Rămâi conectat

Administrație

Municipiul Blaj intră de mâine, 29 septembrie 2021, în scenariul ROȘU de combatere a pandemiei de COVID-19

Publicat

în

Noi măsuri au fost stabilite de către CJSU Alba, în ședința de astăzi, 28 septembrie 2021, pentru Municipiul Blaj, care va intra de mâine, 29 septembrie 2021, ora 00.00, în scenariul ROȘU de combatere a pandemiei de COVID-19.

Având în vedere rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de COVID–19 la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județul Alba, la data de 28.09.2021, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba prin adresa nr.10043 din 28.09.2021.

Restricții unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori

1. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecție;

2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii;

3. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

4. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior şi de maximum 100 de persoane în interior. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;

5. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

6. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

7. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în interior cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

8. Se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

9. Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății;

10. Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii;

11. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 2,00;

12. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 2,00;

13. Măsurile prevăzute la pct. 11-12 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

14. În cazul evenimentelor private aferente nunţilor şi botezurilor, activităţile prevăzute la pct. 11 – 12, se pot desfășura până la ora 2,00;

15. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 12 şi 13 este restricţionată sau închisă se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

16. Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

17. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului;

18. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;

19. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

20. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului;

21. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00-24,00;

22. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

23. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

24. Se permit activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;

25. Se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2.

RESTRICȚII ȘI NORME DE PREVENIRE LA RATA INCIDENȚĂ / INFECTARE 3-6 LA MIA DE LOCUITORI ȘI PESTE

Este obligatoriu Certificatul Digital Covid (cod QR) pentru accesul în restaurante, cafenele, la spectacole, nunți, botezuri, competiții sportive.

Pot participa / au acces persoanele care:

✓ sunt vaccinate complet (de minim 10 zile)
✓ au test negativ PCR (în ultimele 72 de ore) sau test rapid certificat (în ultimele 48 ore)
✓au trecut prin boală (au între a 15-a zi și a 180-a zi de la infectare)

Copiii sub 12 ani NU trebuie să aibă un test negativ PCR sau test rapid certificat (emis de un centru de testare acreditat).

Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, este permisă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică (până la depășirea incidenței de 6 la mia de locuitori);

– peste 6 la mia de locuitori, este permisă deplasarea în afara locuinței DOAR pentru:

a) persoanele vaccinate (cu certificat de vaccinare sau certificat digital ale UE pentru COVID-19)
b) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
d) persoanele care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
e) deplasarea din motive justificate (îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie);

Operatorii economici (magazine) cu activități de comerț/servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private NU se închid la ora 18 (până la depășirea incidenței de 6 la mia de locuitori).
– centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, trebuie să delimiteze zonele de servire (preparate alimentare, băuturi alcoolice/nealcoolice), pentru accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală.
Vezi aici toate măsurile – HCNSU nr. 73 din 23.09.2021

Organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit HG nr. 932/2021 au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Persoanele fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale COVID-19 ale UE sau documente compatibile cu aceste certificate, fac dovada vaccinării, testării sau vindecării prin intermediul unui document, pe suport de hârtie sau în format electronic emis de respectivul stat.

Evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.)

La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
– la exterior (de ex. grădină) cel mult 200 de persoane.
– la interior (de ex. restaurant) cel mult 200 de persoane și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp/persoană.
– în spații închise (de ex. terasă acoperită și delimitată) cel mult 150 de persoane.
– nunțile și botezurile se pot desfășura până la ora 02:00.

Cluburi, baruri, discoteci
– pot funcționa până la ora 2 noaptea (între orele 05 – 02).
– la interior, până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.
! Participă doar persoanele care sunt vaccinate complet (de minim 10 zile).

Săli de jocuri
– pot funcționa până la ora 2 noaptea (între orele 05 – 02).
– la interior, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
! Participă doar persoanele care sunt vaccinate complet (de minim 10 zile).
Competiții / evenimente / activități sportive
– la exterior și interior, până la 30% din capacitatea spațiului, purtarea măștii de protecție și minim 1 m între persoane.
– activitățile recreativ – sportive de grup, se pot desfășura în aer liber cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună (în funcție de rata de incidență locală).

Cinematografe, instituții de spectacole/concerte
– participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție

Evenimente culturale, artistice și de divertisment (spectacole, concerte, festivaluri publice și private etc.)
– la exterior, cu maxim 1000 de persoane, obligatoriu cu mască de protecție.
– la interior, până la 70% din capacitatea spațiului, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Cursuri de instruire (workshop-uri, training-uri)
– la interior, cel mult 150 de persoane.
– la exterior, cel mult 200 de persoane.
– conferințe, cu cel mult 150 de persoane la interior.

Toți participanții, obligatoriu cu mască și 2 mp/persoană.

Mitinguri şi demonstrații
– cel mult 100 de persoane.
Toți participanții, obligatoriu cu mască de protecție, dezinfectarea mâinilor, minim 1 m între persoane.

Restaurante, terase și cafenele
– la interior, între orele 05-02, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului

Piscine
– la interior, până la 50% din capacitatea spațiului.

Locuri de joacă pt copii
– la interior, până la 50% din capacitatea spațiului, între orele 05-24.
Săli de fitness
– la interior, până la 50% din capacitatea spațiului, cu asigurarea a minim 7 mp/persoană, dacă rata de incidență este între 4 – 6 (la mia de locuitori).

Unități de învățământ
Dacă rata de incidență până la 6 (la mia de locuitori):
– participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Dacă rata de incidență peste la 6 (la mia de locuitori):
– participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
– participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.

Restricții unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 7.5 la 1.000 de locuitori

1.Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00—5.00, cu următoarele excepții:

a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b)deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c)deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

2.Măsura instituită în localităţile prevăzute la litera G punctul 1 din prezenta hotărâre nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;

3.Măsura instituită în localităţile prevăzute la litera G punctul 1 din prezenta hotărâre nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora;

4.Măsura instituită în localităţile prevăzute la litera G punctul 1 din prezenta hotărâre nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori;

5.Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

6.Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

7.Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura;

8.Pentru deplasarea la centrele de vaccinare sau cabinete medicale, motivul menționat pe declarația pe proprie răspundere, va fi „deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente”;

9.Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își vor organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5,00—18,00. Prin excepție, în intervalul orar 18,00—5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

10.Măsurile prevăzute la litera G punctul 9 nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori;

11.Prin excepție de la prevederile art. 2 lit.F pct.9, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară;

12.Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness;

13.Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;

14.Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber;

15.Se interzice organizarea de evenimente private;

16.Se interzice organizarea de mitinguri și demonstrații;

17.Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă;

18.Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

19.Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;

20.Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

21.Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă;

22.În situația în care, pe durata celor 14 zile de valabilitate a măsurilor stabilite prin hotărâri ale CJSU Alba, rata de incidență cumulată la 14 zile scade sub 7 cazuri la 1000 de locuitori, nu se vor mai aplica măsurile prevăzute la pct.1-9, iar durată de valabilitate a celorlalte măsuri, rămâne cea prevăzută inițial, fără a mai fi nevoie de o nouă hotărâre în acest sens.


Administrație

Autobuze electrice la Blaj din primăvara lui 2027. Cât va costa o călătorie și ce rute sunt pregătite

Publicat

în

Transportul public de persoane cu autobuze electrice ar urma să devină operațional la Blaj în primăvara anului 2027, potrivit primarului municipiului, Gheorghe Valentin Rotar. Edilul a prezentat stadiul proiectului, tarifele propuse pentru călători și principalele măsuri pregătite pentru eficientizarea transportului public.

Noua flotă va cuprinde opt autobuze electrice, cu o capacitate de 70 sau 90 de locuri, precum și două microbuze de 16 locuri. O parte dintre vehicule sunt deja staționate în Piața Mare din Blaj, întrucât lucrările la depou nu sunt încă finalizate.

Transportul public va fi asigurat în regie proprie, prin Primăria Blaj. Până la momentul în care noul sistem va deveni funcțional, serviciul de transport va fi asigurat în continuare de operatorul Gicu Trans, a precizat primarul.

În paralel, sunt în desfășurare procedurile pentru instalarea stațiilor de încărcare pentru autobuzele electrice.

Transportul electric ar putea deveni operațional în jurul datei de 15 martie

Gheorghe Valentin Rotar estimează că noul serviciu de transport public va putea fi pus în funcțiune în jurul datei de 15 martie 2027.

„Vom încerca o altă calitate a transportului, mai ales legat de frecvență și eficiență”, a declarat primarul Blajului.

O călătorie cu autobuzul electric ar putea costa 1 leu

În ședința Consiliului Local Blaj din 30 august, aleșii locali urmează să supună aprobării studiul de oportunitate privind transportul public cu autobuze electrice.

Potrivit propunerii incluse în documentație, o călătorie va costa 1 leu, în timp ce un abonament lunar va avea un preț de 30 de lei.

Pentru a încuraja utilizarea transportului public electric, municipalitatea propune și acordarea unei subvenții substanțiale.

Transport public și în localitățile aparținătoare

Noul sistem nu va deservi doar municipiul Blaj, ci și localitățile aparținătoare.

Este prevăzută inclusiv o rută Crăciunelu de Jos – Blaj și retur, realizată în baza parteneriatului dintre cele două administrații. Pe acest traseu va circula unul dintre microbuzele electrice cu o capacitate de 16 locuri.

Prin noul sistem, administrația locală își propune să crească frecvența curselor și să eficientizeze transportul public, oferind locuitorilor o alternativă modernă și nepoluantă pentru deplasările din Blaj și din zona localităților aparținătoare.


Citește mai mult

Administrație

Încă șapte blocuri din Blaj, cu 219 locuințe, vor fi reabilitate energetic

Publicat

în

Municipiul Blaj a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, două noi contracte de finanțare pentru creșterea eficienței energetice a unor clădiri rezidențiale.

În total, șapte blocuri, cu 219 apartamente, vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică. Noile investiții se adaugă celor 12 ansambluri de locuințe colective pentru care sunt deja prevăzute lucrări similare în municipiu.

Proiectele sunt finanțate prin Prioritatea 3 – „O Regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.1 – „Eficiență energetică în clădiri rezidențiale”.

Investiție de peste 12 milioane de lei pentru patru blocuri

Primul contract, intitulat „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj – 4 componente – Cerere 1”, are o valoare totală de 12.170.172,23 lei.

Din această sumă, 10.286.947,55 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1.573.297,85 lei provin de la bugetul de stat. Diferența reprezintă contribuția beneficiarului.

Lucrările vor fi realizate la patru blocuri de pe străzile Eroilor nr. 13, 14 și 15 și Gării nr. 3, imobile care însumează 102 locuințe. Finalizarea proiectului este estimată pentru iunie 2028.

Alte trei blocuri intră în program

Cel de-al doilea contract, „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj – 3 componente – Cerere 3”, are o valoare totală de 12.758.077,67 lei.

Finanțarea nerambursabilă din FEDR se ridică la 10.532.867,56 lei, în timp ce contribuția de la bugetul de stat este de 1.610.909,14 lei. Și în acest caz, diferența dintre valoarea totală a proiectului și finanțarea nerambursabilă va fi asigurată de beneficiar.

Investiția vizează trei blocuri situate pe strada Eroilor nr. 16A și nr. 28 și strada Gheorghe Doja nr. 12, cu un total de 117 locuințe. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este iulie 2028.

Izolații, pompe de căldură și panouri fotovoltaice

Lucrările prevăzute în cele două proiecte urmăresc reducerea consumului de energie și îmbunătățirea confortului locatarilor.

Printre intervențiile planificate se numără demontarea izolațiilor vechi, termoizolarea fațadelor, soclurilor și planșeelor, înlocuirea tâmplăriei, închiderea balcoanelor deschise și izolarea parapeților acestora.

De asemenea, fiecare apartament va beneficia de o pompă de căldură aer-aer, iar pe blocuri vor fi instalate panouri fotovoltaice care vor alimenta instalațiile de iluminat din spațiile comune și pompele de căldură din apartamente.

Proiectele includ și lucrări la trotuarele perimetrale, instalațiile electrice și de iluminat din spațiile comune, precum și reabilitarea șarpantelor și înlocuirea învelitorilor din țiglă ceramică.

Potrivit administrației locale, blocurile vizate sunt clădiri construite înainte de 1990, care nu beneficiază de sisteme de izolație corespunzătoare sau utilizează soluții energetice depășite. Prin lucrările de eficientizare se urmărește reducerea consumului de energie, diminuarea costurilor pentru locatari și creșterea confortului termic.

„Prin semnarea acestor contracte, depășim pragul de 50% dintre blocurile de locuințe din municipiul Blaj reabilitate energetic”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, subliniind că investițiile urmăresc atât îmbunătățirea aspectului blocurilor, cât și reducerea facturilor la întreținere.

Aproape 30 de milioane de euro atrase pentru investiții europene

Directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, a precizat că regiunea are alocate aproape 100 de milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor publice și rezidențiale prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

Odată cu noile contracte, Blajul ajunge la șase proiecte cu obiectiv de eficientizare energetică finanțate prin acest program. Potrivit ADR Centru, cele două contracte recent semnate adaugă aproape 5 milioane de euro la valoarea fondurilor europene contractate de municipiu prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

În total, în ultimii doi ani, Blajul a atras aproape 30 de milioane de euro pentru investiții europene, potrivit reprezentanților ADR Centru.

Beneficiarii direcți ai celor două noi proiecte sunt proprietarii și locatarii celor 219 de apartamente, în timp ce reabilitarea fațadelor și modernizarea clădirilor vor contribui și la îmbunătățirea aspectului urban al municipiului.


Citește mai mult

Administrație

Spitalul Municipal Blaj, modernizat energetic cu 18,1 milioane de lei. Lucrările s-au făcut fără întreruperea activității medicale

Publicat

în

Lucrările de eficientizare energetică a Spitalului Municipal Blaj au fost recepționate oficial vineri, 21 august 2026, investiția ridicându-se la peste 18 milioane de lei. Proiectul a fost realizat fără ca secțiile și specialitățile unității medicale să își întrerupă activitatea.

Investiția, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a avut o valoare totală de 18.147.000 de lei, dintre care aproximativ 600.000 de lei au reprezentat cheltuieli neeligibile suportate din bugetul local al municipiului Blaj.

Proiectul a vizat o serie de intervenții majore asupra clădirilor spitalului, cu scopul reducerii consumului de energie și îmbunătățirii condițiilor pentru pacienți și personalul medical.

Printre lucrările executate se numără termoizolarea exterioară cu un strat de vată minerală de 20 de centimetri, izolarea soclului și a podului, precum și înlocuirea completă a învelitorii acoperișului.

De asemenea, au fost modernizate rețelele de alimentare cu energie electrică și sistemul de încălzire. În cadrul proiectului a fost instalat și un sistem de panouri solare cu o capacitate de 250 kW, destinat producerii de energie verde.

Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a apreciat rezultatul investiției, catalogând lucrarea drept una dintre cele mai complexe realizate la nivelul unității medicale.

„Este o lucrare finalizată la un nivel între 9.50 și 10. O lucrare foarte, foarte complexă ajunsă la finalizare. Pot să spun acum că Spitalul Municipal Blaj, din punct de vedere al condițiilor administrative și hoteliere, arată ca un spital european”, a declarat edilul.

Unul dintre principalele aspecte ale proiectului a fost desfășurarea lucrărilor în paralel cu activitatea medicală. Potrivit primarului, nicio secție și nicio specialitate nu și-a întrerupt activitatea pe durata celor aproximativ doi ani de lucrări.

„A fost o lucrare foarte grea, care s-a desfășurat în condițiile în care nicio secție, nicio specialitate a spitalului nu și-a întrerupt activitatea. În această perioadă de 2 ani de zile, toate specializările spitalului au funcționat aproape normal, 90-95%, cu mici modificări. Acesta este un lucru și o performanță administrativă”, a mai declarat Gheorghe Valentin Rotar.

Planuri pentru atragerea de noi medici

Modernizarea infrastructurii spitalului este însoțită de măsuri pentru dezvoltarea resursei umane. Administrația locală urmărește completarea schemei de personal și atragerea unor medici pentru specialitățile deficitare, printre care neurologia și pediatria.

Totodată, autoritățile locale au în vedere asigurarea continuității serviciilor medicale prin acoperirea necesarului de medici pentru efectuarea gărzilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj