Rămâi conectat

Știri din zonă

Pompierii militari din Blaj mobilizați pentru evacuarea apelor, după ce mai multe gospodării din Șona au fost inundate

Publicat

în

Pârâul care traversează localitatea din  Șona s-a revărsat astăzi, 8 iulie 2018, în urma ploilor torențiale care au căzut. Apa a ajuns pe șosea, iar de aici a intrat în casele oamenilor. Au fost mobilizați pompierii militari și civili pentru înlăturarea efectelor produse.

În 8 gospodării apa a ajuns în casele oamenilor, iar alte 15 sunt afectate mai puțin, fiind inundate doar curțile.

”Pompierii militari și cei din cadrul SVSU sunt în teren și intervin în sprijinul populației pentru evacuarea apei din gospodării. Se intervine cu un buldo, trei autospeciale și patru motopompe”, potrivit Alinei Marescu, purtătorul de cuvânt al ISU Alba.

Apa a ajuns pe șosea după ce pe pârâul din localitate s-a produs o viitură, în urma precipitațiilor abundente din ultimele ore. Drumul comunal este acoperit de ape.

Județul Alba este sub avertizare cod portocaliu de ploi puternice până marți.

https://youtu.be/v_F4nsvwHAM


Știri din zonă

Incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din Tătârlaua. Intervin pompierii militari din Blaj și Târnăveni și SVSU Cetatea de Baltă

Publicat

în

Pompierii militari din Blaj și Târnaveni precum și SVSU Cetatea de Baltă au fost solicitați să intervină, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospădărească în localitatea Tătârlaua.

„Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit in localitatea Tătârlaua. Este vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (Șură). Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor, Det. Târnăveni și SVSU Cetatea de Baltă”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp, la 2 anexe gospodărești, fară victime. Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.


Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 24 de ani din Jidvei reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic partenera

Publicat

în

Sâmbătă, 13 iunie 2026, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Jidvei, cercetat pentru violență în familie.

 

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la aceeași dată, în timp ce se afla împreună cu partenera sa, în vârstă de 20 de ani, în locuința comună, ar fi agresat-o fizic, pe acesta.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a reieșit risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

Tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.


Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu izbucnit la o șură din localitatea Tătârlaua. Au intervenit pompierii militari din Alba și Mureș

Publicat

în

Pompierii militari din Blaj și cei din Târnăveni au intervenit sâmbătă, 13 iunie 2026, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o șură din localitatea Tătârlaua.

„Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu în comuna Cetatea de Balta, sat Tătârlaua. Este vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (sură). Forte alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă (ISU Alba și ISU Mureș)”, a transmis ISU Alba.

UPDATE:Incendiul a fost stins. Fără victime”, a mai transmis ISU Alba.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj