Actualitate
Între 5 și 15 mai 2017 are loc la Blaj o noua ediție a „Sărbătorii Libertății”. Vezi programul manifastărilor

Deoarece Câmpia Libertăţii este în reabilitare, s-a renunţat, în acest an, la găzduirea etapei zonale a Festivalului „Cultură Pentru Cultură”. Ca de obicei, autorităţiile locale vor premia cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie, un alt eveniment de acest gen fiind premierea elevilor care au reprezentat Blajul la olimpiadele şcolare.
În acest an, în cadrul manifestărilor au fost incluse şi două evenimente desfăşurate în această săptămână: Seara Campioanelor şi Festivalul Speoarta. „Sărbătoarea Libertăţii” 2017 este organizată de Primăria şi Consiliul Local Blaj.
PROGRAM „SĂRBĂTOAREA LIBERTĂŢII” 2017
Vineri – Duminică, 5-7 mai 2017
– Festivalul de Artă Fotografică „Speoarta” – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu”;
– Desfăşurarea de activităţi specifice speologiei şi alpinismului pentru copii – Parcul „Avram Iancu”.
Sâmbătă – Duminică, 6-7 mai 2017
– Simpozionul Naţional de Geografie – Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain”.
Luni, 8 mai 2017
– Ora 18.00 – Teatru de comedie: „Omul cu mârţoaga” (Teatrul Naţional Bucureşti) – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu”.
Marţi, 9 mai 2017
– Ora 13.00 – Sărbătorirea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie;
– Ora 18.00 – Seara Olimpicilor – Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain”.
Miercuri, 10 mai 2017
– Ora 13.00 – Vernisajul expoziţiei documentare „Regii României în presa ardeleană”, în colaborare cu Muzeul Unirii Alba Iulia – Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” Blaj.
Joi, 11 mai 2017
– Ora 11.00 – Vernisajul expoziţiei de mărci poştale „Jocurile Olimpice de Vară”, autor Walter Miss – Biblioteca „Şcoala Ardeleană” Blaj;
– Ora 20.00 – Parada cu călăreţi şi torţe – Centrul Municipiului Blaj.
Vineri, 12 mai 2017
– Ora 18.00 – Lansare album fotografic „Crescendo 10 ani. O poveste cu prieteni” şi concert aniversar „Crescendo”, profesor Adrian Solomon – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu”.
Luni – Vineri, 8-12 mai 2017
– Cupa „Inochentie Micu Clain”, ediţia a X-a: competiţii sportive de fotbal, baschet, tenis de masă, volei, cu participarea tuturor şcolilor din Blaj – Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain”.
Sâmbătă, 13 mai 2017
– Ora 10.00 – Depunere de coroane – Esplanada Catedralei Mitropolitane Blaj, Piaţa 1848;
– Ora 11.00 – Lansare de carte: „Nu ne mai vrea pământul”, poeme de Emilia Amariei, organizată împreună cu Uniunea Scriitorilor Mureş, Protopopiatul Greco Catolic Blaj, ASTRA Blaj – Liceul Tehnologic „Ştefan Manciulea” Blaj;
– Ora 19.00 – Seară de teatru: „Florin Piersic pur şi simplu” – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu”.
Duminică, 14 mai 2017
– Ora 18.30 – Spectacol Folcloric, cu participarea Centrului Cultural „Augustin Bena” Alba Iulia – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu”.
Luni, 15 mai 2017
– Ora 10.00 – Sesiune de comunicări şi referate „Blajul şi idealul Revoluţiei de la 1848”, organizată de ASTRA – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu”;
– Ora 13.00 – Concurs de poezie patriotică „Noi suntem români”, organizat de ASTRA – Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain”.
Actualitate
Peste 1,5 milioane de lei pentru aparatură medicală la Spitalul Municipal Blaj. Ce echipamente vor fi cumpărate
Spitalul Municipal Blaj a lansat o procedură de achiziție pentru aparatură medicală în valoare de peste 1,5 milioane de lei, cu TVA inclus. Contractul este împărțit în opt loturi și include echipamente pentru ecografie, urologie, monitorizarea funcțiilor vitale, chirurgie laparoscopică, cardiologie și explorarea vasculară.
Procedura a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) în 3 august 2026, iar firmele interesate pot depune oferte până la 2 septembrie 2026.
Valoarea estimată a achiziției este de 1.289.707 lei fără TVA, respectiv 1.534.751,33 lei cu TVA inclus.
Investiția este destinată dotării Spitalului Municipal Blaj cu aparatură medicală nouă, în contextul în care unitatea deservește populația din estul județului Alba, estimată în documentația de achiziție la aproximativ 50.000 de persoane.
Spitalul are 277 de paturi pentru spitalizare continuă și 16 paturi pentru spitalizare de zi, fiind organizat în șase secții și opt compartimente.
Opt loturi de echipamente medicale
Cea mai mare parte a achiziției este împărțită în echipamente specializate, destinate mai multor domenii medicale.
Primul lot include un ecograf Doppler color portabil cu două sonde, în timp ce lotul al doilea prevede cumpărarea a două ureteroscoape semirigide, utilizate în domeniul urologiei.
Pentru monitorizarea pacienților este prevăzut, în lotul al treilea, un număr de 30 de monitoare pentru funcții vitale, împreună cu o stație centrală de monitorizare. În funcție de fondurile disponibile, numărul monitoarelor poate fi suplimentat cu încă 20.
Lotul patru vizează achiziția unui ecograf multimodal cu sistem de fuziune pentru prostată, iar lotul cinci include un turn laparoscopic Full High Definition.
Pentru explorarea vasculară este prevăzut, în lotul șase, un ansamblu de consolă pentru ecografie intravasculară, împreună cu consumabilele aferente.
Lotul șapte include o unitate suplimentară Holter EKG cu trei canale, cu o capacitate de monitorizare de minimum 350 de ore. Ultimul lot prevede achiziția unui sistem de monitorizare a presiunii arteriale.
Echipamentele trebuie livrate în cel mult 60 de zile
Potrivit documentației, aparatura trebuie să fie nouă și nefolosită, iar termenul de livrare este de maximum 60 de zile de la transmiterea comenzii de livrare.
Produsele nu sunt considerate livrate doar prin predarea fizică. Procedura prevede că livrarea este finalizată după instalarea echipamentelor, punerea lor în funcțiune, atingerea parametrilor agreați și acceptarea de către reprezentanții spitalului.
Pentru toate echipamentele este solicitată o garanție de minimum 24 de luni.
Garanția trebuie să acopere inclusiv demontarea, transportul, diagnosticarea, manopera, repararea sau înlocuirea componentelor, reinstalarea și testarea echipamentelor.
Furnizorul trebuie să asigure și disponibilitatea pieselor de schimb originale sau echivalente pe durata de viață estimată a aparaturii și pentru cel puțin cinci ani după expirarea perioadei de garanție.
Furnizorul trebuie să instruiască personalul spitalului
Instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor intră în responsabilitatea furnizorului. După instalare, aparatura va fi supusă unor teste funcționale, costurile fiind suportate de contractant.
O altă obligație prevăzută în caietul de sarcini este instruirea personalului medical. Furnizorul trebuie să organizeze, la sediul spitalului, sesiuni de instruire în limba română pentru cel puțin doi participanți, pe o perioadă de minimum cinci zile.
Manualele de operare și fișele tehnice trebuie să fie disponibile în limba română.
Intervenții în 30 de minute pentru incidentele urgente
Contractul include și obligații privind mentenanța și suportul tehnic.
În perioada de garanție, mentenanța corectivă este inclusă în prețul echipamentelor. Furnizorul trebuie să suporte costurile intervențiilor, pieselor de schimb, materialelor și transportului necesar pentru remedierea defecțiunilor.
Este prevăzută și mentenanță preventivă anuală pe perioada garanției.
Pentru incidentele urgente, furnizorul trebuie să asigure disponibilitate 24/7. Timpul de răspuns prevăzut în documentație este de maximum 30 de minute, soluția provizorie trebuie implementată în cel mult patru ore, iar problema trebuie rezolvată în maximum 24 de ore.
În cazul incidentelor critice, termenul de răspuns este de două ore, soluția provizorie trebuie oferită în maximum 24 de ore, iar rezolvarea este prevăzută în cel mult 48 de ore.
După expirarea garanției, furnizorul trebuie să poată asigura piese de schimb și consumabile pentru o perioadă de minimum opt ani, acestea urmând să fie cumpărate separat.
Plata pentru ecograful de prostată, împărțită în două tranșe
Pentru șapte dintre cele opt loturi, respectiv loturile 1, 2, 3, 5, 6, 7 și 8, plata este prevăzută în termen de maximum 60 de zile de la emiterea facturii și transmiterea acesteia în SPV.
O situație diferită este prevăzută pentru lotul 4, care include ecograful multimodal cu sistem de fuziune pentru prostată.
În acest caz, plata va fi făcută în două tranșe: 50% până la 31 decembrie 2026 și restul de 50% până la 30 iunie 2027.
Prețul ofertat trebuie să includă toate costurile aferente achiziției, inclusiv transportul, instalarea, montarea, punerea în funcțiune, instruirea personalului și mentenanța pe perioada garanției.
Recepția echipamentelor se face în două etape
Aparatura va fi recepționată în două etape. Prima este recepția cantitativă, realizată după livrarea produselor, iar cea de-a doua este recepția calitativă, care are loc după instalare, punere în funcțiune și testare.
În funcție de rezultatul verificărilor, echipamentele pot fi declarate „acceptate”, „acceptate cu observații minore”, „acceptate cu rezerve” sau „refuzate”.
La recepție, furnizorul trebuie să prezinte documentele solicitate în caietul de sarcini, între care se numără declarația sau certificatul de conformitate, documentele privind garanția, certificatul de calibrare, manualele de utilizare și mentenanță, raportul de testare și dosarul privind instruirea personalului.
Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 2 septembrie 2026. După finalizarea procedurii și desemnarea câștigătorilor, echipamentele ar urma să fie livrate și puse în funcțiune în termenul prevăzut în documentația de atribuire.
Actualitate
La Blaj a fost inaugurat primul centru de zi pentru vârstnici cu servicii de îngrijire la domiciliu din județul Alba
În municipiul Blaj Municipiul Blaj a fost inaugurat vineri, 7 august 2026, primul Centru de zi de asistență și recuperare cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice din județul Alba. Noul centru social și își va începe activitatea luni.
Centrul reprezintă o investiție în premieră la nivel județean și unul dintre puținele servicii de acest tip existente în România. Obiectivul său este de a oferi sprijin persoanelor vârstnice din municipiul Blaj, prin prevenirea și limitarea situațiilor de dificultate și vulnerabilitate care pot conduce la marginalizare sau excluziune socială.
„Este un punct de activitate socială foarte important pentru comunitatea noastră. Vom oferi servicii pe care nu le-am avut până acum. Este primul centru de acest fel din județul Alba și unul dintre puținele din țară. Activitatea începe luni, iar centrul va funcționa cu o echipă formată din opt angajați. Vom desfășura activități de integrare socială, recuperare după afecțiuni neurologice și programe pentru menținerea stării de sănătate a persoanelor vârstnice”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, pentru ziarulunirea.ro.
Investiție finanțată integral prin PNRR
Înființarea Centrului de zi de asistență și recuperare cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice din municipiul Blaj a fost finanțată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C13 – Reforme sociale, Investiția I4 – Crearea unei rețele de centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice.
Valoarea totală a proiectului este de 7.256.820,78 lei, inclusiv TVA, finanțarea fiind asigurată integral de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, fără contribuție din bugetul local.
Clădire nouă și capacitate de 75 de beneficiari
Centrul funcționează într-o clădire nou construită, cu parter și etaj, având o suprafață desfășurată de aproximativ 500 de metri pătrați. Imobilul este situat pe strada Alexandru Borza nr. 58 din municipiul Blaj.
Construirea clădirii, dotarea acesteia și obținerea licenței de funcționare au fost realizate într-un interval de aproximativ un an.
Serviciul are o capacitate totală de 75 de beneficiari, dintre care:
- 50 de persoane vor beneficia de serviciile oferite în cadrul centrului de zi;
- 25 de persoane vor primi servicii de îngrijire la domiciliu prin intermediul echipei mobile.
Servicii integrate pentru persoanele vârstnice
Noul centru va pune la dispoziția beneficiarilor o gamă variată de servicii sociale, medicale și de recuperare.
Printre acestea se numără activități de integrare și reintegrare socială, informare și consiliere, facilitarea accesului la servicii socio-medicale și implicarea în activități de voluntariat.
Componenta de recuperare și reabilitare funcțională include stimularea abilităților cognitive, menținerea și dezvoltarea autonomiei personale, recuperarea deprinderilor de viață independentă, dezvoltarea abilităților de comunicare și utilizare a tehnologiilor de comunicare, precum și activități terapeutice prin jocuri, desen, pictură și lucru manual. Programul este completat de activități de reabilitare fizică, precum gimnastica de întreținere, dansul, plimbările și grădinăritul.
Beneficiarii vor avea acces și la servicii de monitorizare a stării de sănătate și îngrijire medicală, precum și la servicii de îngrijire personală, atât în cadrul centrului, cât și la domiciliu, prin echipa mobilă.
„Prin asigurarea unor servicii sociale și medicale de cea mai înaltă calitate pentru persoanele vârstnice aflate în dificultate, vom face, și din acest punct de vedere, un nou pas spre orașul european pe care ni-l dorim cu toții”, a mai transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Actualitate
Sâmbătă, 8 august 2026: „Blaj Showdown” aduce expoziții și competiții dedicate pasionaților de automobile
Municipiul Blaj va găzdui, în data de 8 august 2026, evenimentul „Blaj Showdown”, organizat de Cars Transilvania în colaborare cu Primăria Municipiului Blaj. Manifestarea este dedicată pasionaților de automobile și promite o zi cu expoziții de mașini, competiții tematice și activități specifice culturii auto.
Participanții vor avea ocazia să își prezinte autoturismele în cadrul mai multor categorii de concurs, printre care Best Exhaust Diesel, Best Exhaust Benzină, Best Paint, Best Wrap, Best Wheels și Best Car of the Show, premiul acordat celui mai apreciat automobil al evenimentului.
Organizatorii anunță că înscrierile se realizează exclusiv prin mesaj privat, iar cei interesați trebuie să transmită fotografii ale autoturismului din toate unghiurile, urmând ca acestea să fie analizate înainte de confirmarea participării.
Evenimentul își propune să reunească proprietari de autoturisme modificate, colecționari și iubitori ai domeniului auto, oferind publicului ocazia de a admira vehicule spectaculoase și de a participa la o manifestare dedicată comunității automotive.
-
Din Județacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 10 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025






