Rămâi conectat

Știri din zonă

Polițiștii din Blaj l-au reținut pe un tânăr de 19 ani din județul Mureș, care se sustrăgea cercetării penale pentru furt

Publicat

în

Ieri, 3 februarie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Baj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din Sânpaul, județul Mureș, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. 

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în noaptea de 22/23 ianuarie 2021, împreună cu alți doi tineri din Sânpaul și Ungheni, județul Mureș, ar fi sustras catalizatoarele a două autoturisme parcate pe raza localității Biia, respectiv a municipiului Blaj, a căror valoare totală a fost estimată de către păgubiți la 9.600 de lei.

Tânărul s-a sustras urmăririi penale și a fost căutat de polițiști.

În cursul zilei de azi, 4 februarie, acesta va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

• Informații de background:

La data de 29 ianuarie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru de 24 de ore, față de un doi tineri, ambii de 23 de ani, din Sânpaul și Ungheni, județul Mureș, care sunt bănuiți de furt calificat dar și față de un tânăr de 26 de ani, din Morești, județul Mureș, care este bănuit de complicitate la furt. 

Din cercetări a rezultat că în noaptea de 22/23 ianuarie 2021, cei doi tineri de 23 de ani, ar fi sustras catalizatoarele a două autoturisme parcate pe raza localității Biia, respectiv a municipiului Blaj, a căror valoare totală a fost estimată de către păgubiți la 9.600 de lei.

 Ulterior, le-ar fi dat tânărului de 26 de ani, contra unei sume de bani, acesta din urmă cunoscând faptul că bunurile sunt sustrase. Din cercetări a rezultat că la săvârșirea furturilor ar fi participat și un tânăr de 19 ani, din Sânpaul, județul Mureș, care, în prezent, se sustrage răspunderii penale și este căutat de polițiști.

 În dimineața zilei de 29 ianuarie, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din Blaj, sprijiniți de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, au efectuat două percheziții la domiciliile a doi dintre bănuiți, ocazie cu care au fost identificate catalizatoarele sustrase dar și uneltele utilizate în activitatea infracțională


Știri din zonă

2,5 kilometri de străzi din Sâncel urmează să fie modernizați

Publicat

în

Locuitorii comunei Sâncel se vor bucura în curând de străzi mai moderne, după ce Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a stabilit că proiectul de reabilitare nu necesită o evaluare a impactului asupra mediului. Această decizie, luată în urma ședinței Comisiei de analiză tehnică din 6 octombrie 2026, elimină o etapă complexă și accelerează implementarea lucrărilor.

Proiectul, coordonat de Primăria Comunei Sâncel, vizează modernizarea a opt tronsoane de străzi secundare din intravilanul satului, totalizând aproape 2,5 kilometri de drumuri îmbunătățite și o suprafață de intervenție de aproximativ 2.130 metri pătrați.

Intervențiile vor avea loc pe următoarele străzi:

– Iancu Jianu (417 m)
– Ion Creangă (315 m)
– Vasile Alecsandri (153 m)
– Gării (451 m)
– Mihai Viteazu (372 m + bifurcație de 110 m)
– Dobrogeanu Gherea (533 m + bifurcație de 89 m)

Lucrările nu vor produce modificări semnificative asupra mediului, deoarece traseul noilor străzi se suprapune peste cel existent. Acest aspect este crucial, deoarece anulează necesitatea exproprierilor, a demolărilor sau a scoaterii de terenuri din circuitul agricol.

În ceea ce privește gestionarea apelor pluviale, proiectul prevede instalarea de șanțuri pereate, rigole carosabile și rigole tip scafă, care vor direcționa apa către zone depresionare sau receptori existenți. De asemenea, pentru a asigura accesul facil la proprietățile private, vor fi montate podețe tubulare cu o lungime medie de 6 metri.


Citește mai mult

Știri din zonă

Primăria Valea Lungă scoate la licitație extinderea rețelei de canalizare menajeră

Publicat

în

Primăria Valea Lungă a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedură de achiziție pentru extinderea rețelei de canalizare menajeră în satele Valea Lungă și Lunca. Valoarea estimată a contractului este de 9.429.403,46 lei, fără TVA.

Ofertele pot fi depuse până la 30 octombrie 2026. Contractul vizează execuția lucrărilor, pe baza proiectului tehnic elaborat de S.C. INSTAL GRID S.R.L., iar atribuirea se va face în funcție de prețul cel mai scăzut dintre ofertele admisibile.

Proiectul prevede realizarea a 10.597 de metri de rețea. Apele uzate vor fi transportate gravitațional către stația de epurare existentă din comună. În zonele unde relieful nu permite scurgerea gravitațională, vor fi instalate 11 stații de pompare.

Lucrările includ aproximativ 6,2 kilometri de conductă principală din PVC, cu diametrul de 250 de milimetri, circa 1,2 kilometri de conductă de refulare din PEHD și aproape 3 kilometri de racorduri menajere. Proiectul mai prevede realizarea a 240 de racorduri, 201 cămine de vizitare și 240 de cămine de racord.

Căminele de racord vor fi amplasate la limita proprietăților, iar traversările de drum se vor realiza prin foraj orizontal, acolo unde este necesar. Suprafețele afectate, inclusiv carosabilul, trotuarele și accesele, urmează să fie refăcute.

Durata maximă de execuție este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Constructorul va trebui să ofere o garanție de cel puțin 60 de luni de la recepția la terminarea lucrărilor. Plata se va face în termen de 30 de zile de la emiterea facturii, în baza situațiilor de plată confirmate și a cantităților efectiv executate.


Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr din Cenade, reținut după ce ar fi avariat două autoturisme cu un obiect contondent

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Cenade a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat după ce ar fi avariat două autoturisme parcate. Prejudiciul este estimat la aproximativ 4.000 de lei.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 7 octombrie 2026. Tânărul, care ar fi fost sub influența alcoolului, ar fi lovit mașinile cu un obiect contondent. La momentul respectiv, acesta însoțea o turmă de oi în calitate de îngrijitor de animale.

Polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj l-au reținut pe 8 octombrie, pentru 24 de ore. În 9 octombrie, urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările continuă pentru infracțiunea de distrugere.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj