Rămâi conectat

Sport

Patru medalii de bronz obținute de schiorii de la CȘS Blaj, la Campionatele Naționale

Publicat

în

Sporturile de iarnă își revin și ele după o lungă perioadă cu restricții, iar schiul alpin, după două sezoane, unul întrerupt, iar cel de-al doilea afectat puternic, cu multiple anulări de curse, concursuri îngreunate de restricții, antrenamente în condiții dificile, s-a derulat, în sfârșit, în acest sezon ceva mai aproape de normal.

În această situație aproape toate cursele programate în calendarul competițional au putut fi desfășurate. Condiționarea participării a mai ținut cont de testarea participanților și prezentarea dovezii de vaccinare, acolo unde a fost cazul, fără a mai conta numărul de participanți, aceste activități desfășurându-se în aer liber.

Secția de schi a Clubului Sportiv Școlar Blaj funcționează cu două catedre de schi alpin, având peste 30 de sportivi înscriși, de la începători până la sportivi de performanță, care împreună cu antrenorii lor aduc rezultate pentru club și pentru zona munților Apuseni, această zonă fiind mai puțin cunoscută pentru practicarea sporturilor de iarnă, dar totuși cu o activitate de peste 40 de ani și cu un palmares bogat la care se adaugă rezultate, an de an. Acest sezon competițional, 2021/2022, evident că nu face excepție, iar profesorul Tiberiu Tanțoș, ajuns la venerabila vârstă de 70 de ani, încă reușește performanțe notabile în schiul alpin pe plan intern, dar și participări internaționale la competiții din calendarul Federației Internaționale de Schi.

Rezultatele acestui sezon competițional la schi alpin:

Cupa CȘS Baia Sprie, desfășurată în perioada 18-21 ianuarie la Șuior. Pârtia Turist Șuior a găzduit două curse de slalom la care Anna Rebeka Walter a realizat, la categoria Under 18 un loc întâi și un loc doi;

• Cupa Kalinderu, disputată în perioada 9-10 februarie la Bușteni, în cadrul căreia s-a luat startul la două curse de slalom. Anna Rebeka Walter a obținut la categoria Under 18 un loc 2 și un loc 3, iar la general, Under 21, un loc 4 și un loc 5;

Cupa Predeal, derulată în perioada 17-18 februarie la Predeal, a găzduit o probă de slalom în cadrul căreia Anna Rebeka Walter s-a clasat pe locul 2 la categoria Under 18 și pe locul 4 la categoria Under 21.

Campionate Naționale ale României la schi alpin, în Poiana Brașov, pe pârtia Sub Teleferic, în perioada 22-25 februarie și care anul acesta au înregistrat o premieră, fiind organizate sub egida Federației Internaționale de Schi sub denumirea de FIS RACE. Așadar, sportivii care au participat la această competiție au avut șansa de a face puncte și în Campionatul Internațional de Schi. La această întrecere au luat startul peste 80 de schiori din 12 țări: România, Bulgaria, Georgia, Suedia, Brazilia, Slovacia, Cehia, Macedonia, Israel, Grecia, Ungaria și Serbia. La start s-au aliniat sportivi de renume precum: Jan Rechtenberg (Cehia), Benjamin Szollos (Israel), Isac Hedstroem (Suedia) sau Kristian Pavelka (Slovacia). Anna Rebeka Walker și Kis Timea au participat la toate probele din competiția FIS RACE obținând în total 4 medalii de bronz. Kis Timea s-a clasat pe locul al 3-lea în proba de slalom fete senioare, iar Anna Rebeka Walter a obținut locul 3 la slalom Under 18 și locul 7 la general. De asemenea, la slalom uriaș a încheiat pe poziția a 4-a la Under 18 și locul 8 la general, la proba de combinată alpină s-a clasat pe locul al 3 la Under 18 și locul 7 la general, iar proba de super combinată a terminat-o pe locul 3 la Under 18 și locul 7 la general.

A fost un sezon greu, după o pauză de competiții, dar și de pregătire pe zăpadă, această perioadă fiind redusă din cauza restricțiilor internaționale, atât de călătorie cât și de funcționare a stațiunilor de schi. Totuși am reușit să continuăm pregătirea fizică, iar în lunile noiembrie-decembrie 2021 am bifat două stadii de pregătire în Austria și Polonia în cele din urmă, deoarece Austria a fost închisă până în 18 decembrie. Am fost și la competiții internaționale, la Rogla în Slovenia, unde Anna Rebeka Walter a obținut un loc 16. În următoarea perioadă mai participăm în Bulgaria la Borovets și Pamporovo, iar în țară în perioada 20-24 martie la Campionatele Naționale ale Cluburilor Sportive Școlare la Șuior, unde sperăm să mai obținem câteva medalii. Țin să mulțumesc clubului CSȘ Blaj pentru susținerea financiară și logistică, dar și sponsorilor care ne-au fost alături și în acest an”, a transmis Tiberiu Tanțoș

Competițiile continuă la schi alpin și pe parcursul lunii martie, iar antrenorii speră la rezultate cât mai bune pentru a încheia sezonul competițional 2021-2022 cu rezultate notabile și un palmares bun pentru club. Sunt și antrenori tineri la schi, la clubul de la Blaj și dezideratul este să se mai implice și alții de-a lungul timpului pentru a păstra tradiția schiului alpin la noi în județ.


Sport

Antrenorul Daniel Tătar, după victoria în fața celor de la Viitorul Arad: „Sunt mândru de grupul pe care l-am creat”

Publicat

în

Antrenorul Daniel Tătar a remarcat dificultatea partidei, dar și modul în care echipa sa a gestionat momentele importante ale jocului. Tehnicianul a apreciat în special startul foarte bun al formației sale, care a reușit să se desprindă la 2-0 încă din minutul 19.

„A fost un meci foarte dificil, împotriva unei echipe omogene, care anul trecut a fost în play-off și care are jucători de calitate. Băieții au început însă foarte bine partida, cu multă agresivitate și un pressing bun, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă, unde am avut 2-0 în minutul 19.

Ulterior, am suferit pentru că am cedat posesia și le-am oferit adversarilor prea multe faze fixe. Până la urmă, apărarea câștigă de cele mai multe ori meciurile, iar băieții au demonstrat încă o dată că pot lupta până la capăt.

Sunt mândru de grupul pe care l-am creat și, mai ales, de modul în care jucătorii care intră de pe banca de rezerve se implică de fiecare dată. Cred că această unitate a grupului este unul dintre motivele pentru care avem un parcurs atât de bun.

Urmează o săptămână dificilă, cu meciuri importante, și sperăm să ieșim din ea cu cât mai multe puncte și, cel mai important, fără jucători accidentați.

Din nou, Blajul a fost alături de noi. Încet-încet se creează o conexiune tot mai puternică între tribună și echipă, iar într-o comunitate precum a noastră este esențial să fim cu toții în aceeași direcție, mai ales atunci când vor apărea și momentele dificile, care cu siguranță vor veni. Sperăm să vină cât mai târziu!”, a declarat Daniel Tătar.


Citește mai mult

Sport

Înfrângere pentru echipa din „Mica Romă”, în cel de-al doilea amical al toamnei: Volei Alba Blaj – Mladost Zagreb 1-3

Publicat

în

CSM Volei Alba Blaj a încheiat cu o înfrângere seria celor două meciuri de pregătire disputate împotriva campioanei Croației, HAOK Mladost Zagreb. La fel ca în prima partidă, și confruntarea de ieri s-a disputat pe durata a patru seturi, indiferent de rezultatul înregistrat pe parcursul jocului.

Echipa pregătită de Guillermo Naranjo Hernández a cedat cu scorul de 1-3, pe seturi: 23-25, 18-25, 16-25, 25-18.

Tehnicianul formației din Blaj a profitat de cele două partide pentru a vedea la lucru întregul lot avut la dispoziție, într-o perioadă în care echipa își definitivează pregătirea înaintea startului oficial al sezonului regular.

Meciurile cu HAOK Mladost Zagreb au reprezentat teste importante pentru voleibalistele din Blaj, în condițiile în care adversara este campioana Croației. Dincolo de rezultatele celor două jocuri, principalul obiectiv al acestor confruntări a fost rodarea lotului și acumularea de minute în condiții de competiție.

Turneu internațional la Alba Blaj Arena

Pentru CSM Volei Alba Blaj urmează un nou moment important al perioadei de pregătire. Echipa din Alba va organiza, în perioada 25-27 septembrie, un turneu internațional în Alba Blaj Arena.

La competiție și-au anunțat participarea Maritza Plovdiv, campioana Bulgariei, și ŽOK Ub, vicecampioana Serbiei, alături de formația gazdă.

Turneul va reprezenta un nou prilej pentru echipa pregătită de Guillermo Naranjo Hernández să își testeze nivelul în compania unor adversare puternice din voleiul european.

Programul complet al turneului internațional de la Alba Blaj Arena urmează să fie anunțat în zilele următoare.


Citește mai mult

Sport

Elevii lui Daniel Tătar, lideri cu maximum de puncte: CIL Blaj – Viitorul Arad 3-1 (2-0)

Publicat

în

CIL Blaj își continuă parcursul perfect în actuala ediție de Liga a 3-a. Formația din „Mica Romă” a învins vineri pe Viitorul Arad cu scorul de 3-1 (2-0), bifând astfel al patrulea succes consecutiv al sezonului.

Echipa pregătită de Daniel Tătar a început în forță partida și a deschis scorul încă din minutul 4, prin R. Pîntea. Avantajul gazdelor s-a dublat în minutul 19, când Blănaru a transformat o lovitură de pedeapsă.

Viitorul Arad a revenit în minutul 71 și a reușit să reducă din diferență prin Vlad Filimon care a înscris cu un șut de la 12 metri, relansând pentru scurt timp partida. CIL Blaj a gestionat însă bine finalul de meci, iar Macarie a înscris în minutul 82 și a stabilit scorul final, 3-1.

Succesul îi menține pe blăjeni cu maximum de puncte după primele patru etape, într-un start de sezon care confirmă forma foarte bună a echipei din „Mica Romă”.

De partea cealaltă, Viitorul Arad suferă prima înfrângere a sezonului și își pierde astfel invincibilitatea.

• Au evoluat formațiile:

CIL Blaj: Păduraru – Vodă (62, Gâțan), Băican, Al. Radu,  Boldea – S. Bran, C. Pîntea – R. Pîntea (77, Macarie), Crivac (62, Tineiu), Y. Beza (68, Lungar) – Blănaru (68, Gallini). Rezerve: Checicheș, R. Damian, Jica, Micu-Cristea. Antrenor: Daniel Tătar.

Viitorul Arad: R. Rusu – Ștef (46, Pantea), Lobonț, Mendy, Filimon – Baffour (90, Opancina) – Clej, Ghergar (82, Cioara), Sas (82, Catanzariti), Hlistei – Larosa. Rezerve: Sturza, Nădăban, Butar, Tănasă, Piț. Antrenor: Cristian Sculici.

 

FOTO: Peter Szilagyi


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj