Știri din zonă
Polițiștii din Jidvei au recuperat, de la un cetățean din localitatea Veseuș, un cal furat din Biia

Animalul a fost sustras de la o stână din hotarul localității Biia, loc în care fusese lăsat de către proprietar, un bărbat din Biia, comuna Șona.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care animalul a ajuns în posesia bărbatului din Veseuș.
FOTO: ARHIVĂ
Știri din zonă
Elevii de la Școala Gimnazială Bălcaciu au adus cinstire Sfinților Transilvăneni, la biserica din localitate
Marți, 21 octombrie 2025, parohia Bălcaciu, protopopiatul Blaj, a îmbrăcat haină de sărbătoare cu prilejul hramului locașului de închinare. La orele dimineții, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți, în prezența bunilor credincioși ai parohiei.
Alături de preotul paroh Sergiu Vlad, s-au aflat în rugăciune părintele Alexandru Cândea, preot al parohiei Veseuș, părintele Adrian Tomuș, păstor al credincioșilor dreptslăvitori din Feisa, și părintele Răzvan Rădac, paroh al comunității ortodoxe din Căpâlna de Jos.
De asemenea, locașul de închinare a fost împodobit de prezența elevilor de la Școala Gimnazială Bălcaciu, care au adus cinstire Sfinților Transilvăneni prin participarea la Sfânta Liturghie. Școlarii au fost însoțiți de cadrele didactice din cadrul instituției de învățământ: prof. Ioana Bărbat, prof. Ioana David și prof. Liana Furdui. Pregătiți în prealabil prin Taina Spovedaniei, tinerii s-au împărtășit în număr mare cu Trupul și Sângele Domnului, devenind astfel exemple demne de urmat de către colegii lor.
Vizita la biserica „Sfinții Mărturisitori: Visarion, Sofronie și Oprea” din Bălcaciu a fost realizată în cadrul parteneriatului Școală – Biserică, reprezentând un bun prilej de a le adresa învățăceilor câteva cuvinte de întărire spirituală și prezentându-le informații despre istoricul bisericii parohiale, construite în anul 1982. Pe această cale, adresăm alese mulțumiri cadrelor didactice care le insuflă elevilor dragostea de Dumnezeu și râvna pentru participarea la slujbele oficiate în biserica noastră, asigurându-i pe toți, elevi și profesori, de prețuirea noastră.
Preot paroh Sergiu Vlad
Știri din zonă
Prezența unui urs raportată la Jidvei, în apropierea cramei din localitate. A fost transmis mesaj RO-Alert locuitorilor din zonă
Prezența unui urs a fost raportată la Jidvei, duminică seara, în apropierea cramei din localitate, a anunțat Jandarmeria Alba.
La fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.
Pentru prevenirea apariției unor situații de risc la adresa sănătății, integrității sau chiar a vieții populației din zonă, ISU Alba a emis mesaj Ro-Alert.
Știri din zonă
Tânăr de 26 de ani reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1.00 mg/l, pe o strada din Cetatea de Baltă
Joi, 16 octombrie 2025, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din localitatea Bazna, județul Sibiu, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
În seara zilei de 16 octombrie 2025, polițiștii au oprit, pentru control, pe strada Cetății din localitatea Cetatea de Baltă, un autoturism condus de bărbatul de 26 de ani.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,00 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Învățământ-Culturăacum 12 luni
Revedere emoţionantă după 50 de ani de la absolvirea liceului, pentru promoția 1974 a Liceului Industrial Nr. 1 Blaj
-
Actualitateacum 6 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | blajinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | blajinfo.ro
-
Din Județacum 6 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024 | blajinfo.ro


