Rămâi conectat

Actualitate

Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Bobotează – apa sfințită și alte practici populare | blajinfo.ro

Publicat

în

Obiceiuri de Bobotează • Tradiţii de Bobotează • Superstiţii de Bobotează | blajinfo.ro

Tradiţii de Bobotează

Tradiţia spune că Boboteaza este momentul când cerurile se deschid, iar îngerul păzitor dezvăluie tinerilor care le este norocul şi ursida în dragoste.

Fetele care doresc să îşi viseze ursitul trebuie sa “fure” sau să accepte de la preot un firicel de busuioc sfinţit. Se spune că dacă îl vor ţine în sân sau îl vor pune sub perna înainte de a adormi, dar şi daca postesc şi se roagă Sfântului Ioan în ajun de Bobotează, îl vor vedea in vis pe cel cu care le este hărăzit să se căsătoreasca.

În unele zone ale tarii, în ajunul Bobotezei, se spune că pentru a-şi visa alesul, fetele trebuie să mănânce o turtă frământata doar cu 9 degete din 8 linguri de făină şi o lingură de sare şi să-şi lege pe inelar un fir roşu de mătase. Prin tradiţie, se ţine post negru (sau zi de sec) în Ajunul Bobotezei. Se spune că cei care reuşesc să nu mănânce şi să nu bea nimic în această zi vor avea parte de noroc, sănătate şi binecuvântare de la Dumnezeu pe tot parcursul anului.

După ce iau agheasma de la preot, fetele tinere obişnuiesc să se îmbăieze de trei ori în râu sau să-şi toarne apă pe cap simbolic. Precum s-a adunat poporul la malurile Iordanului, tot aşa se vor strânge petitorii la uşa fetei respective.

Obiceiuri de Boboteaza – sfinitirea apei

În ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si  astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg – unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.

Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga „Chiraleisa”- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii – si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.

Citește și: Mesaje de Sfântul Ioan, urări de Sfântul Ioan

Boboteaza – Superstiţii şi practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte.

Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.

In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Scuarul Petöfi Sándor din Blaj intră în etapa de atribuire a lucrărilor de modernizare. Investiția depășește 3,6 milioane de lei

Publicat

în

Proiectul de modernizare a Scuarului Petöfi Șándor din Blaj a ajuns în etapa achiziției publice, Primăria municipiului căutând un constructor care să execute lucrările de reabilitare. Valoarea estimată a contractului este de 3.697.884,82 lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până la data de 27 noiembrie 2026.

În această etapă, procedura vizează desemnarea executantului, însă semnarea contractului depinde de obținerea finanțării europene. Administrația locală intenționează să solicite fonduri prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, Prioritatea 3, Obiectivul Specific 2.7, Acțiunea 3.3.

Potrivit documentației de achiziție, contractul va putea fi semnat numai după încheierea contractului de finanțare cu autoritatea de management. În cazul în care finanțarea nu va fi obținută, procedura de achiziție poate fi anulată.

Modernizare cu accent pe infrastructura verde-albastră

Proiectul propune transformarea scuarului dintr-un spațiu verde clasic într-o zonă urbană adaptată schimbărilor climatice. Amenajarea va include soluții de gestionare naturală a apelor pluviale, zone de bio-retenție, rigole deschise și suprafețe permeabile, menite să reducă efectele ploilor torențiale, ale secetei și ale insulelor de căldură urbană.

Scuarul este amplasat în zona centrală a municipiului Blaj și are o suprafață de 2.743 de metri pătrați. Conform documentației privind respectarea principiului DNSH, aproximativ 96,7% din suprafață va rămâne permeabilă.

Lucrările vor include amenajarea unor zone umede, realizarea unor rigole naturale cu bio-retenție, instalarea straturilor filtrante și a unui sistem de recirculare a apei. De asemenea, va fi amenajat un sistem automatizat de irigații, cu aspersoare și instalații de picurare.

29 de arbori noi și peste 1.300 de metri pătrați de pajiște

Componenta peisagistică prevede plantarea a 29 de arbori, printre speciile menționate numărându-se paltinul de câmp, cireșul japonez și teiul.

Amenajarea va mai cuprinde aproximativ 1.300 de metri pătrați de pajiște de agrement, 520 de metri pătrați de plante perene și graminee ornamentale, 90 de metri pătrați de arbuști și 40 de metri pătrați de bulbi.

În cadrul intervenției vor fi eliminați cinci arbori, printre care trei exemplare de Acer negundo, specie considerată invazivă.

Pavilion, fântână și mobilier urban nou

Proiectul prevede realizarea unor alei permeabile, cu lățimi de 2 și 1,2 metri, din nisip stabilizat, precum și construirea unui pavilion deschis cu structură metalică.

Scuarul va beneficia de o cișmea cu fântână electronică, două mese de ping-pong cu pardoseală din poliuretan, 22 de bănci, cinci coșuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor și două seturi de mese cu bănci.

Iluminatul va fi realizat cu tehnologie LED, iar sistemul de supraveghere video va trebui executat prin intermediul unui operator licențiat, în conformitate cu legislația în vigoare.

Înaintea amenajării noii configurații, vor fi demontate mobilierul urban existent, foișorul din lemn și trotuarele din prefabricate. Materialele rezultate vor fi sortate în vederea reutilizării sau reciclării. Pământul excavat va fi păstrat în incintă și folosit pentru realizarea unor modelări peisagistice, inclusiv movile artificiale vegetate.

Condiții stricte privind protecția mediului

Constructorul va trebui să respecte cerințe de mediu stricte. Planul DNSH va fi predat în cel mult 10 zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar în maximum 30 de zile de la semnarea contractului va trebui încheiat un contract cu un operator autorizat pentru gestionarea deșeurilor.

Cel puțin 70% din deșeurile nepericuloase rezultate din construcții și demolări trebuie valorificate material. Tăierea arborilor va fi permisă doar în afara perioadei de cuibărit, respectiv între 1 august și sfârșitul lunii februarie. Totodată, lemnul utilizat pentru mobilier va trebui să dețină certificare FSC, PEFC sau echivalentă.

Constructorul va avea obligația să transmită lunar rapoarte către autoritatea contractantă.

Lucrările ar urma să dureze 12 luni

Durata de execuție prevăzută în documentație este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Plantările vor trebui programate în sezonul optim, cuprins între mijlocul lunii noiembrie și sfârșitul lunii aprilie.

Garanția lucrărilor nu poate fi mai mică de 36 de luni de la recepție. În cazul plantelor care se usucă sau nu se prind, constructorul va trebui să le înlocuiască pe cheltuiala proprie până la încheierea primului sezon complet de vegetație de după recepție.

Până la atribuirea contractului, ofertanții trebuie să demonstreze că dispun de personal calificat, inclusiv manager de proiect, șef de șantier, responsabil tehnic cu execuția, peisagist sau inginer horticol, arborist certificat și specialiști în securitate și sănătate în muncă, protecția mediului și gestionarea deșeurilor.

Modernizarea depinde de finanțarea europeană

Deși licitația pentru desemnarea constructorului a fost lansată, proiectul nu a ajuns încă în etapa execuției. Următorul pas este evaluarea ofertelor depuse până la 27 noiembrie 2026, urmată de parcurgerea etapelor necesare pentru obținerea finanțării europene.

Prin această investiție, Primăria Blaj urmărește transformarea Scuarului Petöfi Șándor într-un spațiu public modern, cu mai multă vegetație, soluții naturale pentru gestionarea apelor pluviale și facilități pentru petrecerea timpului liber.


Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier cu două autoturisme implicate, pe strada Iuliu Maniu din Blaj

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs în municipiul Blaj, pe strada Iuliu Maniu, fiind implicate două autoturisme.

La fața locului intervine Stația de Pompieri Blaj, cu forțe și mijloace pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical.

Potrivit informațiilor disponibile, în urma accidentului nu au rezultat persoane încarcerate.

La intervenție participă o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).


Citește mai mult

Actualitate

„Asta-i casa cea frumoasă – în prag de sărbători”. Două seri de colinde, la Tiur și Mănărade

Publicat

în

Blăjenii și toți iubitorii de tradiții sunt invitați să participe, în luna noiembrie, la două seri speciale de colinde și momente artistice dedicate sărbătorilor de iarnă, în cadrul manifestării „Asta-i casa cea frumoasă – în prag de sărbători”.

Evenimentele vor avea loc joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 17:00, la Căminul Cultural din Tiur, și sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la aceeași oră, la Căminul Cultural din Mănărade.

Invitata specială a celor două manifestări va fi îndrăgita interpretă de muzică populară Veta Biriș. Programul artistic va fi completat de recitalurile susținute de Alexandra Băcilă, Iulian Bic, Alexandru Mărginean și Anda Truță, alături de Grupul Tradițional Izvoarele, Suflătorii de la Blaj și Ansamblul de dansuri „Valea Târnavelor”.

Organizatorii îi invită pe toți cei care îndrăgesc colindele și tradițiile românești, indiferent de localitatea din care provin, să se alăture acestor întâlniri dedicate spiritului sărbătorilor de iarnă.

Prin organizarea celor două evenimente se urmărește păstrarea și promovarea obiceiurilor tradiționale, dar și încurajarea întâlnirilor comunitare, într-o atmosferă autentică, în care cântecul, jocul și colindele aduc oamenii împreună.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj