterior, la neurologie la Cluj, că ar avea o compresiune la coloană.
”Asta e puntea, mamă! Dacă o trec, bine, dacă nu, tot bine”, își amintește că i-a spus mamei, femeie simplă, de le țară, pe care o chemase la oraș să-și dea acordul pentru intervenția chirurgicală pe care i-o propuseseră doctorii. De vineri până luni, când trebuia operat, și-a revenit, nu mai mergea în baston, ci singur. L-ar fi întrebat doctorița dacă el crede în minuni. Drept răspuns a mers pe linia dată de îmbinarea linoleumului ce acoperea podeaua salonului, cu farfuria în mână: ”Uitați, doamnă doctor, mă mai duc și pe linie!”.
Nu l-au mai mutat la neurochirurgie pentru operație. ”Leuconevraxită, pentru mine era similar cu apendicită, amigdalită, ceva ce se tratează ușor, dar m-am apucat să citesc și când am aflat despre ce e vorba mi-aș fi dorit o operație la coloană nereușită, o paralizie de la brâu în jos, orice altceva”.
Pe vremea aceea nu exista RMN, le-au luat prin eliminare, până au ajuns la scleroză multiplă. Cum să trăiești 36 de ani fără să simți pământul sub picioare A mai mers pe picioare până în ianuarie 1980, când a fost ultima dată în sat, apoi a luat bâta, cu care a mai mers o vreme. Nu s-a lăsat. Pentru a preîntâmpina atrofierea mușchilor făcea exerciții zilnic, cu un extensor cu patru gume: ”Făceam câte 10 împingeri cu fiecare picior, pe oră, 12 ore pe zi, așa eram de punctual”.
Până când nu a mai putut. Pe nea Nelu l-am găsit pe pat, în cămăruța lui cu vedere la drumul mare, nu s-a mai ridicat de vreme bună nici în capul oaselor, din pat nici pomeneală, din casă vede în curte pe ecranul monitorului, prin camerele de supraveghere montate de frați. Admiră mușcatele de care se îngrijește o femeie, la solicitarea lui, în amintirea celei care i-a dat viață și i-a străjuit suferința până acum un an, când a plecat la cele veșnice.
Singur cuc, precum ceasurile pe care le repara cu plăcere când încă își putea folosi mâinile, dar cu un zâmbet larg. În anii în care a putut funcționa, până să rămână la pat, și-a căutat mereu ocupație, a lucrat la traforaj, a reparat ceasuri, a cusut goblen, cu căruciorul rulant ieșea în curte, mergea prin vecini, împins de prieteni.
”Pentru ceasuri nu luam la nimeni nimic. Când venea cineva cu ceasul sau după el, și stătea câte 10-15 minute, pentru mine însemna mult, nu eram singur, ai mei erau la lucru, doar nu puteau să stea tot cu mine. Când prindeam câte un om mai bătrân, care a fost prin război, prin lagăre, era o adevărată plăcere să îl trag la vorbă. Când plecau mă gândeam: Doamne, de li s-ar mai strica ceasul! Așa cu drag povesteau amintirile lor, pentru mine însemna mai mult decât un 10 lei, cât mi-ar fi dat pentru reparație. Ceasuri de masă și cu cuc. Am mai stricat două, trei, unul de-al meu, altul de-a lui moșu’, până m-am învățat. N-o fost deștept cine a făcut ceasurile astea moderne, a fost cel care l-a făcut pe primul. Am găsit o dată un ceas cu greutăți, avea scheletul de lemn, cu lagăre de cupru și numai rotițele din metal”, își amintește cu nostalgie Ionel Nistor.
Boala nu i-a știrbit nimic din șarm și personalitate. Așa se face că, ani buni, de prin `85, `86, până în 2000 și ceva, se aduna lumea la el ca la șezătoare. ”Aveam 8, 10, 12 inși o dată în casă, jucam cărți, table, șah, eram și 15 câteodată, abia încăpeam în casă. Povesteam până seara târziu, până plecau ei acasă”, îmi spune nea Nelu. Cum au trecut anii, și tinerii din șezătoare au plecat la rostul lor: ”Când era nuntă în sat, aici la cămin, între 23.00 și 1.00 noaptea eu știam că am musafiri, veneau mirele și cu mireasa. Nu la toate nunțile, dar din cei care veneau serile la mine, când se însurau treceau negreșit, nu a fost unul să nu vină”.
”Mintea omului trebuie folosită. Omul nu face niciodată cât poate, numai cât îi trebuie.” De folosit mintea, nea Nelu și-a folosit-o mereu, compune de când se știe poezii, le recită din memorie. În ciuda mobilității precare, prin tot felul de invenții reușește să fie autonom. Deschide singur geamul, televizorul, ba chiar și pe internet se descurcă. Deschide poarta dintr-un buton aflat la îndemână, nu înainte de a-și fi scrutat musafirul pe geam ori în oglinda de camion montată în afară, pe perete.
”Mintea omului trebuie folosită. Omul nu face niciodată cât poate, numai cât îi trebuie”, spune, la cei 65 de ani, Ionel Nistor. Are la îndemână telefonul și mărturisesc că e tare căutat. Cât am stat noi de vorbă a sunat, și nu doar o dată. Îl caută frații, nepoții, colegii de la Teiuș, ba chiar și de la profesională, îi fac vizite. Nu des, dar vin în fiecare an, fiecare cum poate. ”Mulțumesc lui Dumnezeu pentru frații buni, ei m-au ajutat cu toate improvizațiile prin casă. Am nepoți de la frați și strănepoți care mă caută. Sunt bogat, pentru mine ei înseamnă cel mai mult. Am frați buni, dar și cumnate bune, oricât ar fi fost ei de buni, dacă ele trăgeau în altă parte… Eu nu am vrut să fac ură în familie, dar așa le-a rânduit Dumnezeu, că sunt și ele femei cumsecade”.
Mintea, cel mai puternic aliat ”Am avut mereu un principiu: dacă psihicul nu primește boala, nici fizicul nu o primește. Fizic sunt cum sunt, dar psihic nu mă las. Boala asta este ca o amantă. Soția, dacă greșești te iartă, o amantă, dacă îi greșești, și nu vii cu o floare, cu o ciocolată, nu te iartă. Trebuie să o accepți și să o învingi cu psihicul”, susține șugubăț nea Nelu.
L-am întrebat dacă a rupt vreo inimă în tinerețe. Mi-a răspuns zâmbind că nu a avut timp. Ce va fi pe viitor nu se îngrijorează, mereu Dumnezeu i-a trimis încă dinainte să aibă nevoie sau să ceară ceea ce s-a dovedit ulterior a-i fi de folos: ”Când nu a mai venit tineretul la mine la șezătoare, mergând fiecare în rostul lui, a apărut Dragoș (Zaharia) și SPEROMAXUL”.
”Psihologul de serviciu” sau cum poți să te ajuți ajutând
De zece ani, Ionel Nistor este beneficiar SPEROMAX Alba. Așa a intrat în legătură cu alți pacienți cu SM. După ce a apărut în revista Columna, a Asociației de Scleroză Multiplă România, a primit o scrisoare de la o altă pacientă. A vrut să îi răspundă, dar cum nu poate folosi mâna dreaptă pentru a scrie, a cerut de la Dragoș Zaharia un număr de telefon.
Ce nu știa domnul Ionel era că doamna în cauză nu putea vorbi. Comunicarea s-a produs totuși și s-a păstrat în cea mai inedită formă. Ea îi scria, el o suna și îi răspundea verbal. O dată, de două ori pe săptămână vorbesc, și așa s-a legat o prietenie, una dintre cele pe care domnul Ionel le are, pentru că așa este el, volubil și disponibil, ”psihologul de serviciu”, cum îmi place să-l numesc.
”Dacă cineva vrea să vorbească, și îl interesează ceva, eu cu drag vorbesc. Bucuria o poți împărți cu multă lume, suferința cu mai puţină. Așa e și în boala asta. Dacă te retragi nu e bine, boala asta nu durează doar o lună sau un an. Din experiența mea cu drag împărtășesc oricui. Și drept dovadă că așa este, la numărul de telefon 0754653778 îl găsește oricine s-ar afla în nevoia de a schimba o vorbă, mai cu seamă cei care se luptă cu aceeași boală cu o mie de fețe, scleroza multiplă. Și pentru că am convingerea că nu pot să închei acest material fără să vă ofer o mostră din creația lirică a acestui om, redau întocmai câteva versuri din poezia care mi-a plăcut cel mai mult, și care, cred, îl definește:
”Dacă lumea-ți este dragă/ Și în Domnul ai credință,/Poți trăi o viață-ntreagă/ Fericit în suferință!”.
Știri din zonă
Joi, 12 noiembrie 2026: Alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă în localitatea Cenade
Locuitorii din localitatea Cenade, județul Alba, vor rămâne temporar fără gaze naturale joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul orar 07:00–17:00. Anunțul a fost făcut de compania Delgaz Grid.
Întreruperea alimentării este necesară pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale, operat de Transgaz.
Reprezentanții Delgaz Grid le recomandă consumatorilor să închidă toate focurile pe durata sistării serviciului. După reluarea alimentării cu gaze naturale, aceștia sunt sfătuiți să supravegheze modul de ardere a aparatelor timp de 30 de minute.
În cazul în care simt miros de gaz, consumatorii trebuie să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid, apelând unul dintre următoarele numere de telefon:
- 0800 800 928 – apel gratuit din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă;
- 0265 200 928 – număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din celelalte rețele de telefonie.
Delgaz Grid recomandă respectarea acestor măsuri de siguranță pentru prevenirea incidentelor la reluarea alimentării cu gaze naturale.
Știri din zonă
Primăria Cenade caută un operator pentru iluminatul public. Contractul are o valoare estimată de 375.000 de lei
Primăria Comunei Cenade, din județul Alba, a lansat procedura pentru delegarea prin concesiune a serviciului de iluminat public. Valoarea totală estimată a contractului este de 375.000 de lei, fără TVA, iar operatorii interesați pot depune oferte până la data de 20 noiembrie 2026.
Procedura are la bază Hotărârea Consiliului Local nr. 20 din 11 mai 2026, prin care a fost aprobată înființarea serviciului de iluminat public la nivelul Unității Administrativ-Teritoriale Cenade.
Potrivit studiului de fundamentare întocmit de SC CISIF Centrul de Idei și Soluții Financiare SRL, noul serviciu urmează să fie administrat printr-un contract de delegare a gestiunii prin concesiune, astfel încât infrastructura să poată fi exploatată și întreținută în condiții corespunzătoare.
Contractul nu este împărțit pe loturi, ceea ce înseamnă că procedura va avea ca rezultat încheierea unui singur contract pentru întreaga localitate.
Ce obligații va avea viitorul operator
Operatorul desemnat va fi responsabil de administrarea și întreținerea sistemului de iluminat public, cu respectarea criteriilor de eficiență economică și a indicatorilor de performanță stabiliți prin regulamentul serviciului.
Printre obligațiile acestuia se numără menținerea evidențelor tehnice actualizate, inclusiv a planurilor rețelei, fișelor echipamentelor și registrelor de sesizări. De asemenea, va trebui să elaboreze proceduri interne pentru intervenții, manevre, remedierea avariilor și lucrările de întreținere.
Imediat după preluarea serviciului, operatorul va trebui să efectueze măsurători ale parametrilor luminotehnici pe toate căile de circulație din localitate. În cel mult 12 luni, acesta va avea obligația să prezinte un plan de măsuri pentru aducerea instalațiilor în conformitate cu cerințele tehnice, cu accent pe inventarierea infrastructurii existente.
Sistemul de iluminat din Cenade are 29 de puncte de alimentare
Potrivit regulamentului, infrastructura de iluminat public din Cenade cuprinde 29 de puncte de alimentare. Sistemul va trebui să beneficieze de un mecanism de comandă centralizată, iar programul de funcționare va fi adaptat în funcție de perioada anului.
De exemplu, în luna ianuarie, iluminatul public este prevăzut să fie pornit la ora 17:31 și oprit la ora 07:28. În luna iunie, programul indică aprinderea la ora 21:39 și stingerea la ora 05:04.
Termene stricte pentru remedierea defecțiunilor
Documentația tehnică stabilește și indicatori minimi de calitate pentru funcționarea sistemului. Nivelurile de luminanță prevăzute sunt de 0,75 cd/m² pentru drumurile încadrate în clasa M4a, 0,5 cd/m² pentru clasa M5 și 0,3 cd/m² pentru clasa M6. Factorul de putere al instalațiilor trebuie să fie mai mare de 0,92.
Totodată, sunt stabilite termene precise pentru remedierea deficiențelor:
- 48 de ore pentru lămpile neconforme din zonele cu risc ridicat;
- 5 zile pentru corpurile de iluminat neconforme;
- 14 zile pentru stâlpii avariați în urma accidentelor.
Corpurile de iluminat vor trebui curățate în maximum cinci zile de la semnalarea unei deficiențe. În absența sesizărilor, operațiunea va fi realizată cel puțin o dată la patru ani.
Regulamentul prevede efectuarea reparațiilor curente la fiecare trei ani pentru tablouri și rețele și la fiecare doi ani pentru corpurile de iluminat.
În ceea ce privește caracteristicile echipamentelor, aparatele trebuie să aibă o durată de funcționare de minimum 50.000 de ore, iar rezistența instalației de legare la pământ nu trebuie să depășească 4 ohmi.
Avariile vor fi monitorizate, iar reclamațiile trebuie soluționate
Documentația definește inclusiv situațiile considerate avarii, printre acestea numărându-se întreruperea iluminatului public pentru o perioadă mai mare de patru ore.
Fiecare incident va trebui analizat în maximum cinci zile de la remediere, iar situația întreruperilor în funcționarea sistemului va fi raportată trimestrial Consiliului Local.
Printre indicatorii anuali de performanță se numără soluționarea integrală a reclamațiilor privind iluminatul stradal, menținerea unei durate medii a întreruperilor de o zi și transmiterea răspunsurilor la sesizările scrise în termen de 30 de zile.
Drepturile operatorului și sancțiunile pentru nerespectarea obligațiilor
Viitorul operator va putea utiliza gratuit terenurile și bunurile necesare desfășurării activității, va beneficia de drepturi de servitute pentru realizarea lucrărilor și va putea solicita ajustarea tarifelor, în conformitate cu metodologia ANRSC.
În același timp, administrația locală își păstrează dreptul de a verifica modul în care sunt administrate bunurile aferente serviciului și de a aplica penalități în cazul nerespectării indicatorilor de performanță.
Regulamentul stabilește că încălcarea obligațiilor poate atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în funcție de gravitatea faptelor și de prevederile legale aplicabile.
De asemenea, documentul include prevederi referitoare la deteriorarea intenționată a instalațiilor, făcând trimitere la cadrul legal general privind serviciile de iluminat public.
Operatorii interesați să preia serviciul de iluminat public din comuna Cenade pot depune ofertele până la 20 noiembrie 2026. Valoarea estimată a contractului de concesiune este de 375.000 de lei, fără TVA.
Știri din zonă
Acțiune de amploare a polițiștilor în Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos: Amenzi de peste 42.000 de lei și 11 persoane conduse la sediul Poliției
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au desfășurat, vineri, 6 noiembrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos.
Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 18:00–21:00, iar în cadrul acesteia au fost verificate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 130 de persoane și mai mult de 50 de autovehicule.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 42.142 de lei.
De asemenea, au fost efectuate 21 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau a altor substanțe, iar 11 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.
Totodată, 26 de persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au beneficiat de consiliere din partea polițiștilor.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.
Reprezentanții Poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua în zonele de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta ordinea și liniștea publică, precum și pentru creșterea siguranței cetățenilor.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O tânără de 23 de ani din Blaj a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în propria locuință


