Actualitate
Pastorala de Paști a Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
† Cardinal Lucian
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în deplină comuniune de credinţă cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări şi călugăriţe, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Iubiți credincioși,
„Aceasta este vestea pe care Biserica o aduce lumii: Cristos este libertatea noastră, pentru că este adevărul. Nu un adevăr abstract, căutat orbește de raţiunea mereu neliniştită a omului. Adevărul este pentru noi persoana lui Cristos. El ne-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Dacă întunericul păcatului este biruit de lumina vieţii, atunci nu există robie care să poată sufoca libertatea”. Cu aceste cuvinte rostite de Sfântul Ioan Paul al II-lea la Liturghia greco-catolică celebrată în București pe 8 mai 1999, mă adresez Dumneavoastră tuturor astăzi când sărbătorim cu bucurie Învierea Domnului Isus, o Sărbătoare cu o rezonanță cu totul aparte în Anul de grație 2021.
Învierea Ta Cristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri. Este un cânt de speranță pentru lumea întreagă: Isus a înviat! Cristos este viu și este prezent în mijlocul nostru! Emanuel cel așteptat, Pruncul Divin născut în ieslea Betleemului, este și rămâne alături de noi pentru veșnicie. Prin Sângele Său vărsat pe lemnul Crucii și prin Învierea Sa glorioasă, Mântuitorul rupe lanțurile morții și ale deznădejdii, aducând lumii întregi mântuirea. Noi credem că Dumnezeu Mântuitorul este viu și ne este alături. Moartea nu are ultimul cuvânt pentru existența umană.
Bogăția în conținut teologic a cântărilor liturgice ne introduce în celebrarea acestui praznic al luminii: „Veniți, din rodul cel nou al viței celei dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a Învierii, Împărăției lui Cristos să ne împărtășim, lăudându-l pe El ca pe un Dumnezeu, în veci” (Cântarea a VIII-a din Canonul Învierii).
În Duminica Floriilor am purtat și noi ramuri de finic, dar nu le-am purtat pentru a ne acoperi goliciunea (cfr. Gen 3,7), ci pentru a ne îmbrăca cu noul veșmânt adus de Cristos. Avem de acum un alt pom de unde ne luăm ramuri. Acesta este pomul „cu ale cărui rădăcini mă înrădăcinez eu, sub ale cărui ramuri mă odihnesc, sub a cărui rouă mă răcoresc, din al cărui spirit, ca dintr-o adiere de vânt, mă simt înviorat (…). Acest pom pentru mine, căruia mi-e foame, îmi este hrană, pentru mine căruia îmi este sete, este izvor, să mă adăpostesc eu, cel care am fost dezbrăcat: ramurile sale sunt spirit de viață, nu mai sunt așadar ramuri de smochin” (Ipolit Romanul, Omilii pentru ziua de Paște).
În Săptămâna Mare l-am contemplat pe Omul durerilor detestat și părăsit de toți, purtându-și crucea către Calvar. În acea cruce se găsesc toate păcatele noastre. Isus de trei ori a căzut sub greutatea ei dar nu s-a oprit. Este o invitație pentru noi de a ne lua crucea și de a păși încet, fără grabă și fără a ne plânge, urmându-L pe Calea Crucii.
Știind Isus „că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (In 13, 1), „a fost răstignit în numele nostru al tuturor și pentru noi toți, pentru ca, atunci când Unul a murit în locul tuturor, noi toți să trăim în El” (Sf. Chiril al Alexandriei). În felul acesta, ne-a pregătit nouă celor care ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Său, învierea la sfârșitul veacurilor: „cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In 6, 54). De aceea, în ziua sfântă de Paști sărbătorim Învierea prin Cruce. Fiindcă doar în Cruce și prin roadele ei înțelegem ce este Învierea.
În diferite texte patristice se vorbește despre fructul lemnului Crucii printr-o serie de imagini cu privire la pomi, imagini ce sunt însoțite de o repetată invitație la „a gusta” din acest fruct care este însuși Cristos, făcându-se astfel o clară trimitere la Sfânta Euharistie. Dacă odată, din cauza mâncării, a intrat în lume păcatul și moartea (Gen 3,3), acum, tot prin mâncare, primim viața, primim mântuirea. Dacă din lemnul verde, din pomul din care a mâncat Adam, a venit moartea, acum din lemnul uscat (Lc 23,31) al Crucii, suntem chemați cu toții să mâncăm și să vedem cât de bun este Domnul, pentru a trăi cu El în veșnicie. Un lemn verde cândva l-a amăgit pe om, un lemn uscat a mântuit lumea. Cine a mâncat din lemnul verde a primit moartea, dar cine mănâncă din rodul lemnului Crucii, recapătă viața.
Iubiți frați întru Cristos,
Bucuria Paștelui izvorăște din acea chemare tainică, în întuneric: Veniți să luați lumină! Evanghelia care a fost proclamată în noaptea trecută ne face și pe noi părtași la bucuria femeilor auzind glasul îngerului: „Nu este aici, ci a înviat precum a spus” (Mt 28, 6). Datori suntem și noi, asemenea femeilor care au alergat cu bucurie mare să vestească ucenicilor că Domnul a înviat, să împărtășim speranța oamenilor pe care îi întâlnim, să le descoperim misterul prezenței vii a lui Isus printre noi. El se află în cel flămând și în cel însetat, în cel întemnițat și în cel străin, în cel gol și în cel bolnav. El este prezent în cel care cerșește la colț de stradă, în cel aflat pe patul de spital, sau în cel care se luptă pentru salvarea vieților.
Înainte de Paști este întotdeauna Vinerea Mare. Suferim și murim împreună cu Domnul pentru a învia împreună cu El. Însă ca să putem primi Învierea, trebuie să trecem prin moarte, trebuie să părăsim tenebrele existenței noastre. Înviind a treia zi, Răscumpărătorul calcă cu Viața Sa peste orice durere, peste orice lacrimă, peste orice suferință, întrucât toate le-a luat asupra Sa. Învierea ne arată că nimeni nu este singur în suferință, nimeni nu moare singur. Aceste momente, locuri ale celei mai adânci solitudini, devin pline de prezența Dumnezeului Celui Viu. Cristos Cel Înviat este și rămâne în mijlocul nostru.
Învierea lui Isus Cristos este un fapt real, scris în istoria oamenilor cu litere de sânge. Un fapt la fel de real ca lemnul de pe Golgota, ca spinii din coroană, ca giulgiul în care Cel mort a fost înfășurat și așezat în mormânt. Învierea Mântuitorului depășește orice putință a imaginației noastre, rămânând totodată o realitate tainică, precum Dumnezeu. De aceea, învierea lui Isus se descoperă doar celor care au inima curată. Credința creștinilor în Înviere are la temelie umilința lui Dumnezeu, taina Crucii fiind „pentru iudei, sminteală, pentru neamuri, nebunie”, dar pentru noi este „puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 23-24).
Trăim momente grele, de suferință, de boală. Suntem în continuare în plină pandemie. Vinerea Mare pare să se prelungească, dar știm nu va fi mai mare decât Ziua Învierii. Crucea, suferința, boala care ne înconjoară trebuie trăite în Cristos, și astfel vor deveni semne prețioase de har și de binecuvântare. Crucea, din semn al pedepsei și al rușinii, devine pentru ucenicii Celui Înviat semn de preamărire și de victorie. Vinerea Mare, cu pătimirile Domnului, cu durerea și cu agonia lui Isus, devine sărbătoare în lumina și în așteptarea plină de bucurie a Zilei Învierii. Iar Măicuța Sfântă, mama noastră a tuturor, Maica Învierii, este cea care veghează și ne așteaptă la căpătâiul acestei încercări.
După ce la începutul anului l-am însoțit cu durere în trecerea spre veșnicie pe vrednicul ierarh al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, pe data de 2 februarie 2021, de sărbătoarea împărătească a Întâmpinării Domnului în Templu, a fost celebrată deschiderea anului Centenar al Congregației Surorilor Maicii Domnului, Congregație înființată de Mitropolitul dr. Vasile Suciu. Totodată, după cum cunoașteți, Sfântul Părinte Papa Francisc a închinat Sfântului Iosif anul în curs prin Scrisoarea apostolică „Patris corde”, promovând totodată acest an ca fiind special dedicat familiei. Recunoscând valoarea inestimabilă a familiei ca un dar special al lui Dumnezeu, Arhieparhia noastră reflectează în decursul acestui an asupra temei propuse: „Familia în drumul spre mântuire”. De aceea, invocăm pentru toate familiile noastre ocrotirea Sfântului Iosif, inima lui de părinte iubitor, pentru ca primind protecția și ajutorul lui, să-L redescoperim pe Isus ca unicul nostru Mântuitor.
Dragii mei, în toată această perioadă extrem de grea, gândul și rugăciunea mea se îndreaptă în mod deosebit înspre cei care au fost loviți direct de boală și de suferință: episcopi, preoți, persoane consacrate, medici și bunii noștri credincioși, dar și înspre cei care au părăsit această lume fără a putea primi din partea celor dragi nici măcar o mângâiere.
Vă invit pe fiecare să-i purtați în continuare în rugăciune, și cu iubire să le alergăm în ajutor, precum Cristos cel Înviat a venit în mijlocul Apostolilor înfricoșați rostind „Pace vouă”, dăruindu-le încredere și curaj. Cine ar putea să ne împlinească dorul de pace, de bine, de frumos, de veșnicie, dacă nu Cel care este însăși veșnicia? Precum ne aduce aminte călugărul Mihai Neamțu a cărui Cauză de beatificare și canonizare se află în faza romană, suntem creați din nimic dar suntem meniți să împărățim veșnic împreună cu Cristos.
Să nu uităm ce ne spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „se tem de moarte doar cei ce nu cred în înviere”. Așadar, și noi să nu trăim cu teamă, ci cu speranță în Cel care a înviat pentru noi și care este cu noi până la sfârșit așa cum ne-a făgăduit: „Iată Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacului” (Mt 28,20). Să ne așezăm și noi inima pe lespedea din Mormântul Sfânt. Această atingere vindecătoare să ne facă să gustăm bucuria clipei când îl vom vedea pe Domnul, și Îi vom săruta sfintele Sale picioare precum Magdalena în grădina Învierii.
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa”. Vestea cea Bună a Învierii să lumineze întunericul din lumea în care trăim, iar Sfântul Praznic al Învierii să fie o nouă primăvară de speranță care să îmbrățișeze întreaga omenire. Prin Cristos cel Înviat să trăim încă de pe acest pământ bucuria de a fi cu El pentru eternitate.
Dimpreună cu Preasfinția Sa Cristian, Episcopul auxiliar, Vă dorim tuturor sărbători sfinte și binecuvântate.
Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!
† Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Dată în Blaj, la 2 Mai,
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2021
Actualitate
Învierea Domnului 2026, în Catedrala Blajului – Sărbătoarea luminii și a vieții
În noaptea Sfintelor Paști, credincioșii s-au adunat în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj pentru a celebra, împreună cu clerul, marea taină a Învierii: lumina care învinge întunericul și viața care biruie moartea. Într-o atmosferă de profundă reculegere și bucurie, cântarea „Cristos a înviat!” a vestit nu doar un adevăr de credință, ci o realitate trăită, care străbate și transfigurează lumea.
Sâmbătă, 11 aprilie 2026, la ora 23:00, Preafericirea Sa Claudiu-Lucian Pop, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a celebrat Canonul Învierii, deschizând solemn ziua cea mare și sfântă. Lumina împărtășită credincioșilor a devenit semnul biruinței lui Cristos asupra întunericului, iar noaptea s-a transformat în prag al unei vieți noi, în care moartea nu mai are ultimul cuvânt.
Trăirea acestei celebrări a fost una profundă și vie: fiecare credincios a fost chemat să primească și să poarte mai departe lumina Învierii. În comuniunea rugăciunii, bucuria pascală a unit inimile tuturor în aceeași mărturisire a credinței: viața a biruit moartea, Cristos a înviat!
În dimineața zilei de duminică, 12 aprilie 2026, Duminica Învierii Domnului nostru Isus Cristos, Preafericirea Sa a celebrat Sfânta Liturghie, încununând sărbătoarea în Catedrala Blajului prin comuniunea euharistică. Răspunsurile liturgice, atât la Canonul Învierii, cât și la Sfânta Liturghie Arhierească, au fost oferite de Corul Catedralei „Sfânta Treime” din Blaj, ale cărui cântări au însoțit bucuria luminii ce nu apune.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa Claudiu a citit Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului, în care a subliniat că, prin Învierea lui Cristos, creștinii sunt chemați să trăiască drept fii ai luminii, în libertate, speranță și iubire. Într-o lume marcată de suferință și neliniște, Arhiepiscopul Major a îndemnat la păstrarea vie a credinței și la mărturisirea concretă a speranței, printr-o viață luminată de prezența lui Cristos cel Înviat. Totodată, a evidențiat importanța rugăciunii, a apropierii de Sfânta Scriptură și de Sfânta Liturghie, ca izvoare ale întăririi sufletești și ale întâlnirii vii cu Domnul. Privind la exemplul Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu, credincioșii sunt încurajați să-și ridice privirea spre Dumnezeu, izvorul adevăratei speranțe, și să trăiască Învierea ca drum sigur spre viața veșnică.
Ziua Învierii Domnului rămâne astfel izvorul mântuirii și începutul vieții celei veșnice: lumina care risipește orice întuneric și viața care biruie pentru totdeauna moartea. În această lumină, cerul și pământul se unesc într-o unică și neîncetată cântare de biruință: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Actualitate
Zeci de credincioși greco-catolici au participat la procesiunea „Calea Crucii”, desfășurată în seara zilei de marți, 7 aprilie 2026, pe străzile Blajului
În rugăciune și comuniune, credincioșii greco-catolici s-au adunat pentru a parcurge împreună Calea Crucii cu procesiune pe străzile Blajului, retrăind drumul suferinței Mântuitorului în aceste zile sfinte ale Săptămânii Mari.
Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, procesiunea a fost condusă de Preasfinția Sa Cristian, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.
Procesiunea a început la Capela Arhiereilor – Parohia Blaj II și s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” – Parohia Blaj I, străbătând străzile municipiului Blaj într-o mărturie vie de credință.
Purtând crucea și rostind împreună rugăciunile celor XV stațiuni, participanții și-au îndreptat inimile spre taina Învierii, contemplând Patimile Domnului și pregătindu-se sufletește pentru lumina biruinței asupra morții.
„Crucii Tale ne închinăm, Cristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!”
Actualitate
Scrisoarea Pastorală a Preafericitului Părinte Claudiu la Sărbătoarea Învierii Domnului – 2026
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,
dragilor credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu.
Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos!
Iubiți frați și surori în Cristos,
Sărbătoarea Sfintelor Paști ne pune în fața adevărului existenței noastre: noi, creștinii, suntem prin harul lui Cristos „fii ai lui Dumnezeu” și „fii ai învierii” (Lc. 20,36). Aceasta este identitatea și înalta noastră demnitate, fiindcă suntem renăscuți în Cristos pentru a trăi ca „fii ai Luminii” (In. 12,36). Sfântul Grigore de Nissa spunea că Învierea Domnului a inaugurat o nouă viață și un nou mod de a trăi. Cine este fiu al Învierii va trăi în lumină, iubire și speranță, iar nu în întuneric, nedreptate sau resemnare. Va fi liber și nu prizonier al păcatelor, al fricii sau al morții, așa cum ne încredințează Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”.
Cum să nu înțelegem, atunci, că faptul de a fi creștini se împlinește în misiunea de a deveni martori și vestitori ai lui Cristos? Să urmăm, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Petru de a fi mereu pregătiți să răspundem oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (cf. 1Pt. 3,15)! Iar mărturia noastră va fi cu adevărat convingătoare în măsura în care cei din jur vor putea vedea că nu doar vorbim despre lumină, ci că însăși lumina lui Cristos cel Înviat strălucește în gândurile și în faptele noastre.
O asemenea misiune, în lumea de astăzi, pare imposibil de îndeplinit. Cum am putea să mai dăm mărturie despre dragostea lui Dumnezeu într-un ceas al istoriei în care lumea, pe care Papa Francisc o numea „casa noastră comună”, pare mistuită de ură și de violență? Cum să vorbim despre lumină când întunericul se strecoară pretutindeni, invadând fiecare spațiu al vieții și așternându-se peste conștiințe, ca o umbră care nu mai vrea să se îndepărteze? Și, mai ales, cum și-ar mai putea croi drum speranța într-o lume sfâșiată de războaiele din jur și de cele dinlăuntrul nostru, de crizele economice, morale și existențiale, de neliniștile adânci și de o tot mai apăsătoare lipsă de perspectivă? Sub ochii noștri se desfășoară zilnic o litanie a deznădejdii, care este amplificată, pe toate ecranele, de imagini și de știri care ne pot ispiti să gândim că răul ar avea ultimul cuvânt. Cu toate acestea, Biserica ne învață că puterea luminii nu poate fi nimicită de întuneric deoarece Dumnezeu ne este alături chiar și atunci când totul pare pierdut. El aprinde flacăra speranței tocmai în ceasul încercărilor!
Dacă lumina unor stele demult apuse străbate nemărginirea universului pentru a străluci pe cerul nostru și a ne aduce bucurie, și dacă lumina înțelepciunii și a faptelor înaintașilor noștri ajunge peste veacuri până la noi pentru a ne inspira și călăuzi, cu atât mai mult lumina dumnezeiască a lui Cristos se va revărsa asupra noastră și va risipi orice umbră. De aceea, pentru lumea întreagă, dar mai ales pentru frații noștri din Ucraina și din Orientul Mijlociu, rugăciunea noastră trebuie să se înalțe neîncetat, pentru ca Bunul Dumnezeu să le dăruiască puterea de a nu ceda disperării și să-i ajute să întrezărească, printre norii negri ai suferinței, licărirea firavă a speranței.
Iubiți credincioși,
Dacă vrem ca mărturia noastră despre Cristos cel Înviat să fie credibilă, atunci este necesar ca noi înșine, în adâncul sufletului, să purtăm candelele speranței mereu aprinse. „Nimeni nu poate da ceea ce nu are”, obișnuia să repete Preafericitul Părinte Cardinal Lucian pentru a ilustra acest principiu al vieții creștine, fiindcă nimeni nu poate împărtăși altora lumina, dacă el însuși nu s-a făcut părtaș luminii, și nimeni nu poate aprinde în inima fratelui flacăra credinței, dacă inima sa nu arde de iubirea lui Dumnezeu. Din acest motiv, cântarea „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le” trebuie să se înalțe azi de pe buzele noastre cu sfântă bucurie, dar mai ales să fie ecoul bisericii din sufletul nostru. În acel sanctuar lăuntric, unde Dumnezeu ne așteaptă, suntem invitați să coborâm în fiecare zi. Acolo, la căldura rugăciunii curate, la lumina neînserată a Sfintei Scripturi și sub adierea de viață făcătoare a Spiritului Sfânt, flacăra credinței primite la botez va crește și va străluci tot mai puternic pentru a ne încălzi inimile. Iar atunci când inimile noastre vor arde de acest foc sfânt, ni se vor lumina și ochii minții, pentru a vedea mai limpede ceea ce adesea scapă privirii omenești. Vom putea cunoaște planul mântuitor pe care Dumnezeu îl are cu noi și cu lumea întreagă, dincolo de orice amăgire și de toate perdelele de fum care încearcă să ascundă și să sufoce adevărul.
În acest pelerinaj sufletesc, care ne conduce la frângerea pâinii din Sfânta Liturghie, vom putea simți prezența mângâietoare a Mântuitorului și vom descoperi că niciodată nu suntem singuri. Aceasta a fost și experiența ucenicilor de la Emaus, care L-au întâlnit pe Cristos cel Înviat. Atât pentru ei, cât și pentru noi, Învierea a avut loc, însă depinde cu ce ochi o privim. În fața aceleași realități putem fi lipsiți de speranță și să spunem, asemenea celor doi ucenici, „noi nădăjduiam…” (Lc. 24,21). Aceste cuvinte, însă, exprimă povara unei speranțe rămase în trecut și care face prezentul atât de trist! Dar există și o altă cale, aceea de a asculta glasul Domnului care ne vorbește prin Sfintele Scripturi și de a lăsa ca Vestea cea Bună să ne atingă inima. Atunci și inimile noastre vor arde de bucurie (Lc. 24,32), iar la frângerea Pâinii, ochii sufletului vor ajunge să recunoască prezența tainică, dar reală, a lui Isus în mijlocul nostru. El ne va elibera din lanțurile descurajării și ne va dărui harul de a porni din nou la drum, plini de credință și de speranță.
Aceeași realitate și, totuși, două moduri diferite de a o vedea: una cu ochii lumii, cealaltă cu ochii Cerului. Iată marea provocare în fața căreia ne aflăm și noi: cu ce ochi alegem să îl privim pe Cristos? De această alegere depinde mântuirea noastră!
Dragii mei,
Poate cea mai frumoasă și prețioasă moștenire a Anului național dedicat Cardinalului Iuliu Hossu este această lecție a privirii ridicate dincolo de încercările lumii și ațintite asupra lui Cristos cel Înviat! Tocmai această perspectivă l-a ajutat pe Fericitul Martir să își păstreze speranța neclintită, chiar și atunci când în jurul său se adunau suferința, nedreptatea și întunericul. Tăria lui venea din faptul că nu își sprijinea inima pe cele trecătoare, pe această vale de lacrimi, ci pe dragostea lui Dumnezeu care îi deschidea Împărăția Cerurilor. Cu ochii credinței, el vedea dincolo de umbrele acestei lumi, încredințându-se total iubirii lui Dumnezeu care niciodată nu dezamăgește. Fericitul Iuliu Hossu știa că Mântuitorul nu-și abandonează niciodată Biserica și, de aceea, speranța lui trecea dincolo de timpul prezent și se așeza în lumina veșniciei. În cuvinte simple, dar atât de profunde, el mărturisea un adevăr care poate aduce pace și în sufletele noastre: „perspectiva o dă Domnul”, Domnul și nu oamenii! Nici nu putea să gândească altfel un vrednic fiu al Maicii Sfinte, cea care s-a încredințat pe deplin planului tainic al lui Dumnezeu, fără să ceară explicații și fără să pretindă garanții, rostind cu smerenie și desăvârșită ascultare: „fie mie după Cuvântul Tău” (Lc. 1,38).
Acum este rândul nostru să ne însușim această perspectivă divină, care ne schimbă modul de a privi viața, suferința și viitorul! Celebrarea Învierii Domnului din acest an să devină pentru fiecare dintre noi un pas mai conștient și mai plin de speranță pe calea Veșniciei, pentru care am fost creați și în care se împlinește viața noastră.
Vă încredințez pe toți ocrotirii Preacuratei Fecioare Maria și mijlocirii Fericiților Episcopi Martiri, dorindu-vă tuturor să vă bucurați de Sfintele Sărbători în pace și să rămâneți pururi în lumina Domnului!
Cristos a înviat!
Cu arhierească binecuvântare,
+ Claudiu
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
-
Din Județacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | blajinfo.ro
-
Din Județacum 12 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro








