blajinfo, stiri blaj, informatii blaj

Acasă » Societate » Învățământ-Cultură » O elevă de la Colegiul Național „I. M. Clain” din Blaj s-a calificat la Concursul Internațional „Certamen Horatianum Venosa”

O elevă de la Colegiul Național „I. M. Clain” din Blaj s-a calificat la Concursul Internațional „Certamen Horatianum Venosa”

Publicat în 10.03.2018 la ora 19:03

Și în acest an, țara noastră va avea reprezentanți la Concursul „Certamen Horatianum Venosa”, care este recunoscut de Ministerul Educației Naționale drept faza internațională a Olimpiadei de limbi clasice – limba latină.

Lotul României este format din doi elevi, selecționați pe baza rezultatelor obținute la faza națională a Olimpiadei de limbi clasice – limba latină – clasa a XI-a, în anul școlar 2016 – 2017. Elevii care au obținut primele două locuri au fost desemnați pentru a participa la Concursul Internațional „Certamen Horatianum Venosa”.

Aceștia vor merge la Venosa, în Italia, localitatea de origine a poetului latin Quintus Horatius Flaccus, în perioada 19 – 22 aprilie 2018.

Eleva Veronica Gabriela Isailă, de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, județul Alba, a obținut locul 2 în cadrul fazei naționale a olimpiadei din anul școlar 2016 – 2017, cu un total de 95 de puncte, fiind coordonată de prof. Adriana Zaharia. Veronica Gabriela Isailă a participat în fiecare an la etapa națională a Olimpiadei de limba latină, unde a obținut mereu premii și rezultate excepționale.

Alături de reprezentanta județului Alba, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, va participa, în cadrul olimpiadei de la Venosa, și elevul Alexandru Țârău, de la Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca, aceștia demonstrând, prin întreaga lor activitate un real interes pentru cultura și literatura latină.

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 1727 ori

O elevă de la Colegiul Național „I. M. Clain” din Blaj s-a calificat la Concursul Internațional „Certamen Horatianum Venosa”
3 (60%) 4 votes

2 Comentarii la O elevă de la Colegiul Național „I. M. Clain” din Blaj s-a calificat la Concursul Internațional „Certamen Horatianum Venosa”

  1. Alexandru Crinu Megiesan Răspunde

    10.03.2018 la 19:33

    SINCERE FELICITARI SI MULT SUCCES IN CONTINUARE!

  2. Ioan Lucian popa Răspunde

    12.03.2018 la 9:26

    Școală Blăjana formatoare a intelectualității românești,recunosută peste hotare.Bravo lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *