Rămâi conectat

Actualitate

Obiceiuri și tradiții de iarnă în Ardeal, Maramureș, Bucovina și Moldova | blajinfo.ro

Publicat

în

Obiceiuri și tradiții de iarnă în Ardeal, Maramureș, Bucovina și Moldova | blajinfo.ro

Cele mai răspândite și mai fastuoase obiceiuri, specifice în funcţie de zonele geografice majore: Bucovina, Maramureş, Ardeal, Moldova etc.,multe dintre ele păstrate și în ziua de azi, sunt, fără îndoială, cele legate de marele Praznic al Crăciunului și de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradițional al obiceiurilor și tradițiilor românești cuprinde, pe lângă colindele propriu-zise – cântece de stea, vicleimul, plugușorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măști (țurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluții, călușerii).

Dintre acestea, care exprimă înțelepciunea populară, realul sau fantasticul, esențe ale bogăției noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale țării.

Obiceiuri de Crăciun în Ardeal

Obiceiurile străvechi sunt încă respectate în multe sate din Transilvania. În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziua, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moș-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindișul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun.

În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc pițerei sau pizerei. După credinţă populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire. Colindele copiilor sunt scurte şi au menirea de a ura belşug gazdelor care îi aşteaptă cu mesele întinse şi de a le vesti sărbătoarea Naşterii Mântuitorului.

Citește și: mesaje de anul nou 2020

În Ardeal, sărbătorile de Crăciun începeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), când fetele se adunau în grup, încă din seara de 5 decembrie, şi frământau plăcintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, nici un minut mai devreme sau mai târziu, năvăleau flăcăii şi se încingea petrecerea, cu glume şi lapte parfumat.

Tot în Transilvania se obişnuieşte ca în noaptea de Crăciun, la un semn al diacului, mirenii să arunce cu boabe de porumb strigând: „Rod în cucuruzi!”.

Obiceiuri de Crăciun în Maramureş

Maramureşul este foarte bogat în obiceiuri şi de tradiţii de sărbători, mai ales în preajma Crăciunului. Astfel, cu o zi înainte de Crăciun, sătenii pun într-o găleată cu apă o potcoavă. Primul va bea gospodarul, apoi o va da vitelor, pentru că acestea să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de mâncare din ciur sau sita, că în anii următori să facă ouă mai multe. Ciobanii aşează sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel

loc până la „Alesul oilor”. Atunci îl scot, îl macină şi îl amestecă cu tărâţe, după care îl dau oilor, pentru că turma să sporească.

Hornurile se curată, iar funinginea se pune la rădăcina pomilor, pentru a avea un rod mai bogat. În Ajun în Maramureş grajdurile se ung cu usturoi, pentru a alunga strigoii şi duhurile necurate.

Tot în Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureş, primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuţele la gât, aceştia merg pe la case ca să anunţe marele eveniment care se va produce, iar în schimbul colindei lor se obisnuiste să se ofere colaci, nuci, mere.

Se umbla cu „Steaua” sau cu „Capra” al cărei joc (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine, a fost o ceremonie gravă. Copiii îşi confecţionează din timp obiectele necesare, improvizând cu ce găsesc prin sertarele mamelor, mai ales că „steaua” cu care se merge la colindat trebuie să fie neapărat strălucitoare, iar „capra”, cât mai înzorzonata şi gălăgioasă.

„Vicliemul” sau „Irozii” reprezintă datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban, şi este specifică Maramureşului.

În unele sate, de la Crăciun până la Anul Nou, pot fi văzuţi irozii în grupuri formate din personaje biblice: craii Baltazar, Gaspar şi Melchior, Irod împărat, preotul Ozia, îngerul şi ciobanul. Această datină este, de fapt, o formă de teatru popular care se remarcă prin seriozitatea temei tratate precum şi prin vestimentaţia şocantă şi atrăgătoare.

În dimineaţa de Crăciun în Maramureş se zice că e bine să ne spălăm pe fata cu apă curgătoare, luată anume dintr-o vale, în care punem şi o monedă de argint pentru că tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri, care vor merge pe vale în jos.

Din seara de Crăciun, până la Anul Nou, fetele care doresc să-şi cunoască viitorul lor ursit iau puţină mâncare şi o pun într-o ulcică. Apoi, în seara de Anul Nou, înconjoară casa de nouă ori, iar a noua oară, uitându-se pe fereastră, îl văd pe cel sortit mâncând din ulcica.

În zonele Făgăraş şi Mureş este obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete şi feciori sau perechi de fete şi feciori intra pe rând în casă şi întorc fiecare dintre ei câte o farfurie şi ce se află sub farfurie le arată că aşa le va fi ursitul(a) sau că aşa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de ţuică = băutor; pâinea = bogăţie; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuţie. Se face haz de aceste preziceri.

Obiceiuri de Crăciun în Bucovina

În Bucovina, Crăciunul este sărbătoarea care se păstrează, poate, mai mult decât în alte părţi, fără mari abateri de la tradiţie. În preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate prin sat, deoarece se consideră că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă.

În ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furcă de tors sau să introducă o piatră în cuptor, crezând că îndepărtează, în acest fel, şerpii din preajma gospodăriei.

În dimineaţa aceleiaşi zile se obişnuia, până de curând, că femeia să iasă afară, cu mâinile pline de aluat, să meargă în livada şi să atingă fiecare pom zicând: „cum sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul”.

În Bucovina, colindatul este nu numai o datină ci, prin modul de organizare, a devenit o adevărată instituţie, cu legi şi reguli specifice. Copiii şi tinerii se întrunesc, din timp, în grupuri de câte 6 persoane, pentru alcătuirea viitoarelor cete, selecţia făcându-se în funcţie de categoria socială, afinităţile personale, calităţile morale sau gradele de rudenie.

Tot din timp se alege şi conducătorul cetei – numit vătaf, calfa sau turc – ce trebuie să fie un bun organizator, să aibă autoritate asupra tinerilor, să aibă o conduită morală ireproşabilă şi să fie un bun dansator.

Poate cel mai important moment în derularea sărbătorii Crăciunului este seara de ajun, atunci când se pregăteşte o masă specială numită „masa de ajun” şi încep colindele.

Pregătirea mesei de ajun începea în primele ore ale dimineţii, când gospodinele coceau colacii. Colacii Crăciunului se făceau în formă de 8 şi se păstrau până primăvara când se afumau şi se tămâiau boii şi plugul înainte de pornitul la arăt, apoi colacii erau mâncaţi de plugari în ţărână.

Tot acum erau preparate douăsprezece feluri de mâncare de post (grâu pişat şi fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, borş de bureţi, fasole fiartă şi „sleită” etc), precum şi mâncăruri din peste. Bucatele erau aşezate pe masa din „casa cea mare”, după ce pe aceasta se aşternea cea mai frumoasă faţă de masă.

Uneori, sub faţă de masă se punea fan. Peste masă se petrecea un fir de strămătura roşie, legat sub formă de cruce, iar pe colţurile mesei se aşezau măciulii de usturoi. În mijlocul mesei se aşeză un colac rotund iar în jurul său se ordonau douăsprezece farfurii în care se aflau cele douăsprezece feluri de mâncare. Seara, după trecerea preotului cu icoană, întreaga familie se primenea şi se aşeză la această masă.

Cina avea un caracter ritual, înainte de a se aşeza la masă, toţi membrii familiei îngenuncheau pentru rugăciune, după care capul familiei invoca spiritele morţilor, ce erau invitate să participe la ospăţ, şi hrănea simbolic vitele din gospodărie, chemându-le pe nume şi aruncând peste cap câte puţin din cele douăsprezece feluri de mâncare.

Citește și: obiceiuri de Anul Nou

Familia se aşeză şi se ridică în acelaşi timp de la masă, în semn de deplină înţelegere şi unitate. Există interdicţia de a se consuma în întregime cele douăsprezece feluri de mâncare, resturile fiind păstrate pe masă până la Bobotează, când sunt puse în hrana animalelor sau erau aşezate într-o farfurie în fereastră, alături de un pahar cu apă, pentru spiritele morţilor.

Obiceiul mesei de Ajun, ce are înţelesuri profunde şi definitorii pentru lumea rurală tradiţională, formată din plugari şi păstori, se mai păstrează, izolat, în satele de munte din Bucovina. Colindatul, însă, moment culminant al Crăciunului, s-a păstrat cu multă acurateţe în majoritatea comunităţilor bucovinene. Datina este deschisă de către copii, care, în jurul prânzului, în grupuri mici, încep colindul, trecând, pe rând, pe la toate casele. În trecut, micii colindători, înainte de a pleca să vestească Naşterea lui Iisus, se strângeau în cete pentru a-şi cere iertare unii de la alţii.

Odată cu lăsarea întunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi care străbat uliţele, de la un capăt la altul al satului, pe întreg parcursul nopţii. Tinerii se îmbrăca şi astăzi în costume de iarnă tradiţionale, cu sumane sau cojoace, şi au căciulile împodobite cu mirt şi muscate. Şeful cetei are căciula împodobită cu panglici multicolore, ca semn distinctiv.

Până către mijlocul secolului al XX-lea, acompaniamentul colindătorilor se realiza doar cu fluierul şi ciurul pentru că mai târziu să se generalizeze acompaniamentul cu fanfara sau cu instrumente muzicale moderne.

În unele localităţi, concomitent cu cetele de colindători se deplasează cetele de mascaţi – „babe şi moşnegi” – care prin joc, gesturi şi dialog transmit, în viziune proprie, principiul fertilităţii, ca un preambul al Anului Nou.

Obiceiuri de Crăciun în Moldova

În Moldova se zice că spre Crăciun se pun din toate mâncărurile într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, dar nu trebuie nimeni să guste din mâncare, căci noaptea vine ursitorul, degusta şi atunci îl vezi prin fereastră.

Păgânii credeau că grânele au un spirit pe care, de obicei, îl identificau cu un animal, astfel se explică o serie de credinţei şi superstiţii. De exemplu, în Bucovina şi în Moldova, din turtele făcute de Crăciun se păstrează până primăvara când sunt puse între coarnele vitelor când pornesc la arăt. Se spune că aceşti colaci, care se fac de Crăciun, trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Lună.

În Botoşani nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se aruncă din casă; nu se împrumuta nimic. În ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, se ia din toate mâncărurile de deasupra: grâu, găluşte etc., iar apoi şi două plăcinte, una o dai întâi argatului care e la vite, dar trebuie să fie mâncăcios, ca apoi mănâncă bine vitele peste an şi cealaltă o rupi în bucăţele s-o dumici în mâncarea vitelor. Când le dai să mănânce zici: „Cinaţi sănătos ca şi noi cinăm”.

Mai există o tradiţie să se pună sub faţă de masă fân, şi de toate seminţele ca să rodească, apoi să le dea la vite, şi mai ales la vaci, ca să nu le poată strica nimeni.

În unele zone, în seara de Ajun se pune sub faţă de masă coasă, ca să fie toţi sănătoşi, iar sub picioare toporul; alţii stau pe topor, ca să fie sănătoşi şi tari peste an ca fierul. Sub masă pun cofa cu apă, să le meargă bine la vite.

Pe la sate mai există credinţa că în noaptea de Crăciun animalele ar vorbi. Sătenii se tem că nu cumva să le audă că acesta ar fi semn rău.


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Incendiu la o locuință situată pe strada Luncii din Blaj. Un bărbat a fost găsit inconștient și transportat la spital

Publicat

în

Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Luncii din municipiul Blaj.

La locul intervenției au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Pompierii au identificat și extras din interiorul locuinței un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, aflat în stare inconștientă, dar cu semne vitale. Acesta prezenta arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului.

Victima a fost predată echipajului medical și urmează să fie transportată la CPU Blaj. Incendiul a fost localizat, iar pompierii intervin pentru lichidarea completă a acestuia și verificarea locuinței.


Citește mai mult

Actualitate

DN 14B, reconfigurat pe o lungime de 620 de metri, la Blaj. Când va fi deschis traficul

Publicat

în

Circulația rutieră pe un sector de aproximativ 620 de metri al DN 14B, reconfigurat în cadrul proiectului Variantei Ocolitoare Blaj, va fi deschisă în această toamnă. Anunțul a fost făcut luni, 29 septembrie 2026, de reprezentanții companiei Prenis, antreprenorul care execută lucrările.

Porțiunea de drum național este situată în zona noului sens giratoriu (Girația 3), care asigură legătura cu Varianta Ocolitoare Blaj.

În cadrul lucrărilor, platforma drumului a fost ridicată și adusă la cotele prevăzute în proiect. Diferența de nivel față de configurația inițială a terenului și a drumului existent ajunge, în anumite puncte, la aproximativ 10 metri.

Până în prezent, traficul rutier s-a desfășurat pe un traseu provizoriu, amenajat pe durata lucrărilor. În această toamnă, circulația urmează să fie transferată pe sectorul reconfigurat al DN 14B, realizat conform soluției tehnice prevăzute în proiect.

Reprezentanții Prenis nu au precizat, deocamdată, data exactă la care va fi deschisă circulația pe noua porțiune de drum.


Citește mai mult

Actualitate

La un an după Cardinalul Lucian Mureșan: comemorarea este de ajuns?

Publicat

în

La 25 septembrie 2025, Cardinalul Lucian s-a stins din viață, precum o lumânare care s-a consumat oferind lumină până la capăt.

La un an de la trecerea la Domnul, recunoștința noastră este firească. Se cuvine să îl amintim și să ne rugăm pentru odihna sufletului său, deoarece Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică îi datorează mult. Cunoscându-i smerenia și simplitatea, am convingerea că nu ar fi agreat evocări elogioase, dar ar fi înțeles nevoia ca Biserica să-și cinstească păstorii și să nu uite oamenii prin care Dumnezeu a lucrat în istoria ei. Totuși, memoria, personală sau colectivă, poate deveni un refugiu confortabil în trecut, dacă nu este gestionată cu prudență. Trebuie să recunoaștem că este mai ușor să comemorăm decât să transformăm în criterii de viață principiile și curajul celor pe care îi evocăm. De aceea, merită să ne punem o întrebare: comemorarea este de ajuns?

În cazul Eminenței sale, întrebarea este cu atât mai importantă cu cât biografia sa concentrează în sine un capitol întreg din istoria Bisericii noastre. Tânărul născut la Ferneziu, lângă Baia Mare, în 23 mai 1931, într-o familie simplă, dar cu o vie credință catolică, căruia regimul comunist îi bloca drumul spre preoție, pilotul pentru avioane de vânătoare trimis la Detașamentul de muncă de la Bicaz din motivul apartenenței sale religioase, seminaristul îndepărtat din Institutul Teologic Romano-Catolic de la Alba Iulia în anul 1958, muncitorul care își continua studiile clandestin, preotul hirotonit în secret în 19 decembrie 1964, avea să devină episcop (3 martie 1990), arhiepiscop și mitropolit (4 iulie 1994), arhiepiscop major (14 decembrie 2005) și cardinal (18 februarie 2012). Viața sa reflectă trecerea Bisericii Române Unite cu Roma de la suprimare și clandestinitate la libertate, reconstrucție și maturizare eclezială, o paradoxală alternanță de lumini și umbre, străbătută cu speranță neclintită.

De aceea, prima dimensiune a moștenirii lăsate de Cardinalul Lucian este fidelitatea. Deviza Fiat voluntas tua! poate fi privită ca sinteza spirituală a unei existențe în care planurile personale au fost orientate permanent de căutarea voinței lui Dumnezeu în împrejurări contrare, care păreau să-i închidă toate drumurile. Dar cum am putea transpune acest model de fidelitate, astăzi, în viața Bisericii?

Răspunsul nu poate fi simplu, deoarece, chiar dacă Biserica nu mai trăiește clandestinitatea din perioada comunistă, ea trebuie să înfrunte noi provocări: schimbarea profundă a culturii, dimensiunea digitală a existenței, greutățile transmiterii credinței noilor generații, fragilitatea comunităților, mobilitatea socială și geografică, instrumentalizările ideologice și populiste ale sentimentului religios. Și, nu în ultimul rând, secularizarea, care poate marginaliza Biserica fără să mai fie nevoie de decrete de persecuție. Prin urmare, cinstirea memoriei Cardinalului Lucian și, împreună cu el, a tuturor celor care au rămas fideli în vremuri de prigoană trebuie să ne impulsioneze să căutăm formele concrete ale fidelității într-o lume care se schimbă extrem de rapid și care continuă să exercite, prin noi modalități, presiuni asupra conștiințelor, favorizând compromisurile morale și spirituale.

A doua dimensiune a moștenirii Cardinalului Lucian este vizibilă în reconstrucția instituțională a Bisericii. Desigur, aceasta nu a fost meritul său exclusiv, fiind mai degrabă o împreună lucrare condusă, în primii ani, de Cardinalul Alexandru Todea și realizată de toți episcopii greco-catolici, împreună cu preoții, călugărițele și călugării ieșiți din persecuție, cărora li s-au adăugat numeroși laici devotați. Trebuie spus, însă, că generația episcopilor de atunci a fost chemată să păstorească o Biserică liberă, entuziastă și luminată de aura martiriului, dar rănită și deposedată de bunurile și structurile pe care le-a avut înainte de anul 1948. Totul trebuia refăcut și, cu ajutorul Domnului, această generație și-a îndeplinit misiunea. Contribuția Cardinalului Lucian a fost esențială în timpul păstoririi episcopale în Eparhia de Maramureș (1990-1994) și în Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș (1994-2025), însă activitatea lui a influențat pozitiv viața întregii Biserici. Prin dobândirea demnității de Arhiepiscopie Majoră, în anul 2005, a consolidat instituțional Biserica Română Unită cu Roma. Mai mult, a coordonat constituirea structurilor sinodale și a înființat Episcopia Sfântul Vasile cel Mare de București, în 29 mai 2014. Beatificarea celor șapte Episcopi Martiri, celebrată de Papa Francisc la Blaj, în 2019, a însemnat încununarea întregii sale slujiri. Pentru toate acestea, îi mulțumim și îl rugăm pe Dumnezeu să îl răsplătească cu fericirea veșnică!

Ne aflăm, însă, într-un moment în care simțim că nu putem trăi la nesfârșit după logica reconstrucției și că este necesar să punem edificiul instituțional, reconstruit cu atâta trudă, în slujba unei noi etape a misiunii Bisericii. Se simte nevoia reînnoirii viziunii și a strategiei, a reînsuflețirii elanului pastoral și a transformării memoriei martiriului într-o forță misionară pentru prezent. Așadar, după timpul reconstrucției, ce urmează? Care este misiunea generației noastre?

Legitimitatea acestor întrebări este confirmată și de faptul că, la 4 iunie 2026, Preafericitul Părinte Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în urma primirii consimțământului Sinodului Episcopilor, a decis convocarea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore. Acest organism consultativ, prevăzut de legislația canonică, devine astfel cadrul unui discernământ comun asupra apostolatului, organizării și misiunii Bisericii, cu participarea ierarhilor, a clerului, a persoanelor consacrate și a laicilor. Preafericitul Părinte Claudiu a subliniat că ne aflăm într-un „moment de cumpănă” și a exprimat convingerea că „întrunirea Adunării Arhiepiscopale Majore […] va sprijini Sinodul Episcopilor în asumarea deciziilor necesare reînnoirii pastorale, disciplinare și misionare a Sfintei noastre Biserici”.

Convocarea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore poate deveni un pas semnificativ în continuarea moștenirii Cardinalului Lucian, pentru că propune un discernământ comunitar autentic, care să depășească simpla constatare a problemelor și să conducă la conturarea unor răspunsuri adecvate. Poate nu la toate întrebările și nu imediat, dar direcția dorită este cea corectă. Drumul care începe poate marca trecerea de la consolidarea instituțională dobândită în timpul Cardinalului Lucian la o vitalitate sinodală, pastorală și misionară, capabilă să pregătească viitorul.

În această perspectivă, comemorarea Cardinalului Lucian Mureșan este necesară, dar nu și suficientă. Prețuirea și omagiul i se cuvin din plin și trebuie exprimate, însă acestea pretind curajul de a căuta, la rândul nostru, voința lui Dumnezeu și de a ne pune în slujba misiunii la care Biserica este chemată astăzi.

 

Pr. Cristian Barta,
Purtător de cuvânt al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj